Sistemul electivo-ereditar de recrutare al domnului

Conditiile social-economice, demografice si politice asemanatoare in intregul spatiu geografic locuit de romani in perioada feudalismului timpuriu, au determinat aparitia unor forme de organizare politica similare, din ce in ce mai largi pe plan teritorial, culminand cu statele independente Tara Romaneasca si Moldova. Concomitent, pe verticala sociala apare o ierarhizare feudala tot mai accentuata: cnez, voievod, mare voievod si domnul tarii.

Domnia este institutia centrala suprema in aparatul de stat. Ea este rezultatul unui indelungat proces evolutiv, cu stravechi radacini la care s-au adaugat elemente noi, integrate organic in cele traditionale. La aceasta a contribuit si cadrul juridic- Legea tarii- in care s-a realizat sinteza dintre vechi si nou. Dupa cum tarile aveau in esenta aceeasi organizare politica, tot asa normele juridice erau identice in fiecare tara.

Aparitia domniei este concomitenta cu intemeierea Tarii Romanesti si a Moldovei. In ambele tari intemeierea a parcurs un proces in esenta asemanator: pe plan intern si teritorial o unire a micilor formatiuni politice, de buna voie, si in mod pasnic, sub conducerea unui unic voievod, urmata pe plan extern de lupte pentru desfiintarea suzeranitatii maghiare. Independenta cucerita de Voievodul Basarab Intemeietorul este marcata de luarea titlului de domn, purtat si de urmasii sai, dupa cum se mentioneaza in documentul emis de Ludovic de Anjou la 5 ianuarie 1365, referitor la faptul ca Vladislav “cu acordul romanilor locuitori ai acelei tari” a cutezat, “dupa moartea tatalui sau, voievodul si domnul Nicolae Alexandru, sa se subroge in locul tatalui, adoptand ca si acesta, titlul de domn”. Documentele subliniaza, potrivit conceptiei feudale, ca titlul de domn semnifica independenta, pozitia unui sef de stat care nu recunoaste o autoritate superioara.

In acelasi timp, un document din aceasi sursa, emis la 2 februarie 1365 atesta o situatie similara in Moldova, creata de voievodul Bogdan din Maramures care a trecut in Moldova sustinut de partizanii sai si a izgonit pe Balc, reprezentantul regelui. La acestea cronica lui Ioan de Tarnave noteaza ca Bogdan a avut sprijinul “numerosilor romani locuitori ai acelei tari” “devenita astfel un stat independent un regnum”. Titlul de domn a fost purtata si de conducatorii Moldovei, prima mentiune ce ni s-a pastrat este de la Roman I sub forma slava “gospodin”, sens care a mai fost redat si prin termenii: gospodar, autocrator, samodirjet, singur stapanitor. Contestand romanilot titlul de domn, regele Ludvic il socotea ca un titulus fictus, o uzurpare, caci el I s-ar fi cuvenit lui.

Domnia este o institutie romaneasca originala, intrucat a aparut ca o treapta superioara evolutiei “tarilor” romanesti din perioada feudalismului timpuriu. De aceea nu are corispondent in statele vecine. Denumirea insasi este romaneasca. Traditia consemnata de cronicari o pun in legatura cu lat. dominus, comandant militar. Ei arata ca Dragos si Bogdan erau erau descendenti ai unor asemenea domni. Domnul, care poarta in continuare si numele de voievod spre a sublinia latura traditionala a institutiei, exercita prerogativele de conducator al oastei si de judecator suprem ca si voievozii, dar in plus el este si “stapanul tarii”, in sens teritorial, totodata unificatorul ei, domnul “a toata Tara Romaneasca” ca si Roman I care se intitula domn, “de la munte pana la Mare”. Pe langa folosirea armelor in apararea independentei, primii domni s-au sprijinit si pe biserica ortodoxa-biserica de stat- pe care o opuneau prozelitismului catolic si expansiunii teritoriale, in numele catolicismului, a ungurilor si polonilor.

Lupta pentru intemeierea statelor romanesti independente si pentru instaurarea domniei a fost dusa de toti romanii. In Ardeal, statul maghiar fiind vecin si avand elemente locale de sprijin-maghiarii,sasii si secuii- lupta romanilor a avut ca rezultat numai autonomia voievidatului. Ea a izbandit pe deplin in Tara Romaneasca, unde Ungaria nu a avut un asemenea sprijin, desi a cautat sa-l obtina din partea cavalerilor Ioaniti, fara succes. In Moldova, prelingirea dominatiei mongole, si constituirea unei marci locale sub conducerea unor voievozi romani din Maramures, vasali regelui, a intarziat cucerirea independentie si proclamarea domniei cu jumatate de secol dupa Tara Romaneasca.