Repere în Construcția Europeană

Premisele aparitiei Uniunii Europene

Din cele mai vechi timpuri societatile din spatiul geografic european au evoluat nu doar în sensul constituirii si consolidarii statelor, ci si în vederea stabilirii unor relatii de solidaritate, colaborare si cooperare între acestea, ideea de unitate a Europei este considerata ca fiind foarte veche.

Un prim exemplu de organizare politica apare în lumea vechii Elade, unde statele-cetati grecesti au format o uniune cu caracter militar pentru a-si uni fortele în fata pericolului extern.

Un alt exemplu de organizare politica îsi are originea în perioada Antichitatii, când cuceririle romane au fost considerate ca manifestari ale unei astfel de tendinte .

De asemenea, în acest sens, putem aminti si încercarile nereusite ale lui Carol cel Mare de refacere a granitelor fostului imperiu al cezarilor. Aceasta va fi prima încercare de construire politica a Europei – prin cucerire sub semnul crucii, încercare incompleta si lipsita de stabilitate .

Astfel de tentative unificatoare prin tendinte de largire prin cuceriri continentale au mai înregistrat în istorie Otto I cel Mare , Henric al III-lea , Carol Quintul care urmarea crearea unei „Europe crestine”, dar si Napoleon care prin crearea imperiului sau urmarea sa faca „din toate popoarele Europei un singur popor”.

Pe toata perioada Evului Mediu si pâna în secolul XX remarcam constituirea mai multor aliante, fondate din nefericire pe interese contradictorii si bazate pe un echilibru precar, caracterizate prin modificarea lor în functie de circumstantele politice .

Constiinta europeana va fi exprimata de o serie de personalitati care prin promovarea a diferite proiecte vor anticipa tentative de unificare a Europei. În acest sens Dante Alighieri în lucrarea sa „De monarhia” preconiza o solutie de tip federalist pentru pacea Europei, Pierre Dubois propunea în „De recuperatione Terrae Sanctae” organizarea unei federatii europene cu un organism central, Hugo Grotius arata în „De jure belli ac pacis” necesitatea înfiintarii unor adunari care sa judece litigiile care vor aparea între state, William Penn în „Eseu asupra pacii prezente si viitoare a Europei” preconiza instituirea unei diete europene, Irenee de Castel în „Proiectul pentru a face pacea permanenta în Europa” scria ca pentru evitarea razboaielor, asigurarea pacii si dezvoltarea comertului toti suveranii ar trebui sa încheie o alianta perpetua si sa se supuna unui „senat european”, J.J. Rouseau vedea crearea unei republici europene daca monarhii îsi vor abandona natura lor lacoma, filosoful Immanuel Kant propunea în „Proiectul filozofic al pacii permanente” o federatie a statelor libere organizata în baza unei constitutii, contele de Saint-Simon a sustinut utilitatea instituirii unui „parlament european” .

Astfel putem vorbi despre o continuitate istorica prin contributiile teoretice ale acestora în ceea ce priveste constructia viitoarei Uniuni Europene, deoarece chiar daca aceste proiecte reprezentau vagi aspiratii teoretice ele marcheaza preocupari timpurii spre acelasi tel.

Multe minti luminate ale începutului de secol XX erau de parere ca „Europa va prospera doar daca europenii vor actiona unit” . O serie de personalitati proeminente ale Europei si ale lumii, precum Victor Hugo , Gissepe Garibaldi , Albert Camus etc. au promovat „proiectul constituirii unei Uniuni Europene” .

Primele manifestari publice în favoarea unitatii europene din secolul XX dateaza chiar de la începutul secolului. În acest sens în 1900 s-a desfasurat Congresul de Stiinte Politice de la Paris care a propus proiectul intitulat „State Unite Europene” .

În 1926 popoarele Europei terifiate de experienta primului razboi mondial s-au întrunit la Congresul de la Viena pentru a examina viitorul continentului. Acest Congres si-a propus lansarea unui Mesaj care a luat forma „Manifestului Pan-European”. Aristide Briand, în calitate de presedinte al miscarii „Uniunea Pan-Europeana” si ministru de externe al Frantei, a solicitat crearea unei Uniuni Federale Europene, din necesitatea de a stabili între statele europene „un fel de legatura federala”, un „oarecare federalism continental”.

Acest proiect francez nu a ramas fara ecou, în sensul ca multe idei au fost preluate mai târziu în proiectele postbelice de Uniune Europeana . Initial, constructia europeana a îmbracat forma organizatiilor de cooperare, specifica sfârsitului anilor 1940 , în conditiile în care experienta istorica a demonstrat ca „unitatea Europei este optiunea cea mai înteleapta pentru popoarele care o alcatuiesc .

Constructia europeana în perioada 1945-2007

Comunitatea Europeana de astazi este rezultatul eforturilor depuse, începând cu anul 1946, când Winston Churchill, primul-ministru al Marii Britanii, lansa în discursul sau de la Universitatea din Zurich ideea constituirii Statelor Unite ale Europei. Concretizarea acestei idei se va produce la 9 mai 1949 când va fi creat Consiliul Europei cu cei zece membri fondatori ai sai (Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia si Suedia) si a carui prima mare realizare va fi adoptarea si deschiderea spre semnare, la 4 noiembrie 1950, la Roma, a Conventiei Europene a drepturilor omului .

Procesul constructiei europene, în actuala forma, a început dupa cel de-al doilea razboi mondial. Acesta a fost initiat de Statele Unite ale Americii prin Planul Marshall , prelungirea institutionala a acestuia – O.E.C.E. si prin N.A.T.O.; urmarindu-se crearea unei Europe „atlantice” , nu „europene”. Reactiile însa nu s-au lasat asteptate, astfel ca treptat s-a trecut la constructia unei Europe „europene” .