Răspunderea juridică

La momentul stabilirii optiunii individului pentru o anumita conduita (din toate cele posibile) se declanseaza mecanismul constituirii raspunderii sale sociale. Aceasta se datoreaza capacitatii sale rationale de a opta pentru un anumit comportament, stiind, sau trebuind sa stie ca fapta sa se înscrie sau nu în limitele principiilor generale acceptate, si va trebui sa suporte consecintele pentru conduita sa negativa.

Legislatia si jurisdictia nu definesc notiunea de raspundere juridica, legiuitorul fixând doar conditiile în prezenta carora o persoana poate fi trasa la raspundere, respectiv principiile raspunderii, natura si întinderea sanctiunilor susceptibile de aplicare si limitele în care opereaza. Situatia este similara si în practica judiciara, care nu da o definitie a raspunderii juridice sau a vreuneia din formele acesteia, însa practica si-a adus o valoroasa contributie la explicarea si lamurirea conditiilor si formelor raspunderii juridice.

Sensul frecvent atribuit notiunii de raspundere este acela de obligatie de a suporta consecintele nerespectarii unor reguli de conduita de catre autorul faptei contrare normei si care poarta totdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea conduite.

Având în vedere necesitatea raspunderii juridice ca un raport juridic de constrângere care se naste ca urmare a încalcarii unor dispozitii legale de catre persoana fizica sau juridica se poate considera ca raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice în scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si a îndrumarii membrilor societatii în spiritul respectarii ordinii de drept.

Caracteristicile raspunderii juridice:

- are, întotdeauna, ca temei încalcarea sau nerespectarea unei norme de drept;

- este, întotdeauna, legata de activitatea exclusiva a unor organe de stat care au competenta de a constata în mod oficial nerespectarea sau încalcarea normei de drept, de a aprecia gradul de vinovatie si de a stabili si aplica sanctiunea prevazuta de norma juridica;

- este o raspundere general-obligatorie, izvorând din imperativitatea dreptului si capacitatea coercitiva a aparatului de stat de a interveni si aplica, la nevoie, constrângerea juridica;

- consecintele raspunderii juridice sunt deosebit de grave, putând antrena chiar sanctiuni privative de libertate sau (în unele state) pedeapsa capitala;

- stabilirea concreta a raspunderii juridice nu este un act sau demers strict juridic, ci cu valoare multipla (în actul de tragere la raspundere juridica se concentreaza evaluari nu doar de ordin strict juridic, ci si de ordin moral, social, economic, etc.)

Principiile raspunderii juridice

In literatura juridica sunt delimitate mai multe principii, dar sunt consacrate patru:

1. Principiul raspunderii pentru fapte savârsite cu vinovatie - în baza sa, oricarui subiect de drept i se poate aplica o sanctiune numai atunci când este vinovat de nerespectarea unei norme si numai în limitele vinovatiei sale. Vinovatia consta în nerespectarea de catre subiect a prescriptiilor normei, încalcând, prin conduita sa, interesele ocrotite de catre aceasta (stiind sau nestiind ca prin comportamentul sau contravine acestor interese);

2. Principiul raspunderii personale - raspunderea juridica actioneaza în mod direct numai fata de persoana vinovata de savârsirea faptei ilicite, iar întinderea raspunderii juridice este stabilita în functie de circumstantele personale ale autorului faptei. În virtutea acestui principiu functioneaza regula conform careia numai cel care a comis o încalcare a legii este pasibil de raspundere, iar penrtu o singura fapta ilicita se poate aplica o singura pedeapsa si o singura data. De la acest principiu - exceptii: raspunderea în mod solidar cu altul; raspunderea pentru fapta altuia (raspunderea indirecta, reglementata de art. 1000 C. civ. pentru prejudiciile produse de copiii minori - raspunderea parintilor; raspunderea pentru prejudiciul pricinuit de bunuri -raspunderea proprietarului; raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor lor, raspunderea institutorilor si artizanilor pentru prejudiciile pricinuite de elevii pe care-i au sub supraveghere)

3. Principiul justetei sanctiunii - presupune o corecta corelare a gravitatii faptei cu sanctiunea aplicata, astfel încât sanctiunea aplicata sa fie proportionala cu fapta; de aici necesitatea alegerii corecte a normei ce se aplica si necesitatea individualizarii corecte a faptei si sanctiunilor;

4. Principiul celeritatii tragerii la raspundere - în virtutea acestuia, persoanelor ce se fac vinovate de savârsirea unor fapte ilicite trebuie sa li se aplice sanctiunile cât mai rapid posibil dupa savârsirea faptelor, pentru ca sanctiunile sa-si atinga scopul urmarit, atât fata de faptuitor, cât si scopul