Procedura Succesorala Contencioasa

Extras din referat Cum descarc?

2. Procedura succesorala contencioasa 
Petitia de ereditate. Mijlocul juridic (actiunea) cu ajutorul careia aceste din urma persoane pot fi valorificate drepturile pretinse si pot intra in posesiunea mostenirii se numeste traditional, fara a fi consacrata in terminis de lege, petitie de ereditate (petitio hereditatis). Prin aceasta actiune reclamantul cere recunoasterea calitatii (titlului) sau de mostenitor si, drept consecinta, posesiunea patrimoniului succesoral. Petitia de ereditate este o actiune prin care o persoana cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau legatar (universal sau cu titlu universal) si obligarea la restituirea bunurilor succesorale a persoanei care, pretinzandu-se de asemenea mostenitor universal ori cu titlu universal, detine aceste bunuri in aceasta calitate, drepturile pretinse de cele doua parti fiind inconciliabile . 
Reclamantul in petitia de ereditate este persoana care se pretinde a fi succesor universal sau cu titlu universal, respectiv, succesorii ei in drepturi (cesionarii de drepturi succesorale sau mostenitorii ei prin retransmitere in caz de deces). Legatarul cu titlu particular, isi poate valorifica drepturile dobandite prin intermediul actiunii in revendicare sau confesorie (daca dreptul dobandit este real) ori a actiunii personale (daca legatul are ca obiect un drept de creanta). Legatarul nu beneficiaza de petitia de ereditate. 
Paratul este o persoana care se pretinde a fi succesor universal cu titlu universal si care poseda bunurile succesorale in aceasta calitate (posesor pro herede). Din aceasta cauza, natura adevarata a actiunii se poate stabili numai dupa ce paratul si-a precizat pozitia fata cererea reclamantului, se apara in calitate de succesor universal sau cu titlu universal ori in alta calitate. Astfel, daca paratul poseda bunurile succesorale si se apara in calitate de proprietar sau de titular al unui drept real ori de posesor ordinar, iar nu de mostenitor, actiunea va fi de revendicare, negatorie sau posesorie, dupa caz, chiar daca reclamantul va trebui sa-si dovedeasca calitatea sa de mostenitor pentru a putea actiona (calitate procesuala activa). 
Petitia de ereditate nu se confunda nici cu actiunea personala prin care reclamantul cere plata datoriei fata de succesiune, daca acesta din urma refuza plata nu pentru ca ar fi mostenitor, ci din cauza inexistentei datoriei sau a stingerii ei pe alta cale (de exemplu, plata, prescriptia extinctiva). 
Reusita petitiei de ereditate presupune admiterea actiunii in anularea certificatului de mostenitor eliberat pe numele paratului, daca reclamantul se considera vatamat in drepturi prin eliberarea lui sau in anularea testamentului pe care paratul isi intemeiaza calitatea sa de legatar universal sau cu titlu universal. 
Petitia de ereditate este calificata drept o actiune reala, caci are drept scop deposedarea mostenitorilor aparent de bunurile succesorale, creantele din masa succesorala fiind vizate ca o valoare patrimoniala, iar nu ca raport juridic impotriva debitorului. 
De asemenea petitia de ereditate este o actiune divizibila, in sensul ca fiecare pretins mostenitor (in caz de pluralitate) trebuie sa actioneze, respectiv sa apere in nume propriu, neputand reprezenta, in puterea legii, pe comostenitori, iar hotararea obtinuta este opozabila numai fata de partile din proces. De exemplu, respingerea actiunii intentata de un pretins mostenitor nu poate fi opusa cu autoritate de lucru judecat fata de actiunea intentata de un alt mostenitor . 
Petitia de ereditate este o actiune prescriptibila in termenul legal de prescriptie, iar nu in termenul de 6 luni de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, acceptarea mostenirii fiind o conditie prealabila). Avand ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor si restituirea universalitatii, sau cotei de universalitate, nu se confunda cu actiunea de revendicare care este imprescriptibila. Termenul curge nu de la deschiderea mostenirii, ci de la data cand paratul a facut acte de succesor, care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului.
Mijloacele de proba admise in acest cadru sunt certificatul de mostenitor sau certificatul de calitate de mostenitor, testamentul, actele de stare civila si orice alte mijloace de proba admise de lege. In cadrul solutionarii petitiei de ereditate, cu ajutorul acestor mijloace de proba reclamantul, pentru a avea castig de cauza, trebuie sa dovedeasca ca are calitatea de mostenitor, in tot sau in parte, in privinta patrimoniului succesoral reclamat, titlul sau fiind preferabil ori concurent cu titlul paratului.


Fisiere in arhiva (1):

  • Procedura Succesorala Contencioasa.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* Prețul este fără TVA.

Hopa sus!