Protecția juridică a drepturilor omului

Protecția drepturilor omului reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional public, găsindu-și numeroase consacrări în diferite tratate, convenții și declarații adoptate de-a lungul ultimului secol.

De-a lungul timpului, s-a încercat definirea conceptului de “drept al omului”, atât în diverse acte normative, cât și în literatura de specialitate, putându-se reține că drepturile omului reprezintă acele drepturi care îi sunt recunoscute omului prin intermediul dreptului internațional, în relațiile întreprinse cu ceilalți indivizi, dar și cu autoritățile statului, drepturi ce își găsesc reglementare în diverse norme ale dreptului național al fiecărui stat, norme care au scopul de a apăra valori sociale fundamentale, respectiv de a satisface anumite nevoi ori aspirații, din punct de vedere economic, social, politic, cultural și istoric.

De asemenea, nu trebuie neglijată nici noțiunea de “drept fundamental”, despre care se poate reține că reprezintă un drept subiectiv al cetățeanului, consacrat prin Constituția fiecărei țări, dar și prin alte legi, drept considerat a fi esențial pentru ființa umană, în ceea ce privește viața, libertatea și demnitatea acesteia .

Până la momentul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, problematica drepturilor omului nu reprezenta un obiectiv principal al statelor, astfel că protejarea acestora era reglementată în linii mari, prin interzicea sclaviei, protecția minorităților, protecția victimelor rezultate din diverse conflicte armate.

Victoria coaliției Națiunilor Unite a permis elaborarea unei ordini internaționale care se bazează pe libertate și pace în lume, progres social și economic, promovare și protecție a drepturilor omului.

Statele care au semnat Carta se obligă, chiar din preambulul acesteia, să protejeze viitoarele generații de război și de consecințele nefaste ale acestuia, prin însăși consacrarea necesității existenței unor drepturi fundamentale ale omului .

Carta Națiunilor Unite reprezintă unul dintre primele instrumente juridice și politice care reglementează și apără drepturile fundamentale ale persoanei. Aceasta a fost semnată la 26 iunie 1945, în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Organizația Internațională de la San Francisco, și a intrat în vigoare la 24 octombrie al aceluiași an. Prin intermediul acesteia, a luat naștere principala organizație internațională interguvernamentală, cunoscută sub numele de Organizația Națiunilor Unite.

Această organizație a reprezentat, de-a lungul anilor, cea mai importantă organizație a lumii, calitate pe care și-o menține și în zilele noastre. Potrivit Cartei, ONU are drept principale obligații menținerea păcii mondiale, respectarea drepturilor omului, respectarea dreptului internațional și cooperarea internațională.

Carta s-a constituit ca un tratat multilateral, încheiat de către 50 din cele 51 de state fondatoare ale Organizației Națiunilor Unite, având drept scop principal “reafirmarea credinței în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, egalitate în drepturi a bărbaților și femeilor, precum și a națiunilor mari și mici”

Prin intermediul Cartei se exprimă convingerea conform căreia pacea prevalează, iar izbucnirea unui eventual război este contrară democrației.

Deși, la încheierea Cartei, se voia ca acest tratat să cuprindă dispoziții complete cu privire la drepturile omului, au fost înglobate doar o mică parte a acestora în conținutul Cartei, din cauza interesului politic de la acel moment, respectiv sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Carta Națiunilor Unite constituie primul instrument care a introdus drepturile omului în ordinea juridică la nivel internațional, având o influență majoră asupra legislațiilor interne ale statelor. Prin intermediul acesteia a fost creat cadrul juridic constând în condițiile care trebuie respectate pentru menținerea păcii și securității internaționale, a justiției și a respectării obligațiilor asumate prin tratatele internaționale. Carta face din drepturile omului principalul obiectiv, la nivel internațional, al statelor care constituie părți la aceasta, protecția lor nemaireprezentand de la acest moment doar scopul reglementărilor interne ale acestora.