Represiunea Terorismului prin Mijloace Penale

1.1.Necesitatea definirii şi incriminării actelor de terorism

Terorismul internaţional este o activitate extralegală, ceea ce face ca aportul experţilor în probleme juridice să nu aibă decât un efect limitat.

Legislaţia este invocată pentru reglementarea atitudinii internaţionale şi pentru asigurarea unui sistem prin care terorismul să fie adus în faţa justiţiei.

Din păcate se poate afirma că până în prezent că nu s-au înregistrat rezultate deosebite în domeniul combaterii terorismului internaţional.

Unii terorişti sunt ucişi sau capturaţi chiar în timp ce comit actele respective, dar puţini din cei ce reuşesc să scape sunt ulterior depistaţi şi arestaţi (Mc Veigh implicat în atacul clădirii Murrah din Oklahoma City -Carlos, Igal Amir, asasinul lui Itzak Rabin) şi uneori chiar linşaţi Qehya {Ayash - „Inginerul"). Un terorist condamnat va fi, după toate probabilităţile eliberat mult mai devreme decât prevede sentinţa, fiind adesea schimbat pentru ostaticii capturaţi într-un act terorist anterior.

Comunitatea internaţională condamnă actele de terorism din motivaţii meschine pentru atingerea unor interese personale, în schimb, unele acte de terorism politic sunt considerate lăudabile, deoarece au fost comise pentru apărarea drepturilor recunoscute de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Legitimitatea violenţei politice este o noţiune care şi-a făcut loc adânc în aplicarea dreptului internaţional.

Dreptul internaţional reglementează utilizarea forţei de către o ţară pe teritoriul altor ţâri, daca prin aceasta se urmăreşte capturarea sau atacarea teroriştilor (capturarea teroristului de talie internaţională Iiich Ramirez Sanchez, alias Carlos „Şacalul" de către autorităţile franceze pe teritoriu! Sudanului) sau salvarea ostaticilor (eliberarea ostaticilor de către grupul german de intervenţie antiteroristâ, GSG-9 din avionul companiei „Lufthansa" deturnat la Mogadiscio).

In general, un stat nu poate pătrunde pe teritoriul altui stat fără consimtământui acestuia. Este interzisă utilizarea forţei împotriva suveranităţii şi independenţei teritoriale a unui stat, cu excepţia cazurilor de autoapărare.

In măsura în care reprezintă încălcări grave ale convenţiilor internaţionale, actele teroriste devin crime universale pe baza legislaţiei acceptate de toate părţile.

Primul stat care a introdus măsuri de combatere a terorismului a fost Belgia, în anul 1856 Belgia a prevăzut în dreptul penal „clauza atentatului", prin care asasinatele politice au fost considerate extrădabile.

în 1927 !a Varşovia, a avut loc prima conferinţă internaţională de unificare a dreptului penal, în cadrul căreia, fără a fi fost utilizat termenul de „terorism", s-a încercat o definire a fenomenului. Rezoluţia conferinţei propunea sancţionarea universală a unor crime ca: pirateria, falsificarea de monedă, comerţul cu sclavi şi utilizarea internaţională a unor mijloace capabile să creeze un pericol comun.

Noţiunea de „terorism" a fost folosită pentru prima dată la cea de a doua conferinţa de unificare a dreptului penal de la Bruxelles din 1930. Propunerea de definire a terorismului făcută cu această ocazie prevedea: „Folosirea deliberată a unor mijloace capabile să producă un pericol comun reprezintă acte de terorism, ce constau în crime împotriva vieţii, libertăţii şi integrităţii fizice a unor persoane sau care sunt îndreptate contra proprietăţii private sau de stat în scopul realizării unor scopuri politice sau sociale", în acest concept „motivul" era reţinut ca factor determinant pentru stabilirea naturii teroriste a actului.

La Conferinţa de la Paris din 1931 a fost adăugat şi „scopul", ca element ai definiţiei, menţionându-se propagarea unor doctrine sociale şi politice prin utilizarea violenţei, conspiraţiei sau activităţile subversive, în cadrul Conferinţei de la Paris, crima de terorism a fost definită astfel: „Oricine, în scopul terorizării populaţiei, foloseşte împotriva persoanelor şi proprietăţilor bombe, mine, incendii sau mijloace explozive, arme de foc sau alte mijloace sau cine întrerupe sau încearcă să întrerupă un serviciu public sau de utilitate publică va fi pedepsit". Plenara Conferinţei nu a reţinut însă această propunere, astfel că problema definirii terorismului a fost transferată Conferinţei de la Madrid din 1934, unde s-a propus includerea în noţiunea de terorism şi a altor acte ca: provocarea de catastrofe, distrugerea lucrărilor de artă, participarea la masacre şi alte atrocităţi colective comise împotriva unei populaţii lipsite de apărare. Definiţia finală adoptată de Conferinţă accentua aspectele sociaie ale terorismului.