Aceasta lucrare isi propune sa prezinte intr-un cadru general complexitatea problematicii psihologice a marturiei judiciare si a martorilor si sa puncteze intr-un caz restrans dificultatile ce apar pe parcursul anchetei in activitatea autoritatilor judiciare abilitate prin lege sa audieze martori, care pot duce uneori la erori judiciare. Tratatele universitare de psihologie judiciara justifica necesitatea studierii acestei discipline in contextul dreptului prin aceea ca ,,inainte de a fi existat raporturile de drept, in societate s-au dezvoltat raporturi naturale, interumane, cu continut si motivatie psihologica, interesele partilor fiind determinate de motivatii si scopuri, energizate de mobilizarea vointei fizice si psihice a agentilor de drept, precedate sub aspect cognitiv de mai mult sau mai putin complexe procese de deliberare sub aspectul prevederii si anticiparii urmarilor" . Ca disciplina specializata, apartinand psihologiei aplicate, psihologia judiciara ,,are ca obiect studierea nuantata si aprofundata a fiintei umane implicata in drama judiciara" (Zdrenghea) si ofera stiintelor juridice ,,un instrumentar al interpretarii corecte a conduitelor umane cu finalitate criminogena" - de exemplu, conduita simulata in cazul autorului, martorului, persoanei banuite etc - cu scopul relevarii in intregime a adevarului, al unei corecte dozari a pedepsei si ,,al unei solutionari sub just temei a cauzei" . Una din coordonatele majore studiate de psihologia judiciara este problematica psihologica a marturiei si a martorului care nuanteaza premisele psihologice ale marturiei, legile receptiei senzoriale in formarea depozitiilor testimoniale, limitele psihofiziologice ale sensibilitatii, influenta factorilor obiectivi si subiectivi in procesele perceptive, calitatile proceselor de memorare oglindite in potentialele de reproducere si recunoastere, aprecierea marturiei in raport cu personalitatea si interesele martorului in cauza, precum si problematica bunei-credinte. Desi cele doua principii indivizibile, martor si marturie exista ,,de facto", cercetarea stiintifica le deosebeste, deoarece marturia, cu toate aspectele asimilate ei trebuie analizata separat de martor, inclusiv din perspectiva psihologica. Cu alte cuvinte, studiile psihologiei judiciare (Enrico Altavila in Psichologia giudiziaria, 1955) au atentionat asupra dublului aspect pe care il are marturia ca fenomen psihologic: ,,subiectiv si obiectiv", pe de o parte aflandu-se ,,capacitatea psihologica a individului de a depune marturie", iar pe de alta parte ,,proprietatea obiectului sau evenimentului de a forma obiectul marturiei". In principiu, in procesul penal calitatea de martor o are ,,orice persoana fizica, indiferent de starea sa fizica sau psihica" - inclusiv persoanele surdo-mute sau cu anumite deficiente neuropsihice, insotite de un interpret sau educator, respectiv minorul sub 14 ani in prezenta unui tutore, parinte sau persoana careia ii este incredintat minorul spre crestere si educare - cu exceptia anumitor incompatibilitati ce decurg din dreptul international sau din dreptul intern; nu pot fi audiati ca martori membrii Corpului diplomatic si persoanele obligate sa pastreze secretul profesional. Prin urmare, cercetarea martorului si a marturiei trebuie sa considere inainte de toate o serie de factori, cum ar fi: - testimoniabilitatea, adica acea trasatura a evenimentului judiciar de a putea forma din punct de vedere legal obiect al probatiunii; - memorabilitatea, si anume capacitatea obiectului de a fi memorat; - fidelitatea, insemnand capacitatea individului de a-si aminti evenimentul judiciar si de a depune marturie; - sinceritatea, prin care se intelege disponibilitatea subiectiva a martorilor de a spune adevarul.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
