Reglementarea timpului de muncă și de odihnă în legislația Republicii Moldova

Desfăşurarea activităţii cu respectarea unui anumit program de muncă reprezintă una din trăsăturile specifice ale raportului juridic de muncă .

Prin timp de muncă se înţelege timpul pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul intern al unităţii, cu contractul individual şi cu cel colectiv de muncă, îl foloseşte pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă.

Reglementările legale privind timpul de muncă şi timpul de odihnă, ţinînd seama de finalitatea lor, au caracter imperativ. Între timpul de muncă şi timpul de odihnă există o relaţie evidentă de interdependenţă; reglementarea legală a timpului de muncă reprezintă şi o garanţie a realizării dreptului la odihnă .

Contractul colectiv de muncă permite negocierea problemelor timpului de muncă, pornind de la imperativele legii, în favoarea salariaţilor. În toate categoriile de unităţi, elementele concrete ale organizării timpului de lucru (tipul săptămînii de lucru, regimul de muncă) sînt cuprinse în regulamentele interne ale unităţilor, precum şi în contractele colective şi în cele individuale de muncă.

Din conţinutul art. 95-106 din Codul Muncii al Republicii Moldova (CM al RM) rezultă următoarele categorii ale timpului de muncă: timpul de muncă avînd o durată normală; timpul de muncă redus; timpul de muncă parţial; timpul de muncă peste durata normală (muncă suplimentară).

Pentru evidenţa timpului de muncă, utilizat de toate categoriile de salariaţi, obţinerea datelor privind timpul efectiv lucrat, calculul retribuţiei se întocmeşte foaia colectivă de prezenţă (formularul nr. MR-13), în care se fac înregistrări privind lipsurile de la lucru, lucrul în zilele incomplete, suplimentare în baza documentelor întocmite (certificatul de concediu medical, certificatul despre îndeplinirea funcţiilor de stat şi publice ş.a.).

Potrivit art. 95 alin. (2) din CM al RM, durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore pe săptămînă. În cadrul săptămînii, timpul de muncă se repartizează, de regulă, uniform şi constituie 8 ore pe zi. Această durată a timpului de muncă se află la baza tuturor prevederilor legale sau contractuale de calculare a drepturilor salariale.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Convenţia colectivă generală nr. 2 din 09.07.2004 , durata normală a timpului de muncă include: pregătirea locului de muncă pentru începerea activităţii; îndeplinirea obligaţiilor de muncă; refacerea capacităţii de muncă în timpul programului de muncă în legătură cu condiţiile climaterice deosebite, eforturi fizice şi alţi factori, care se stabilesc în actele normative ale unităţii, în contractele colective sau individuale de muncă; timpul staţionării în aşteptarea dispoziţiei despre începutul activităţii; timpul aflării la unitate în cazul deplasării organizate la locul de muncă.

Convenţiile colective (nivel teritorial sau ramural) şi contractele colective de muncă pot prevedea şi alte perioade de timp care se includ în durata normală a timpului de muncă.

În conformitate cu art. 98 alin. (1) din CM al RM, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămînii este, de regulă, uniformă şi constituie 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus, dar la unităţile unde, ţinîndu-se cont de specificul muncii, introducerea săptămînii de lucru de 5 zile este neraţională, se admite, ca excepţie, stabilirea săptămînii de lucru de 6 zile cu o zi de repaus.

Potrivit art. 98 din CM al RM, repartizarea timpului de muncă se poate realiza şi în cadrul unei săptămîni de lucru comprimate din 4 zile sau 4 zile şi jumătate, cu condiţia ca durata săptămînală a timpului de muncă să nu depăşească 40 de ore pe săptămînă. Angajatorul care introduce săptămîna de lucru comprimată are obligaţia de a respecta dispoziţiile speciale cu privire la durata timpului zilnic de muncă al femeilor şi tinerilor.

Reieşind din cele expuse mai sus, concluzionăm că timpul de muncă poate fi repartizat pe parcursul unei săptămîni de lucru, după cum urmează:

a) săptămîna de lucru de 5 zile cu două zile de repaus, durata zilei de muncă fiind de 8 ore;

b) săptămîna de lucru de 6 zile cu o zi de repaus, durata zilei de muncă fiind de 7 ore în primele 5 zile şi de 5 ore în ziua a şasea;

c) săptămîna de lucru de 4 zile cu durata muncii de 10 ore pe zi şi 3 zile de repaus;

d) săptămîna de lucru de 4 zile şi jumătate cu durata muncii de 9 ore în primele 4 zile şi de 4 ore în ziua a cincea şi 2 zile şi jumătate de repaus.

Tipul săptămînii de lucru, timpul începerii şi încheierii lucrului, durata schimbului, întreruperile, alternarea zilelor lucrătoare şi nelucrătoare se stabilesc prin regulamentul intern al unităţii şi pot fi clauze ale contractului colectiv sau individual de muncă.

Durata zilnică normală a timpului de muncă constituie 8 ore, dar această normă cunoaşte şi anumite excepţii:

- pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 16 ani, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 5 ore;

- pentru salariaţii în vîrstă de la 16 pînă la 18 ani şi salariaţii care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 7 ore;

- pentru invalizi, durata zilnică a timpului de muncă se stabileşte conform certificatului medical, în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă.

Prevederile art. 100 alin. (5) din CM al RM stabilesc că durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 10 ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămînă.

Cu titlu de excepţie, pentru anumite genuri de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili, prin convenţie colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de, cel puţin, 24 de ore. În acest sens, observăm că partenerii sociali au anexat, la Convenţia colectivă generală nr. 2 din 09.07.2004, Lista profesiilor pentru care se permite durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de, cel puţin, 24 de ore. Astfel, din această categorie de profesii fac parte: funcţionarii responsabili de dispecerizarea producţiei; funcţionarii responsabili de evidenţa în transporturi; distribuitorii şi sortatorii de corespondenţă; casierii bagaje; bucătarii; ospătarii; barmanii; frizerii; coaforii; pompierii ş.a.