Protecția Juridică a Pădurilor

,,Pădurea reprezintă o podoabă a naturii; ea reprezintă viaţa şi bogăţia şi prin toate calităţile ei merită să fie cunoscută, curată şi îngrijită.'' Mihai A. Ionescu

1. Consideraţii generale

Pădurea, ca factor de mediu, ocupă un loc şi joacă un rol important în asigurarea echilibrului ecologic mondial, ocupând la nivel planetar circa 3,5 miliarde de ha. Cererea de lemn pentru foc, incendiile, drumurile şi operaţiunile miniere cauzează circa 80% dintre despăduriri, iar 15% reprezintă comerţul internaţional cu lemn tropical şi 5 % revine consumului industrial intern. Dacă anumiţi factori (erupţii vulcanice, tsunami, secete) explică variaţiile de vegetaţie, acţiunile umane vizând expansiunea terenurilor agricole, exploatarea minieră şi urbanizare, destabilizează echilibrele naturale şi biologice. Principalele efecte se referă la punerea în pericol a numeroase specii, o diminuare a producţiei de oxigen şi o scădere a capacităţii de absorţie a CO2.

În ciuda faptului că pădurea reprezintă un important factor pentru menţinerea echilibrului ecologic la nivel planetar, iar despăduririle, un fenomen negativ global, în prezent nu există un regim juridic internaţional complex, complet şi special de protecţie şi gestiune durabilă a fondului forestier.

În România, deşi reprezintă mai puţin de 27% din suprafaţa totală a ţării, pădurile constituie o componentă majoră a capitalului natural al ţării, fiind un factor principal de stabilitate ecologică şi ocupând un loc important în cadrul vieţii economice şi sociale. Ele servesc la apărarea terenurilor agricole împotriva secetei, a surpărilor şi alunecărilor de teren, ameliorând şi refăcând calităţile naturale ale solului, purificând aerul, pentru păşunatul animalelor, exercitarea vânătorii, agrement, în domeniul balneoclimateric şi în dezvoltarea aşezărilor omeneşti, constituind în acelaşi timp, o preţioasă materie primă pentru industria de prelucrare a lemnului, industria hârtiei şi celulozei, industria chimică, construcţii, transporturi şi alte ramuri ale economiei naţionale.

Dreptul forestier românesc s-a format treptat, de-a lungul secolelor şi se află în prezent în faţa unor probleme cardinale. Reforma proprietăţii marchează profund starea fondului forestier şi legislaţia aferentă acesteia.

Obiectivele de bază şi principalele caracteristici ale politicii forestiere şi ale strategiei de dezvoltare a sectorului forestier sunt reflectate în Codul silvic aprobat prin Legea nr.46/2008.

Potrivit legii , pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductrive incluse în amenajamentele silvice, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional.

Terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha sunt considerate, în sensul Codului silvic, păduri.

2. Clasificarea pădurilor

În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, Codul silvic clasifică pădurile în două grupe şi anume:

- păduri cu funcţii speciale: de protecţie a apelor, a solului ,a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului, precum şi pădurile declarate monumente ale naturii şi rezervaţii;

- păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie în care se urmăreşte realizarea de masă lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale pădurii şi concomitent, protecţie calităţii factorilor de mediu.