I. Scurt istoric al aparitiei si evolutiei Uniunii Europene I.I.1 Premisele aparitiei Comunitatilor Europene si evolutia acestora I.I.2 Principalele momente in evolutia constructiei comunitare I.I.3 Uniunea Europeana, cea mai completa forma de integrare comunitara II Tratatele fondatoare ale Uniunii Europene II.1 Tratatul de la Bruxelles-1965 (intrat in vigoare in 1967) II.2 Actul Unic European (A.U.E.) II.3 Tratatul de la Maastricht (1992). Crearea Uniunii Europene II.4 Tratatul de la Amsterdam (1997) II.5 Tratatul de la Nisa(2003)
I.1.1 Premisele aparitiei Comunitatilor Europene si evolutia acestora Aparitia comunitatilor europene nu a avut loc deodata, in urma unei singure intalniri politice la nivel inalt sau ca urmare a demersurilor unei singure personalitati marcante a vietii sociale de la jumatatea secolului trecut. Ideea Europei unite si necesitatea unei stranse colaborari intre statele din aceasta zona a lumii s-a conturat prin numeroase evenimente si situatii care au aratat ca europenii ar putea avea un destin comun mai bun decat fiecare dintre ei separat, priviti ca natiuni independente si total autonome. Reconstructia tarilor care au suferit pagube materiale si umane in timpul celui de-al doilea razboi mondial (1939 - 1945) a impus reglementarea unor norme de conduita in plan international (norme de natura politica, monetara, sociala si comerciala). Aceste reglementari s-au concretizat, din punct de vedere tehnico-juridic, in negocierea si semnarea unor conventii internationale. In domeniul dreptului international public, trebuie mentionate in special Planul Marshall, Organizatia Natiunilor Unite, dar si pe plan local, Organizatia europeana de cooperare economica (OECE, infiintata in anul 1948 si inlocuita in anul 1961 cu Organizatia de cooperare si dezvoltare economica, OCDE). In domeniul monetar, au fost incheiate Acordurile de la Bretton Woods, din anul 1945, prin care s-au infiintat Fondul Monetar International (FMI) si Banca internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), care pun bazele unei noi ordini monetare internationale. Consiliul Europei vine sa completeze, in plan politic, organizatiile precedente, reunind, in temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949, statele europene care beneficiau de un regim democratic pluralist si erau atasate idealurilor de protectie a 6 drepturilor omului. Cadru al dialogului politic, Consiliul Europei este de asemenea, un instrument de armonizare a drepturilor omului la nivel national . Strict la nivel european, experienta nefericita a razboiului, imensele pagube materiale si omenesti au impulsionat opinia politica a inaltilor demnitari europeni pentru a gasi solutii care sa preintampine declansarea unei alte conflagratii de dimensiunile celor doua razboaie mondiale. Un rol important pentru apropierea statelor europene si pentru demararea procesului de integrare in acceptiunea lui actuala ii este atribuit lui Jean Monnet, datorita caruia s-au facut primele demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene. Acesta, indeplinind functia de sef al Organizatiei nationale a planificarii din Franta, a propus ca productia de carbune si otel din Franta si Germania sa fie administrata de catre un organism supranational . La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Frantei lansa declaratia, inspirata de catre Jean Monnet, prin care propunea crearea unei piete a carbunelui si otelului, care sa fie condusa potrivit metodelor nationale ce implica o ruptura de schemele traditionale ale relatiilor dintre state. Realizarea acestei piete a fost un prim pas pe calea dezvoltarii pe care o cunoastem astazi pentru statele europene. Planul Schuman, conceput pentru a evita un nou conflict armat de dimensiuni majore a pus sub control international ramurile de baza ale industriei de armament, prin intermediul unui tratat inviolabil, acceptat de catre Germania, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia, in