Șeful statului

1.Definirea organului sau autoritatii administratiei publice

Organele sau autoritatile administratiei publice pot fi definite drept “acele parti componente ale aparatului de stat inzestrate cu puteri publice create pentru a duce la indeplinire functiile statului: legislativa, executiva si judecatoreasca. ”

Conform definitiei Profesorului Antonie Iorgovan, organul sau autoritatea administratiei publice este “acea structura organizationala care, potrivit Constitutiei si legii, are personalitate de drept public si actioneaza, din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea serviciilor publice, in limitele legii, sub controlul direct sau indirect, al Parlamentului.”

Constitutia Romaniei din 1991 foloseste notiunea de autoritate publica, prin care se evoca, in primul rand, organe ale administratiei locale care este realizata pe baza principiului autonomiei locale. Astfel, in Titlul III, denumit “Autoritati publice” debuteaza cu capitolul intitulat “Parlament”, respectiv cu sectiunea consacrata “Organizarii si functionarii” . In primul articol se precizeaza ca “Parlamentul este organul reprezentativ supreme al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii. ” Notiunea de autoritate publica este utilizata si aunci cand se evoca agentii sau functionarii publici, care intra in contact direct si nemijlocit cu cetatenii. Sensul principal al sintagmei “autoritate publica” este de organ public, deci colectiv organizat de oameni care exercita prerogative de putere publica fie intr-o activitate statala, fie intr-o activitate din administratia locala autonoma.

2.Notiunea de “sef al statului”

Autoritatea publica chemata sa vegheze la respectarea Constitutiei si la functionarea autoritatilor (puterilor) publice in baza Constitutiei este Presedintele Romaniei.

2.1. Istoric

In istorie se gasesc o multitudine de opinii dintre cele mai diferite cu privire la seful statului. Platon considera in lucrarea sa “Politica” , atat autoritatea ca fundament al puterii, cat si libertatea ca fundament al democratiei ; de aici a incercat sa imbine autoritatea cu libertatea si a propus ca statul sa fie compus dintr-un consiliu de zece persoane exponente ale vechilor traditii.

Ioan Alexandru, Mihaela Carausan, Sorin Bucur- “Drept administrativ” , Editie reviziuta si adaugita, Lumina Lex, Bucuresti, 2007, pg 151

2 Antonie iorgovan,- “Tratat de drept administrativ” , vol I, Editia 4, All Beck, Bucuresti, 2005, pg 264

Confucius propaga ideaa religioasa a divinitatii regelui, ca reprezentant al “cerului” (in Japonia formula de investitura a imparatului contine sintagma “Fiu al Soarelui”) .

Cicero face primul teoria statului ca res populi, de unde deriva si obligatia sefului statului de a sluji binele poporului.

Machiavelli afirma ca Principelui ii sunt permise toate mijloacele pentru a-si atinge scopurile politice; daca sub aspect etic tema este reprobabila, sub aspect politic contine multe elemente revolutionare: de pilda, ideea ca religia se justifica in masura in care ii ajuta pe guvernanti (instrumentum regni).

Iluministii pun pentru prima data problema raportului dintre cel care detine puterea in stat si suveranitatea care apartine poporului. Pentru Rousseau, suveranitatea nu poate fi delegata unui sef, adica unei puteri executive.

In dreptul public modern ideea sefului de stat este legata de forma de guvernamant, concept prin care, de regula, s-a raspuns la intrebarea: Cine exercita puterea in stat: o singura persoana (monocratia), un grup de persoane (oligarhia) sau mase largi ale poporului (democratia)? Nu mai putin, notiunea adobandit si semnificatia definirii statului sub aspectul modului de desemnare a sefului de stat unipersonal si a legaturilor acestuia cu celelalte autoritati statale. Din acest punct de vedere, formele de guvernamant sunt clasificate, ca regula, in doua categorii: monarhii si republici, in monarhie seful statului este desemnat pe baze ereditare sau pe viata, in timp ce in republica, seful de stat (denumit cel mai adesea, presedinte) este ales pe un termen determinat, fie de popor, prin vot direct sau indirect (sistemul electorilor), fie de Parlament.

Sub aspectul unicitatii sefului statului, exista si exceptii: in Marea Britanie puterea se divide intre monarh si guvern; in Republica San Marino puterea se exercita de doi Capitani regenti; in Confederatia Helvetica statul este condus de un Consiliu Federal compus din sapte ministri, din care cel care prezideaza este ales si presedinte al Elvetiei pe durata de un an.

In ceea ce priveste Presedintele Republicii ca sef al statului, trebuie avut in vedere tipul de republica in cadrul careia isi exercita mandatul: parlamentara, prezidentiala, semiprezidentiala.