Extras din referat
Dreptul internaţional privat, în raport cu alte ramuri de drept se particularizează printr-o mare originalitate, căci raporturile juridice pe care le reglementează se înscriu în cadrul vieţii internaţionale.
Studiind ramurile dreptului intern ale unui stat raţionăm ca şi cum ţara respectivă ar fi singură pe lume. Nimic mai fals. Urmare a raporturilor dintre state apar multiple relaţii între indivizii aparţinând diverselor ţări, relaţii ce nu pot fi reglementate de aceleaşi reguli care cârmuiesc raporturile dintre state.
Caracterul internaţional al raporturilor juridice dintre indivizi a dus la apariţia unor probleme de drept internaţional şi la nevoia de soluţionare corespunzătoare a lor prin norme juridice distincte.
În celebrul Tratat de drept internaţional privat apărut la Paris în anul 1866, M. Foelix remarcă existenţa unui drept internaţional, în cadrul căruia se disting două mari ramuri: dreptul internaţional public şi dreptul internaţional privat. Autorul arată că dreptul internaţional jus gentium reprezintă ansamblul principiilor admise de state pentru a reglementa raporturile care există între ele şi pentru a decide asupra conflictelor dintre diferitele legi şi uzanţe. Dreptul internaţional se divide în dreptul internaţional public şi dreptul internaţional privat.
Dreptul internaţional public jus gentium publicum reglementează raporturile dintre naţiuni (state). El are ca obiect reglementarea conflictelor de drept public.
Dreptul internaţional privat jus gentium privatum reprezintă ansamblul de reguli după care se soluţionează conflictul dintre legile civile ale diverselor state. El reprezintă ansamblul de reguli relative la aplicarea legilor civile ale unui stat pe teritoriul unui stat străin.
Dreptul comunitar reprezintă un ansamblu foarte vast de reguli juridice, componentele sale având corespondent în majoritatea normelor materiale ale sistemelor naţionale de drept. Putem spune că majoritatea disciplinelor sunt afectate de reglementarea comunitară, existând astfel un drept comunitar vamal, comercial, bancar, fiscal, social, al concurenţei, al agriculturii, al transporturilor, privind brevetele şi mărcile etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Relatia dintre Dreptul International si Dreptul Comunitar.doc