Răspunderea Patrimonială

Moto:

”Munca este legea lumii moderne care nu are loc pentru leneși, temeiul unui stat, bogăția unui popor!”

Mihai Eminescu

I. Considerații generale

Actualul Cod al Muncii nu mai reține instituția răspunderii materiale, care în vechea legislație era antrenată în sarcina persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse unității la care sunt încadrate, din vina și în legătură cu munca lor.

Răspunderea materială avea o dublă funcție:

• De apărare a proprietății;

• De ocrotire a intereselor legitime ale salariaților.

În acest sens, ea limita răspunderea salariatului la paguba efectivă, obliga unitatea să facă dovada existenței prejudiciului, a vinovăției salariatului care a cauzat prejudiciul, înlătura solidaritatea în răspundere , prevedea că executarea este limitată la o cotă din salariu, fără afectarea resurselor de rezistență și a bunurilor mobile sau imobile ale salariaților, excludea răspunderea pentru pagubele inerente procesului de producție și pentru cele provocate de riscul normal al serviciului.

Prin nereglementarea răspunderii materiale în Codul Muncii, urmează ca regimul juridic al prejudiciilor cauzate de salariați, și al celor suferite de către aceștia din vina angajatorilor să fie cel al răspunderii civile contractuale.

Răspunderea patrimonală a salariaților, cât și a angajatorilor, reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, cu particularități determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.

În doctrină, răspunderea patrimonială a salariaților a fost definită ca acea formă de răspundere juridică, care constă în obligația acestora de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, definiție care nu acoperă nici obligația de restituire a salariaților și nici răspunderea angajatorului pentru prejudiciul cauzat salariaților.

Din cele două definiții ale răspunderii patrimoniale rezultă că aceasta are anumite trăsături caracteristice cu particularități:

a) Răspunderea patrimonială este condiționată de existența raportului juridic de muncă dintre salariatul răspunzător și angajatorul păgubit, raport juridic ce izvorăște din contractul individual de muncă, fiind în concluzie, o răspundere contractuală.

b) La baza răspunderii patrimoniale stă vinovăția celui în cauză, nefuncționând prezumția de vinovăție.

c) Răspunderea patrimonială în cadrul raporturilor juridice de muncă este o răspundere individuală; ea exclude solidaritatea. În dreptul muncii, răspunderea pentru un anumit prejudiciu este plurală, ca urmare a participării mai multor persoane la producerea prejudiciului, iar obligațiile de reparare sunt conjuncte, uneori subsidiare și comune, nu solidare. În acest mod se asigură o protecție a salariatului, evitându-se ca el să fie pus, ca urmare a solidarității, în situația de a fi urmărit pentru o sumă mai mare decât prejudiciul efectiv cauzat din vina sa.

d) Răspunderea patrimonială este reglementată prin imperative legale, modificarea ei prin clauze ale contractului de muncă, derogatorii din lege, în defavoarea salariatului, nefiind admisibilă;

e) Răspunderea patrimonială este o răspundere integrală, nu numai pentru paguba efectivă și actuală – damnum emergens, ci și pentru foloasele nerealizate – lucrum cessans. Se răspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care a fost prevăzut ori era previzibil la momentul încheierii contractului individual de muncă – afară de prejudiciul ce provine din fapta gravă asimilată dolului când va răspunde și pentru cel neprevizibil.