calitate de membrii fondatori. Tratatul asupra Comunitatii europene a carbunelui si otelului(CECO) a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioada de 50 de ani . Astfel, relatiile foarte stranse intre statele europene au demarat prin intermediul industriilor de razboi (carbune si otel) dar in scurt timp s-a evidentiat nevoia unei mai stranse colaborari intre statele fondatoare ale CECA. Paul Henz Spaark, politician de origine belgiana, a redactat raportul care ii poarta numele, raport prin care a propus si argumentat nevoia crearii a inca doua uniuni intre statele europene: o uniune economica la nivel general, dar si o uniune particulara pentru gestionarea in comun a problemelor in legatura cu utilizarea pasnica a energiei atomice. Tratatele instituind CEEA si CEE au fost semnate la 25 martie 1957 la Roma. Noile comunitati s-au inspirat din conceptiile cu privire la institutiile comune puse deja in practica prin tratatul CECA, pe calea unei uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele europene . In aceeasi zi cu semnarea tratatelor de la Roma, cele 6 state fondatoare au semnat si Conventia cu privire la institutiile comune, stabilind ca tuturor celor 3 comunitati, create prin statate diferite si cu misiuni distincte, li se alatura in sfera lor de competenta aceeasi Adunare parlamentara si aceeasi Curte de justitie. Desi avuta in vedere inca de la inceput, unitatea deplina a institutiilor celor trei comunitati, CEE, CECA si CEEA s-a realizat abia prin Tratatul de la Bruxelles instituind o Comisie Unica si un Consiliu unic (Tratatul de fuziune al executivelor comunitare, semnat in 1965 si intrat in vigoare in 1967). Sistemul creat prin cele 3 tratate s-a dezvoltat in 2 directii principale . O prima directie a avut in vedere perfectionarea institutiilor comunitare, iar cea de-a 2-a a urmarit extinderea Comunitatilor, prin cooptarea de noi membri. Procesul de extindere a comunitatilor europene s-a derulat pe etape. Dupa adoptarea de catre statele membre a unei pozitii comune, in 1970, negocierile cu statele candidate la aderare (Regatul Unit, Irlanda, Danemarca, Norvegia) s-au putut deschide. Aceste negocieri au dus, la 22 ianuarie 1972, la semnarea unui tratat de aderare. Norvegia a decis sa nu ratifice tratatul, ca urmare a rezultatului negativ al referendumului consultativ. Celelalte 3 state devin membre, incepand cu 1 ianuarie 1973, ale unei Comunitati confruntate, din toamna aceluiasi an, cuprimul soc petrolier. Prin semnarea tratatului de aderare, in anul 1981, dintre Grecia si Comunitati, numarul statelor membre se ridica la 10, pentru ca, in 1986, acestea sa fie in numar de 12, prin aderarea Spaniei si Portugaliei. Urmatoarea extindere a Comunitatilor a avut loc in anul 1995 cand Austria, Finlanda si Suedia devin membre ale C.E. Tratatele si actele de aderare ale Austriei, Finlandei si Suediei au fost semnate cu ocazia Consiliului european de la Corfu, din 24-25 iunie 1994. La 28 noiembrie 1994, poporul norvegian a respins, prins referendum, pentru a 2-a oara, aderarea, cu o majoritate de 52,2%; astfel, doar 3 state au devenit membre ale UE, incepand cu 1 ianuarie 1995. Procesul catre noi extinderi ale comunitatilor europene este reluat in mod progresiv, teritoriul european extinzandu-se in interesul exclusiv al cetatenilor care il ocupa. Atingerea numarul de 27 de state membre ale Uniunii Europene ridica o serie de intrebari privind functionarea institutiilor, in special cu privire la modul de luare si aduce la indeplinire a deciziilor. Pe acest fond, la nivelul uniunii au fost deja demarcate demersurile pentru imbunatatirea modului de functionare a mecanismelor uniunii, in forma extinsa de 27 si in vederea viitoarelor acorduri de extindere prin cooptarea unor noi state. Conceptul de Europa la nivel politic pare chiar sa depaseasca delimitarea strict geografica a termenului.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
