Procedura speciala în cauzele cu infractori minori

Fenomenul delicvenţei juvenile este larg dezbătut antrenând cercetători din diverse domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagogic, criminalistic, juridic, s.a. Terminologia folosită diferă funcţie de domeniul de referinţa: copii inadaptaţi(termen medical), copii cu tulburări de comportament, „copii problemă” ( termen psiho-pedagogic), minori delicvenţi (termen juridic) Termenii de mai sus desemnează , intr-un fel sau altul, minori, care au ajuns în conflict cu normele sociale , privite din diferite perspective , referindu-ne la norme morale, norme juridice , norme religioase , valabile pentru societatea în care trăiesc.

Conduita deviantă este antagonică conduitei acceptate de societate , fiind incompatibilă cu modelele culturale ale societăţii din care face parte minorul respectiv

În mod necesar, copilul delincvent este un produs al societăţii, care ajunge să dobândească propria sa personalitate, prin învăţarea şi asimilarea treptată a modelului socio-cultural promovat de societatea din care face parte. Aceste conduite deviante, devin uneori acte de conduită ce reprezintă manifestări antisociale grave , ca aceea a delicvenţei infantilo-juvenile.

Persoana fizică aflată în stare de minoritate este insuficient dezvoltată din punct de vedere psiho-fizic, situându-se în perioada în care se formează trăsăturile personalităţii sale, se acumulează cunoştinţele necesare despre viaţă, inclusiv cele privind normele de conduită socială

Formele delicvenţei sunt reprezentate de toate manifestările ce reprezintă încălcări de norme sociale, care sunt săvârşite de tineri sub 18 ani, pedepsite de legea penală

Din perspectiva vârstei, se consideră că perioada minoratului corespunde unor două etape: copilăria şi adolescenţa. Deşi apte pentru studiu, aceste perioade nu sunt precis stabilite, depinzând de la individ la individ Se acceptă totuşi ideea că adolescenţa cuprinde două etape, de la 11-12 ani la 14-15 ani şi adolescenţa propriu-zisă de la 14-15 ani la 18 ani

2.ADMINISTRAREA JUSTIŢIEI PENTRU MINORI

ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI INTERNE CU CEA INTERNAŢIONALĂ

O sferă deosebită de interes în colaborarea internaţională pentru protecţia copilului este cea a administrării justiţiei şi a tratamentului delicvenţei juvenile, problemă constat aflată în preocupările organismelor internaţionale organizate de ONU.

Cel de-al VI - lea Congres desfăşurat in 1980 la Caracas ( Venezuela) recomandă elaborarea unor seturi standard minime în două direcţii :

1.Administrarea justiţiei pentru minori;

2.Prevenirea delicvenţei juvenile şi acordarea unei atenţii speciale copiilor abandonaţi , neglijaţi sau care sunt obiect de abuzuri.

Un prim rezultat al acestor recomandări, l-a constituit elaborarea , în cadrul celui de-al VII-lea Congres de la Beijing din 1985 a „Ansamblului de reguli minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori” denumite „Regulile de la Beijing”. Pe baza acestora copilul trece de la statutul de „obiect de ocrotire” la cel de „subiect de drept”

Definind copiii ca „fiinţe umane sub vârsta de 18 ani” Convenţia stabileşte îndatoririle ce revin statelor părţi, de a respecta şi garanta drepturile enunţate în Convenţie, fără nici un fel de restricţie ; de a lua măsuri efectiv de protecţie, care să asigure funcţionarea instituţiilor serviciilor şi lăcaşurilor, care au responsabilităţi faţă de copii şi păstrarea lor în acord cu normele fixate de autorităţile competente; de a adopta măsuri legislative, administrative şi altele, pentru a pune în practică drepturile consacrate prin Convenţie.

În cazul copiilor, fără a se încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consfinţit prin Constituţie , ci din contra venind în sprijinul prevederilor constituţionale, s-a stabilit o limită de vârstă a răspunderii penale. Se ţine cont din acest punct de vedere , de specificul imprimat de lipsa de maturitate intelectuală şi afectiv- emoţională Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice conferă copilului la naştere capacitate de folosinţă, capacitatea deplină de exerciţiu fiindu-i recunoscută o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani.

În afara principiilor nediscriminării şi al respectării interesului superior al copilului, cuprinse atât în Constituţia României din 1991 cât şi în Codul civil care a absorbit vechiul Cod al Familiei, dreptul la viaţă, supravieţuire şi dezvoltare, figurează şi se regăseşte ca principiu general în legislaţia naţională împreună cu principiul respectării drepturilor copilului.

Tot din punctul de vedere al protecţiei acestei categorii sociale, cauzele de delicvenţă juvenilă sunt în competenţa unor instanţe specializate, ţinându-se cont ca pedeapsa să fie în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, dar şi funcţie de circumstanţele personale ale fiecărui caz în parte.