Protecția creanțelor salariale în UE

Protecția creanțelor salariale potrivit normelor U.E.

Capitolul I

Reglementări legale

Secțiunea I

Introducere

Codul muncii, în varianta sa inițială, cuprindea o serie de prevederi referitoare la un viitor fond pentru plata creanțelor bugetare (art. 167 si art. 168). Textele au fost primite cu ezitări de către organizațiile patronale, care au vazut în aceste prevederi o nouă obligație a angajatorului, în raport cu bugetul de stat. Poate de aceea Ordonanța de urgență nr. 65/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, aprobată prin Legea nr. 371/2005 publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 1.147 din 19 decembrie 2005 , a abrogat prevederile referitoare la acest fond, menținând numai trimiterea de principiu la dispozițiile unei viitoare legi speciale. Abrogarea a fost dintru început criticată în literatura juridică.

Potrivit art. 154 Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenența națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.

Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Potrivit art. 159 Coul Muncii, salariul de baza minim brut pe tară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.

Secțiunea a II a

Cadrul legislativ

Chestiunea fondului de plată a creanțelor salariale nu putea fi evitată, deoarece fusese deja reglementată prin Directiva 80/987/CEE, iar România se angajase, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, la implementarea directivelor Uniunii Europene. Ca urmare, o astfel de lege, privind constituirea Fondului de garantare a creanțelor bugetare – avea să fie ulterior adoptată.

Legea nr. 200 din 22 mai 2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 453 din 25 mai 2006 își propune preluarea în legislația românească a prevederilor Directivei 80/987/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția salariaților în cazul insolvabilității angajatorului, cu modificările aduse prin Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2002/74/CE, reglementând constituirea, gestionarea, utilizarea și controlul Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Aplicabilitatea legii nu este imediată; ea face parte (alături, de exemplu, de Legea nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea și funcționarea comitetului european de întreprindere publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005) din familia măsurilor legislative luate în perspectiva directă a aderării la Uniunea Europeana. Ca și în cazul Legii nr. 217/2005, nu studiul de impact a stat la baza deciziei adoptării Legii nr. 200/2006, ci imperativul armonizării (rapide) a legislației românesti la prevederile europene. De altfel, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Directiva 88/987/CE nu a fost implementată cu ușurință nici de către statele deja membre ale Uniunii Europene la data adoptării ei. În cazul Francovich nr. C-479/93 s-a pus chiar problema dreptului salariaților de a pretinde despăgubiri statului (în speță, Italia) pentru prejudiciul produs prin neadoptarea unor măsuri legislative conforme cu legislația comunitară, care le-ar fi asigurat protecția creanțelor salariale în caz de insolvabilitate a patronului.

Chestiunea protecției creanțelor lucrătorilor nu preocupă, de altfel, exclusiv spațiul european. Prin Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 173/1992 asupra protecției creanțelor lucrătorilor în caz de insolvabilitate a celui care angajează s-a prevazut constituirea unui asemenea mecanism.

Potrivit art. 9 din Convenție, „plata creanțelor lucrătorilor, în calitatea lor de angajați, în raporturile cu cei care angajează, trebuie să fie garantată prin intermediul unei instituții de garanție în cazul în care nu poate să fie efectuată de către cel care angajează, dată fiind insolvabilitatea sa“.

Prevederile Directivei Consiliului 80/987/CEE din 20 octombrie 1980 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la protecția angajaților în situația insolvabilității angajatorului lor care determină drepturile angajaților trebuie interpretată ca însemnând că persoanele respective nu pot să obtină acele drepturi de la stat prin intermediul instanțelor naționale în cazul în care nu s-au adoptat măsuri de aplicare în intervalul de timp prescris;

Un stat membru este obligat să repare pierderea și dauna provocată persoanelor fizice prin netranspunerea Directivei 80/987/CEE.

Secțiunea a III a

Scopul constituirii Fondului de garantare pentru plata creanțelor

Scopul constituirii Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale este acela de a asigura plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătoresti definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare.