Socializarea Juridică și Formarea Conștiinței de Drept

Întroducere

În cele din urmă, prin multiple relatări am reusit sa descriu intr-un mod mai restrins, compact dar si sub diverse viziuni procesul de socializare, prcum si rolul acestuia în formarea conştiinţei de drept. De cele mai fregvente ori în criticile profesorilor, savanţilor si altor personae care au cercetat acest fenomene am reusit sa surprind idei asemănătoare cu mici dezbateri in aspectele lor comparative, am incercat a relata aceste opăinii in viziunea fiecaruia din ei si chiar mai muklt ca atiot m incercat a le comasa prin disingeri asemanatoare,pentru ca mesajul lucrării de fapt sa relateze expres viziunile tuturor dar şi ca acestă sa poată descrie explicit rolul acestor procedeie. De cele mai multe ori prefata rămîne în umbră, cititorul trecînd formal cu privirea asupra ei, din aceste considerente voi incerca a relata succinct viziunea mea asupra lucrarii respective precum si componenţa ei strucurală

Tema lucrarii prezintă încă din start un interes ineedit, dat fiind faptul ca procesul despre care am vorbit pe parcursul ei este unul din cele care stau la baza psihologiei judiciare, adică sesizarea existenţei normei juridice, conştientizarea efectului ei precum si pregatirea individului din acest punc de vedere de a se prezenta în societate, mai mult ca atit că legislaţi a în vigoare nu prevede înlăturarea răspunderii (penale, civilr, contravenţionale, disciplinare etc) pentru faptul ca individual nu a cunoscut existenţa normei juridice sau nu a ştiut despre faptul că a trecut la etapa de conflict cu aceasta, din aceste considerente - socializarea este un process important in pregatirea individului de a putea trai intr-o societate, de a putea a se adapta cu acea societate precm şi de a evita încălcarea ei. La fel un lucru important este considerat si formarea conştiinţei de drept, care de fapt este cel mai strîns legat de procesul de socializare, deoarece anume prin aceste metode individul reuşeşte sa îşi creieze o opinie în privinţa celor nominalizate, să se adapteze la un mod de viaţă normal.

Lucrarea cuprinde un singur capitol, două puncte principale si 5 subpuncte suplimentare.Fiecare din aceştea relatează structurat procesul de socializare din

Capitolul I. Socializarea juridică şi formarea conştiinţei de drept

1. Socializarea Juridica

Sub cele mai diverse aspect ale cercetării psihologice, socializarea apare sub o formă instituţionalizată a controlului social, care constă în aplicarea normelor de drept. Acesta manifestîndu-se sub foma unor reguli elaborate şi confirmate de către organele special Legislative, fiind asigurate de controlul unor instituţii special de stat. După adoptare ele capătă denumiri de lege şi au un character obligatoriu pentru toţi subiecţii sociali, atît colectivi cît şi individuali.

Asimlarea conduitelor care vin în acord cu normele de drept decurge în procesul socializării juridice a individului.

Socializarea juridică prevede înglobarea valorilor şi normelor apărate prin lege

Aşadar, socializare poate fi considerată drept – înţelegerea modului în care sunt ironizate normele juridice şi a mecanismelor care asigură stabilitatea socială şi respectarea legii.

Ştinţa a demonstrate că: omul este un produs social deosebit de complex Fiinţele umane crescute în afara societăţii precum sunt de fapt vestiţii copii-lup din India sau copii izolaţi de către părinţii lor nu se deosebesc cu nimic de animale. Indivizii speciei umane îşi însuşesc limba, cultura, valorile şi normele de comportament prin socializare sub influenţa unor factori sociali ca familia, şcoala, grupul de prieteni, macrocolectivitatea. Oamenii învaţă să-şi formeze receptivitatea faţă de stimulii sociali şi îşi însuşesc un stil de relaţionare cu cei din jur, un rol care corespunde statusului, poziţiei lor sociale. Comportamentul individului în sfera juridică nu poate fi înţeles fără analizarea unor concepte de bază ale sociologiei cum sunt: socializarea, cultura juridică, statusul, rolul sau controlul social.

