Problema calitatii de subiect de drept international a individului este o problema destul de disputata in doctrina clasica, ea constituind obiectul a numeroase controverse intre autorii care recunosc individului o asemenea calitate si cei care ii refuza orice loc in ordinea juridica internationala. Intre acestia se situeaza si o categorie distincta a celor care nuanteaza raspunsurile in functie de conceptele ori notiunile juridice in care individul este plasat.
O definitie foarte cuprinzatoare defineste drept actor al relatiilor internationale ,,orice entitate organizata compusa cel putin indirect din fiinte umane, care nu este subordonata vreunui alt actor din sistemul mondial si care participa la relatii de putere cu alti actori", definitie ce ar trata inclusiv indivizii ca actori ai relatiilor internationale. Definitia insa poate fi contrapusa perspectivelor realiste asupra problemei, care extinde calitatea de actor si spre alte entitati decat statele natiune [1; p.58], insa pentru realistii clasici, calitatea de actor etatic depinde de trei criterii: suveranitate, recunoasterea si controlul asura teritoriului si populatiei, statele prevaland intotdeauna in confruntarile cu actorii nestatali deoarece pot influenta in mod esential termenii interactiunilor in relatiile internationale [2; p.93].
Evolutia si dinamica opiniilor a fost data si de raportul individ - stat asa cum a evoluat acesta de-a lungul istoriei relatiilor internationale. Astfel, din aceasta perspectiva, pe masura evolutiei de la crearea statului si pana in prezent, conflictul- la inceput in stare latenta, de natura mai mult filosofica si mai putin juridica -devenit vizibil in privinta legimitatii "celor doua legimitati"- a statului si a individului (Philippe Delmas). Daca la inceputuri statul s-a pretins ca unica legimitate (caci antichitatea a echivalat notiunea de fiinta umana cu cea de cetatean, interesul cetatii fiind cel care prima in raportul dintre acestea), odata cu aparitia dreptului natural - prin crestinism, si a trezirii constiintelor individuale - prin Reforma, balanta a inceput sa incline in favoarea individului. Proclamarea in 1776, la Philadelphia, a drepturilor naturale ale omului la viata, libertate si fericire, a dat un nou curs acestor teorii. La inceputul secolului XX - doctrina a ajuns la a pune in discutie chiar notiunea de stat ca subiect de drept international - cu corelativul sau esential - suveranitatea. Teoreticieni renumiti ca Georges Scelle, Nicolas Potis si Leon Duguit au afirmat ca numai indivizii pot fi subiecte de drept, sustinand ca regula de drept "nu se poate adresa decat unei inteligente capabile de a o intelege si a i se conforma".
Majoritatea autorilor din perioada interbelica, resping aceasta teorie, insa ea capata tot mai mult adepti in literatura juridica europeana de dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Teoriile solidariste ale lui Georges Scelle apreciaza ca statul, ca persoana este o fictiune, singura realitate fiind persoana fizica luata individual si relatiile interindividuale bazate pe asa zisa "solidaritate sociala", astfel incat relatiile internationale devin relatii dintre indivizi si grupuri de indivizi.
Leon Duguit considera ca statul nu este nici o persoana juridica, nici persoana suverana, ci produsul istoric al unei diferentieri sociale intre clase, intre guvernati si guvernanti, asadar intre indivizi, neexistand o alta personalitate distincta, ci doar un federalism al claselor. Argumentele in favoarea tezei ca individul este subiect de drept international sunt: faptul ca acesta este subiect al raspunderii penale prevazuta in dreptul international, este destinatar si beneficiar al normelor din Conventiile Internationale ce privesc drepturile omului si garantarea acestora si ca atare poate declansa actiuni in fata instantelor internationale, recunoscandu-i-se calitatea procesuala activa (la fel cum o are si pe cea pasiva).
Autori romani [3] au recunoscut ca, desi mult timp s-a refuzat indivizilor orice fel de implicare in procesul de elaborare a dreptului international, estimanduse ca in virtutea suveranitatii statale ei trebuie sa isi revendice drepturile numai prin intermediul statelor, evolutiile recente confirma tendinta de a recunoaste indivizilor competente in sfera dreptului si relatiilor internationale [4; p.236], ei fiind subiecte derivate carora chiar statele le confera prin acordul lor anumite prerogative in relatiile internationale.
