Protecția Juridică a Apei

Realitatea zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.

Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

La acest început de mileniu lumea se află în efervescenţă. Schimbările care au avut loc şi vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranţe pentru remedierea, fie şi treptată, a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei vieţii pe pământ.

„Mediul natural”, adică aerul, apele, solul, subsolul, oceanele, mările, lacurile şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.

O pădure, o apă, de exemplu, formează fiecare în parte un „ecosistem” care se intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile

vegetale, animale şi pentru exponentul său raţional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale: aer, apă, substrat geologic, relief, sol, aşa zisele elemente abiotice.

Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de „component” al mediului şi de „consumator”, de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de „mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze şi să urmărescă funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

Prin „resurse naturale” se înţelege totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:

a) resurse permanente: energie solară, energie eoliană, energie geotermală şi energia valurilor;

b) resurse neregenerabile: minerale şi combustibili fosili;

c) resurse regenerabile: apă, aer, sol, floră, faună sălbatică.

În continuare ne vom focaliza atenţia asupra celei de a doua resursă vitală, ca imporatanţă, după aer, şi anume apa, asupra importanţei şi necesităţii apei, asupra regimului juridic al acesteia, precum şi a modului de protejare a apei.

Condiţie esenţială şi indispensabilă vieţii, supravieţuirii şi bunăstării oamenilor, nesustituibilă cu nici un alt produs, apa acoperă aproximativ 71 % din suprafaţa Terrei. Apa este importantă pentru esenţa vieţii şi pentru înfăptuirea tuturor activităţilor umane, fiind folosită în alimentaţie, agricultură, industrie, servicii, dezvoltare urbană, transport şi navigaţii, pescuit, etc.

Considerată multă vreme drept sursă inepuizabilă, apa nu este totuşi disponibilă în cantităţi suficiente şi de o calitate corespunzătoare, în anumite perioade şi în anumite regiuni ale globului.

Deficitul natural corelat cu explozia demografică, cu gradul înalt de urbanizare, de dezvoltare a unor industrii mari consumatoare de apă, dar şi mari poluante, au determinat apariţia şi accentuarea fenomenului dublu, denumit „secătuirea şi poluarea apelor”. Penuriei apei se adaugă degradarea în ritm accelerat a calităţii ei, cu accente din ce în ce mai grave, datorită mai ales reziduurilor şi deşeurilor toxice sau periculoase care se descarcă sau se evacuează.