Recunoașterea Hotărârilor Arbitrale Străine

Relaţiile comerciale internaţionale au căpătat o amploare deosebită în cea de-a doua parte a secolului XX, ele cunoscând o dezvoltare accentuată ca urmare a schimbărilor survenite în relaţiile interstatale şi în general, în politica mondială. Comerţul internaţional având însă o natură aparte, caracterizată prin existenţa unor circuite neîntrerupte de circulaţie a valorilor, necesita o modalitate simplificată de soluţionare a litigiilor între părţi, având în vedere că societatea internaţională nu a ajuns încă la o maturitate legislativă suficientă. Această modalitate simplificată a luat forma arbitrajului, ca mijloc individual de soluţionare a diferendelor comerciale. Bineînteles, procedura arbitrală necesita un cadru legal coerent precum şi instituţii specializate, respectiv curţile de arbitraj.

În România, prin Legea nr. 335 din 3 decembrie 2007, Curtea de Arbitraj a fost reorganizată ca instituţie permanentă de arbitraj - fără personalitate juridică - pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pentru administrarea arbitrajului internaţional şi intern. Potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj, aceasta oferă următoarele servicii: arbitraj, consultanţă procedurală, cooperare internaţională, studii şi cercetare în domeniul arbitrajului, cooperare internă în cadrul sistemului arbitral cameral român. Curtea soluţionează în drept sau în echitate litigii civile sau comerciale internaţionale, în baza convenţiei arbitrale încheiate de părţile în contract. Curtea de Arbitraj soluţionează de asemenea litigii comerciale şi civile interne.

Soluţionarea litigiilor de către Curtea de Arbitraj prezintă urmatoarele avantaje:

- sentinţele sunt definitive şi obligatorii pentru părţi; ele se bucură de o largă recunoaştere internaţională, România, alături de alte peste 100 state, a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, încheiată la New York, în 1958;

- competenţa specializată a arbitrilor – arbitrii Curţii de Arbitraj sunt specialişti cu înaltă calificare în domeniul dreptului şi relaţiilor comerciale internaţionale şi ei pot fi aleşi de către părţi de pe Lista de arbitri;

- confidenţialitate – şedinţele de judecată nu sunt publice, nici o persoană nu are acces la informaţiile privind activitatea de soluţionare a litigiilor Curţii de Arbitraj;

- rapiditate – procedura arbitrală se desfăşoară pe parcursul a cel mult 12 luni în arbitrajul internaţional şi 6 luni în cel intern;

- costuri reduse – taxele de arbitraj sunt exprimate procentual, regresiv, pe tranşe, la valoarea obiectului litigiului, potrivit Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale; de asemenea, în arbitrajul intern, taxa arbitrală include şi onorariile arbitrilor.

Este evident aşadar că din prisma unor astfel de facilităţi arbitrajul este pentru părţi o cale eficientă de soluţionare a litigiilor comerciale, fiind calea preferată în majoritatea litigiilor comerciale internaţionale.

Recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine

1. Efectele hotărârilor arbitrale străine

Legea 105/1992 , în articolele 167-178, admite pentru hotărârile arbitrale străine trei categorii de efecte:

- recunoaşterea hotărârilor străine judecătoreşti şi arbitrale pentru ca acestea să beneficieze de puterea de lucru judecat;

- admiterea executării silite în cazul în care partea obligată nu execută de bunăvoie;

- forţă probantă în faţa instanţelor din România cu privire la situaţiile de fapt constatate;

Convenţia de la New York din 1958 vorbeşte în art. 3 despre "recunoaşterea autorităţii unei sentinţe arbitrale" şi despre "acordarea executării acestei sentinţe" de către statele solicitante. Textul prevede că "fiecare din statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată." Potrivit legii române, efectele hotărârilor străine (deopotrivă arbitrale şi judecătoreşti), sunt admise, cu titlu general, chiar în lipsa unei convenţii internaţionale cu statul lor de origine. Lipsa unui astfel de tratat nu devine, deci, un motiv suficient spre a refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii respective. Atunci când condiţiile prevăzute de lege pentru producerea efectelor hotărârii nu sunt îndeplinite, ele nu vor putea fi executate în România, condiţia regularităţii lor internaţionale fiind obligatorie