Situatiile ivite dupa cel de-al doilea razboi mondial vin sa argumenteze aceste teorii. Astfel, prin sentintele Tribunalelor Internationale de la Nuremberg si Tokio au fost condamnati criminalii de razboi sau persoane care au comis crime impotriva comunitatii. In domeniul ocrotirii internationale a drepturilor omului, individului i se recunoaste calitatea de parte in fata instantelor internationale: persoanele fizice au dreptul sa declanseze o actiune in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.
Unii autori contemporani au opinat ca prin semnarea si ratificarea Cartei ONU, statele au recunoscut ca drepturile omului si libertatile fundamentale nu mai sunt o problema in limitele jurisdictiei nationale, ci una de drept international, iar individului ii sunt conferite drepturi si prerogative internationale. De exemplu, statele semnatare ale Protocolului facultativ al Pactului International privitor la drepturile civile si politice adoptat in cadrul ONU recunosc individului posibilitatea de a se adresa Comitetului pentru drepturile omului, cu privire la potentiale violari ale drepturilor prevazute in Pact de catre statul sub jurisdictia caruia se afla individul. Aceleasi proceduri se intalnesc si in cadrul Comisiilor pentru minoritati, impotriva discriminarilor rasiale, impotriva torturii, privind protectia femeii etc. [5]
1. Consideratii generale
Intr-o enumerare a Declaratiilor, Pactelor si Protocoalelor universale menite sa protejeze drepturile individului dar si sa dea acestuia mijloace de recurs la foruri internationale in caz de incalcare a drepturilor sale, unii autori considera ca aceasta constituie dovada ca individul este un subiect al relatiilor internationale ce poate relationa cu organizatii, institutii si foruri judecatoresti internationale dupa epuizarea cailor interne ale statului fara a avea nevoie de asistenta sau intermedierea statului si nici de acordul sau, fiindu-i adversar si nu element [6; p.50], iar numarul acestora este intr-o crestere semnificativa ce conduce la o reconsiderare a pozitiei individului din accidentala sau incidentala intr-una dominanta. (Din 1999
1. Andrei Miroiu, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relatii Internationale, editura Polirom, 2006
2. Keneth Walts, Theory of International Politics, McGraw-Hill, Boston, 1979
3. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, Drept international public, vol.I, ed. Hyperion, Bucuresti, 1993
4. Theodore A. Couloumbis si James Wolfe, International Relations.Power and Justice, Prentice-Hall, 1978
5. Raluca Miga-Besteliu, Introducere in dreptul international public, Ed. ALL, Bucuresti, 1998
6. ,,Cette jurisdiction internationale (La cour europeene des droits de l'homme) offre un ultime rempart juridique aux citoyens qui ont epuise sans succes les voies de recours de leur pays"(Jean- Claude Zarka)
7. V.I.Bownlie, Priciples of Public International Law, 1990
8. V.Michael Akehurst, A Modern Introduction to International Law, London, 1985
9. Dominique Carreau, Droit international Public, Paris, 1988
10. Simone Dreyfus, Droit des Relations Internationales, Paris, 1968
11. Paul Sieghart, The International law of Human Rights
12. Raluca Miga-Besteliu, Introducere in dreptul international public, Ed. ALL, Bucuresti, 1998
13. Ion M. Anghel, Subiectele de drept international, ed. a IIa, Lumina Lex, Bucuresti, 2002
14. A. De Zayas, J. Th. Moller si T. Opashi, Aplication of the International Convenant on Civil and Political Rights under the Optional Protocol by the Human Rights Committee, vol. 28, 1985
15. Creat in 1970, in baza art. 8 al Conventiei internationale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala
16. Art. 19-24 din Conventia din 1984 impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude
17. Conform unei hotarari a Consiliului executiv al UNESCO din 1978
18. Savigny, System des heutigen romischen Recht, 1840
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
