Recrutarea resurselor umane

CAPITOLUL 1. IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE ÎN ROMÂNIA

Odată cu creşterea rolului administraţiei publice locale, s-a pus accent sporit pe procesul de colectare şi alocare a veniturilor pe destinaţii ale acestora. Unităţile administrativ-teritoriale, prin intermediul descentralizării autorităţii publice, au posibilitatea de a institui impozite şi taxe, în scopul acumulării de resurse necesare acoperirii cheltuielilor. Sunt considerate impozite şi taxe locale următoarele:

- impozitul pe clădiri;

- impozitul pe teren;

- taxa asupra mijloacelor de transport;

- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

- impozitul pe spectacole;

- taxa hotelieră;

- taxe speciale şi alte taxe.

Impozitele şi taxele locale se instituie asupra persoanelor fizice şi juridice care intră sub incidenţa prevederilor legale aferente tipurilor de impunere şi sunt vărsate bugetelor locale. Conform legii 571 din 22 decembrie 2003, privind Codul fiscal, sunt consideraţi contribuabili persoanele fizice şi persoanele juridice astfel: persoane fizice care desfaşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative în cadrul unei asociaţii familiale, în cadrul unei asociaţii agricole, etc. care nu au posibilitatea de a deveni persoane juridice; contribuabili persoane fizice care intră în categoria liber-profesioniştilor ( medic, notar, avocat, contabil, expert tehnic, consultant fiscal, arhitect, executor judecatoresc, etc. ); comercianţii persoane juridice precum regii autonome, societăţi şi companii naţionale, societăţi bancare şi acele societăţi care îşi organizează activitatea în orice domeniu specific producţiei, prestărilor de servicii, desfacerii produselor sau altor activităţi economice, cooperative meşteşugăreşti, cooperative de consum, cooperative de credit sau orice alte entităţi persoane juridice care întreprind fapte de comerţ; unităţi economice de drept public ale persoanelor juridice, ale organizaţiilor politice, sindicale, profesionale, patronale şi cooperatiste, instituţii publice, asociaţii, fundaţii, federaţii, culte religioase, etc.

CAPITOLUL 2

CATEGORII DE TAXE SI IMPOZITE

2.1 IMPOZITUL PE CLĂDIRI

Impozitul pe clădiri reprezintă din punct de vedere al ariei de acoperire şi mai ales al volumului la incasările la buget, unul dintre cele mai importante impozite locale. Acesta se instituie pentru acele clădiri aflate în proprietatea contribuabililor indiferent de amplasare sau scopul în care este folosită. Impozitul pe clădire se aplică indiferent dacă se află în intravilanul sau în extravilanul localităţilor.

Noţiunea de clădire semnifică orice construcţie care este folosită în scopul adăpostirii de activităţi, de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii şi altele.

Dacă clădirea are mai mulţi proprietari, impozitul datorat de contribuabili se stabileşte în felul următor: fie proporţional cu suprafaţa deţinută, dacă se cunosc părţile individuale, fie prin împărţirea impozitului total la numărul de contribuabili, în cazul în care părţile individuale nu au fost stabilite. Dacă proprietarul dă spre administrare ori în folosinţa clădirea deţinută, în urma folosinţei acesta beneficiind de o rentă, impozitul aferent clădirii este datorat de proprietar.

În România, impozitul pe clădiri este definit ca un impozit anual proporţional, aferent clădirilor de orice fel, fără a ţine cont de destinaţia avută şi amplasamentul acestora.

Impozitul pe clădiri se aplică următoarelor categorii de clădiri: construcţii folosite ca locuinţă, precum şi spaţiile construite, formate din una sau mai multe camere, indiferent de amplasarea lor, la acelaşi nivel sau la niveluri diferite; construcţii folosite ca şi locuinţă, dezafectate şi utilizate în vederea exercitării de profesii libere, activităţi comerciale sau orice alt tip de activitate.

Impozitul pe clădiri se aplică şi acelor spaţii închiriate de instituţiile publice pentru realizarea de congrese, simpozioane sau şedinţe, numai în cazul în care aceste activităţi au un caracter permanent, şi în urma desfăşurării lor să se obţină venituri, ca urmare a închirierii. Noţiunea de clădire aflată sub incidenţa impozitului include şi anexele precum baia, bucătăria, garajul, magazia şi altele, situate atât în corpul principal de clădire sau în afara acestuia, cât şi în construcţii de forma chioşcurilor, cabanelor, barăcilor, magazinelor.

Legea prevede aplicarea impozitului pe clădiri şi pentru acelea care sunt construite fără autorizaţie de construcţie, amplasate pe terenuri obţinute în urma actelor sub semnătură privată, precum şi acele clădiri folosite pentru policlinici, case de odihnă, creşe, grădiniţe de copii, în cazul în care nu intră în categoriile exceptate de la plata impozitului. În cazul construcţiilor fără autorizaţie, declaraţia de impunere, procesele verbale de impunere şi înştiinţările de plată nu fac parte din certificatul de urbanism, din autorizaţia de clădire sau din titlul de proprietate, după caz, iar declararea acestor clădiri în scopul impunerii nu scuteşte proprietarul de instituirea sancţiunilor legale pentru încălcarea legii în materie de construcţii.

Sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri următoarele:

- clădirile instituţiilor publice,

- clădiri considerate prin lege monumente istorice, de arhitectură şi arheologie, inclusiv muzeele şi casele memoriale, mai puţin incintele acestora folosite pentru activităţi economice,

- clădirile care reprezintă lăcaşuri de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute legal şi părţile lor componente locale, cu excepţia spaţiilor folosite pentru activităţi economice,

- construcţii şi amenajări funerare din cimitire şi crematorii,

- clădirile instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, acreditate, cu excepţia spaţiilor folosite pentru activităţi economice,

- clădiri care fac parte din domeniul public sau privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, conform legii,

- construcţii speciale precum platforme de foraj marin, centrale hidroelectrice, termoelectrice, nuclearo-electrice , sonde de ţiţei, gaze, baraje şi construcţii accesorii, etc,

- clădiri devenite proprietate a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în cazul în care nu există moştenitori legali sau testamentari,

- clădirile aflate în posesia punctelor sanitare de interes naţional, neaflate în patrimoniul autorităţilor locale,

- clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice,

- clădirile retrocedate prin Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,

- clădirile care sunt parte componentă a patrimoniului Academiei Române, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice,

- clădirile care fac parte integrantă şi sunt utilizate pentru exploatarea podurilor, viaductelor, digurilor sau barajelor.