1.1. Conceptul de socializare juridică.

După cum s-a menţionat prin socializare distingem procesul de achiziţionare a normelor şi valorilor sociale de către individ. El este de fapt un proces de transfer al experienţei sociale de la vechea generaţie la descendenţi, un proces de menţinere a culturii şi instituţiilor necesare convieţuirii sociale. Este evident déjà că normele ne domină întregul curs al vieţii – în familie, în grupul de prieteni, la şcoală sau la locul de muncă trebuie să respectăm un set de reguli şi să ţinem seama de comportamentul celorlalţi. Socializarea juridică este procesul prin care indivizii învaţă să se conformeze normelor juridice şi îşi însuşesc aceste norme şi valorile aferente lor. Socializarea juridică distinge două elemente:

- însuşirea unui comportament în conformitate cu legea şi valorile juridice ale statului ,şi

- interiorizarea normelor juridice care sunt apoi suprapuse unei scări de valori (politice, ideologice, morale).

Asa deci s-a stabilit faptul că orice comunitate, determinată fiind de condiţiile concrete fizico-naturale, isto¬rice, culturale, relaţionale etc, posedă un ansamblu de valori sociale. Valoarea socială este o relaţie prin care comunitatea exprimă concordanţa dintre lucruri, idei, feno¬mene, procese sociale şi trebuinţele condiţionate din punct de vedere istoric. Valoa¬rea nu este o noţiune strictă şi nu posedă un conţinut identic, acesta modificîndu-se în funcţie de trebuinţele sociale, condiţionate de mai mulţi factori. Totuşi, există un sistem de valori general-umane, pe care le împărtăşeşte în mod prioritar comunitatea umană. Acestea se raportă la aprecierea adevărului, frumosului, binelui, constituind un fel de „repere absolute", obiecte ale aspiraţiei fiecărui popor. Viziunea dată a fost emisă şi împărtăşită de către adepţii şcolii filozofice axiologice

Societatea contemporană creează condiţii pentru un contact permanent al cul¬turilor, care contribuie la interferenţa lor manifestată în împrumuturi libere, modi¬ficări şi îmbogăţire reciprocă.

În asemenea condiţii procesul de socializare a individului decurge în forma unei asimilări de modele proprii şi alogene. Acest proces începe în familie şi continuă în cadrul instituţionalizat — şcoală, grupuri profesionale etc. — în care persoana intră în contacte directe şi de intensitate diferită cu „altul" în dependenţă de capacităţile afeciv-comunicative ale ei şi de capacitatea mediului de a-i oferi condiţii care îi satisfac trebuinţele secundare: de autoidentificare, autoafirmare, comunicare, interrelaţii etc, întîlnind şi asimilînd noi şi noi modele. Nu fiecare din aceste modele este receptat la fel, procesul fiind determinat de diverse împrejurări, cele mai semnificative ţinînd de proprietatea lor de a se impune. Incercînd o clasificare, bazată pe prelegerile unui grup de cercetători francezi, am evidenţiat modele culturale cu capacitate de influenţă diferită:

— ideale — care vizează situaţii primordiale şi sînt adoptate dacă nu de toate, oricum de majoritatea grupurilor umane;

— neutre — care în unele societăţi pot fi considerate esenţiale, în altele — lăsate la alegerea indivizilor;

— conjuncturale — asimilarea cărora depinde de apartenenţa indivizilor la o subcultură şi care deservesc grupurile unite prin caracteristicile de sex, vîrstă, socioprofesionale etc;

— vestigiale — pe cale de dispariţie, utilizate încă de unii membri ai societăţii, însă, fiind ignorate de minorităţile active, sînt substituite cu altele mai eficiente