Protectia Juridica a Drepturilor Omului Intre Cutuma, Lege si Jurisprudenta

Extras din referat Cum descarc?

Introducere 
De-a lungul vremurilor, drepturile omului au cunoscut diferite forme de protectie din partea societatii. Daca la inceputuri de aceste drepturi s-a preocupat in mai mare sau mai mica masura comunitatea insesi, prin cutuma, obiceiul locului si norme nescrise, o influenta importanta a exercitat si biserica, prin intermediul moralei si a nomocanoanelor. Mai tarziu, aceste drepturi si-au gasit reglementarea in dreptul scris, facandu-se trecerea de la dreptul divin la dreptul natural si mai apoi la dreptul pozitiv. Problema care se punea inca de la acel moment privea categoriile sociale ale caror drepturi erau protejate, intrucat nu au fost respectate dintotdeauna drepturile si libertatile oricarei persoane.
In acest sens amintim punctul de vedere exprimat de catre Georgio del Vecchio, in sensul ca ,,ideea ca fiinta umana poseda prin natura sa anumite drepturi, valabile chiar daca acestora nu omeneasca, inca din timpuri stravechi si a fost redata in cuvinte stralucitoare, gratie filosofiei antice, a jurisprudentei romane ca si in epocile urmatoare, inspirandu-se uneori din dogmele religiei crestine, iar alteori doar din lumina ratiunii".
Cu toate acestea, diferenta dintre cetateni si necetateni, precum si diferenta de avere si de statut au determinat sensul normelor juridice, fie ele scrise sau nescrise(Del Vecchio, Giorgio, 1993, p. 206).
Cutuma, izvor de drept
Notiunea de cutuma reprezinta izvorul formal al dreptului pozitiv, norma nescrisa,obiceiul locului, datina, traditia, folclorul juridic, precedentul sau consuetudinea. Pentru a ne afla in prezenta unei cutume, trebuie sa existe o practica necontestata careia sa i se aplice anumite reguli (cutume). In opinia unor autori, cutuma ar fi opera omului din popor, respectiv, a legiuitorului anonim. Tocmai in acest sens sinonimul cutumei a fost folclorul juridic.
Legiuitorul anonim, in perioada antica (incepand cu Platon si Aristotel) si in cea medievala (care cu sfatul oamenilor buni si batrani), a preluat normele de conduita ale comunitatii, normele morale pe care le-a considerat echitabile, dar si normele religioase care protejau valorile sociale si le-a ridicat la rang de lege. Astfel, ele au ajuns sa fie respectate de intreaga comunitate. In antichitate nu se cunostea notiunea de drepturi universale ale omului. Aceasta s-a dezvoltat in perioada moderna. 
Cutuma a fost folosita ca substitut pentru pentru acele situatii de fapt repetate in care dreptul scris nu avea o reglementare anume. Regasim cutuma in dreptul public, mai ales in dreptul constitutional,si in dreptul privat, cu precadere in domeniul dreptului civil, familiei si comercial, atunci cand aceasta, impreuna cu uzurile si uzantele completeaza cadrul legislativ scis.


Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Juridica a Drepturilor Omului Intre Cutuma, Lege si Jurisprudenta.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

[1] APADOR-CH, (2008), Manualul drepturilor omului, Bucuresti
[2] Barsan,Corneliu, (2010), Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Editura C.H. Beck, Bucuresti 
[3] Del Vecchio, Giorgio, (1993), Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Bucuresti
[4] Montesquieu, Ch. L. (1964), De l'esprit de lex, Editura Stiintifica, Bucuresti 
[5] Muraru, Ioan; Tanasescu, (2001), Drept constitutional si institutii politice, Editura Lumina Lex, Bucuresti


Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* Prețul este fără TVA.

Hopa sus!