Istoric al medierii Activitatea de mediere a fost practicata din cele mai vechi timpuri. Istoricii situeaza aparitia acesteia in perioada comertului fenician. Practicile din Grecia Antica si din Roma Antica au adus un inteles adecvat termenului de ,,mediere". Romanii au folosit mai multe denumiri pentru persoanele care se ocupau de acest proces, precum: medium, interpolator, conciliator, interlocutor si in final, mediator. In Evul Mediu, in unele tari practica de mediere a fost interzisa, iar in altele putea fi realizata doar de catre autoritatile centrale. In anumite culturi, mediatorul era considerat o persoana sacra, ce merita un respect deosebit.[2] Medierea este o forma alternativa de rezolvare a disputelor intre doua sau mai multe parti ce doresc sa ajunga la o intelegere, cu ajutorul unei terte persoane, specializate in calitate de mediator. Disputele pot implica (din punct de vedere al partilor) state, organizatii, comunitatii, indivizi. Articolul alin. 1 si 2 din Legea 192/2006 reglementeaza medierea astfel: ,,Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.[1] Medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile." Mediatorii utilizeaza tehnici specifice pentru a imbunatati dialogul dintre partile implicate ajutand la atingerea unei conventii (cu efecte concrete) in problema pusa in discutie. Fireste, mediatorul trebuie sa fie impartial, iar discutiile sa fie pastrate de catre acesta in conditii de confidentialitate. Partile implicate pot folosi mediatori in probleme comerciale, legale, diplomatice, de comunitate sau neintelegeri de la locul de munca sau familiale. PRINCIPIILE MEDIERII 1) Acceptul in cunostinta de cauza - partile au dreptul de a fi informate cu privire la mediere, pentru a participa in procesul de mediere si a lua decizii in cunostinta de cauza. Partile trebuie informate de mediator corect si explicit (pe intelesul partilor) cu privire la: posibilitatea de a rezolva disputa prin mediere, avantajele medierii, rolul mediatorului si consecintele acordului rezultat din mediere. Aceasta informare se face intotdeauna inainte de mediere, in etapa de convenire a medierii, pentru ca partile, in cunostinta de cauza, sa decida daca accepta serviciul de mediere. In cazul in care solutionarea prin mediere a disputei intervine pe parcursul unui litigiu, mediatorul va informa partile si asupra consecintelor medierii asupra procesului aflat pe rolul instantelor si va indruma partile cum sa procedeze cu documentele rezultate din mediere. 2) Caracterul voluntar al medierii - partile au dreptul de a decide liber daca accepta sau nu solutionarea disputei prin mediere Observatie: se face distinctia intre etapa procedurala de solutionare pe cale amiabila (prin mediere, negociere, conciliere, facilitare.) care poate fi obligatorie si participarea propriu-zis la mediere, care nu poate avea loc decat in mod voluntar, cu liberul consimtamant al ptrtilor. Similar negocierii, unde partile nu pot fi obligate sa negocieze impotriva vointei lor, nici in mediere partile nu pot fi obligate sa medieze. In cadrul medierii are loc tot un proces de negociere, cu diferenta ca partile sunt ajutate de mediator pentru ca nu au capacitatea sau nu sunt in situatia de a mai negocia singure. Din aceste ratiuni, putem vorbi de o procedura prealabila obligatorie pentru partile in disputa de a incerca solutionarea prin mediere inainte de a se adresa instalor de judecata dar si in acest cay, dupa informarea partilor cu privire la mediere, partile decid libere daca participa sau nu in procesul de mediere propriu-zis.(exemplu: procedura prealabila obligatorie a medierii in cazul disputelor comerciale cu obiect evaluabil in bani - legea 202/2010). 3) Autodeterminarea - partile au dreptul sa-si defineasca ele insele problemele de rezolvat, interesele, solutiile si sa decida liber asupra acelei solutii care este cea mai convenabila din perspectiva intereselor lor. Partile au dreptul de a alege si accepta mediatorul. 4) Neutralitatea si impartialitatea mediatorului. Neutralitate - mediatorul nu trebuie sa se afle in conflict de interese fata de parti sau fata de obiectul conflictului. Impartialitate - mediatorul trebuie sa conduca procesul de mediere in mod nepartinitor, sa asigure echilibrul de putere la masa medierii, sa trateze partile cu corectitudine si sa asigure egalitate de tratament pe tot parcursul procesului de mediere. 5) Confidentialitate - mediatorul va asigura confidentialitatea tuturor informatiilor comunicate de parti in timpul procedurii de mediere. Mediatorul este obligat sa restituie partilor toate inscrisurile care i-au fost inmanate de parti. Acest principiul interzice mediatorul sa actioneze ca avocat al vreuneia dintre parti, in timpul si dupa desfasurarea procesului de mediere. Totodata din acest principiu rezulta si imposibilitatea partilor si a organelor judiciare de a chema mediatorul in instanta in calitate de martor.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
