Raport penal - furtul

Introducere

Infractiuni contra patrimoniului reprezinta grupul de infractiuni prevazute in Capitolul VI din Partea Speciala a Codului penal al Republicii Moldova,fiind fapte socialmente periculoase,savirsitecu intentie sau din imprudenta . Denumirea „Infractiuni contra patrimoniului” a Capitolui VI din Partea Speciala a Codului penal in vigoare este,in raport cu ocrotirea pe care o asigura legea penala,mai adecvata decit denumirea „Infractiuni contra proprietatii”. De cele mai multe ori,relațiile patrimoniale sunt ocrotite de către alte ramuri ale sistemului de drept,dar acolo unde metodele juridice folosite se dovedesc a fi ineficiente și se aduce o vătămare gravă a valorilor sociale,intervenția legii penale este obligatorie,pentru a se putea preveni și combate aceste categorii de infractiuni.

Pentru statul nostru de drept,apărarea relațiilor sociale privitoare la patrimoniu a constituit o grijă permanentă,datorită faptului că furturile,delapidările,sustragerile de orice natură lovesc în interesele tuturor oamenilor muncii,sunt acte ostile la adresa societății, prin acestea pot fi compromise relațiile de conviețuire,stabilitatea și ordinea socială.

De exemplu, încă din perioada sclavagistă erau pedepsite cu asprime furtul,tîlhăria și jaful:mai puțin cunoscute erau alte forme de lezare a proprietatii.

Furtul a reprezentat o realitate a tuturor timpurilor de la cele străvechi,pierdute în negura vremii,până în zilele noastre,constituindu-se ca un segment însemnat ca întindere,al peisajului infracțional.Periculozitatea sporită a acestui gen de infracțiune pentru ordinea de drept și pentru societate în ansamblul ei,impune o cunoaștere cât mai exactă a problematicii specifice,juridico penale,criminologice,criminalistice și tactico-metodologice.Aprofundarea temei din aceste unghiuri nu poate avea decât consecințe pozitive asupra activității practice de identificare și cercetare a furturilor .

Infracțiunile de furt sunt principalele infracțiuni care constituie un potential stresant în viața de zi cu zi a cetățenilor noștri,reprezentînd peste 70% din peisajul criminalității comise în Republica Moldova.

1. Reglementarea infracțiunii de furt

Termenul „furt”,din punct de vedere etimologic,provine din latinescul „furtum”,fiind definit în Dicționarul universal al limbii române ca reprezentând „însușirea pe nedrept a unui lucru aparținând altuia”.

Cunoscut din cele mai vechi timpuri,furtul a constituit și constituie și în prezent forma tipică și cea mai frecventă de încălcare a patrimoniului făcând parte dintre faptele care se realizează printr-o acțiune de sustragere,deoarece scoaterea pe nedrept a unui lucru din sfera de stăpânire a a altei persoane constituie o sustragere.Acest concept este sintetizat în dispozițiile art.186 alin.1 Cod penal,care incriminează infracțiunea de furt în forma sa simplă constând în „sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane”.

Considerăm că în forma simplă sau de bază a furtului se încadrează orice activitate de sustragere,comisă în orice împrejurări,altele decât cele pe care legiuitorul a înțeles să le reglementeze expres ca fiind elemente circumstanțiale ale furtului calificat.

În ceea ce privește condițiile preexistente furtului,acestea privesc obiectul juridic special reprezentat de relațiile sociale referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile,obiectul material respectiv bunul mobil aflat în posesia sau detenția altuia sustras,noțiunea de bun mobil fiind în acest caz similară cu cea din dreptul civil și subiecții infracțiunii-subiectul activ care poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale generale pentru a răspunde penal și subiectul pasiv persoana fizică sau juridică al cărei patrimoniu a fost afectat prin sustragere.

Referitor la conținutul constitutiv,acesta include latura obiectivă concretizată într-o acțiune de luare având ca urmare imediată deposedarea celui care avea anterior posesia sau detenția bunului între aceste elemente existând un raport de cauzalitate și latura subiectivă caracterizată prin intenție directă,cel mai frecvent și o condiție specială privind scopul urmărit-însușirea pe nedrept a bunului.

Fiind o infracțiune comisivă,furtul este susceptibil de a fi realizat în toate formele imperfecte ale infracțiunii activitatea desfășurată de făptuitor putând parcurge faza actelor preparatorii,faza actelor de executare,cea a consumării și chiar cea a epuizării în cazul furtului continuu,cu mențiunea că în legătură cu momentul consumării furtului s-au conturat mai multe teorii,cea „apropriațiunii” sau „oprehensiunii” având cea mai largă susținere.

Legislațiile române ale tuturor timpurilor au incriminat și sancționat sever infracțiunile de furt. Astfel ,în Codul penal de la 1864,o legiuire,prin excelență umanistă este consacrat un capitol-„Crime și delicte contra proprietăților”,infracțiunilor contra patrimoniului.Codul penal Carol al II-lea de la 1936,reglementează în Titlu XIV,capitolul I,art.524 infracțiunea de furt,în art. 525-furtul calificat,în art. 529 al capitolului II-tâlhăria ,cu următorul conținut:”acela care ia prin violență sau amenințare,un lucru mobil ce nu-i aparține,din posesiunea sau detențiunea altuia în scopul de a și-l însuși pe nedrept comite delictul de tâlhărie”.

Obiectul juridic special al furtului îl constituie relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. În cazul furtului săvârșit prin pătrundere în locuință sunt vătămate, în mod adiacent, relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea domiciliului.

Obiectul material al furtului îl formează bunurile care au o existență

materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost

determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.