Problema Binelui Public și a Națiunii de Stat

Etimologic, termenul „etică” vine din limba greacă unde ethos însemnă: caracter, mod habitual de viaţă. De-a lungul timpului termenul „etică” a împărţit gloria sau oprobiul cu un alt termen desemnând, în principiu, acelaşi lucru: cel de „morală”. Acesta îşi are originea în limba latină, unde mos, mores insemna: obicei , datină,obişnuinţă.

Sintagma „etică politică” este asociază la doi termeni de referinţă în aria ştiinţelor socio-umane cu o mare frecvenţa atât in limbajul curent cât şi în cel savant: cel de etică şi cel de politică. Pentru ambii termeni, pot fi identificate, în istoria gândirii filozofice şi etico-politice, numeroase accepţiuni.

Aceşti doi termeni au fost utilizaţi pentru o lung perioadă ca termeni echivalenţi şi această atitudine persistă şi astăzi.

Cu toate acestea, numeroşi cercetători au ţinut să pună ordine în acest domeniu, astfel încât, sprijinindu-se pe experienţa utilizării efective, în timp, a celor doi termeni, aceştia le-au delimitat accepţiunile, desemnând prin morală fenomenul moral, viaţa morală reală (raporturile morale, înţelese ca raporturi libere, comportamentele morale, acţiunile morale etc, într-un cuvânt practica morală), în vreme ce termenului de etică i s-a rezervat accepţiunea de teorie a moralei (teorie despre morală): ştiinţă a moralei sau filosofie morală. Acest punct de vedere se impune însă a fi, la rândul său, explicat, nuantat.

În sens larg, etica vizează valorizarea unei acţiuni (bine/bun, rău) în termeni de mijloace şi scop şi în acest sens se disting două poziţii majore. Etica deontologică susţine că valoarea morală a unei acţiuni constă în respectarea regulii, indiferent de consecinţele ei, iar etica teleologică susţine că valoarea unei acţiuni este dată de scopul ei final.

Susţinătorii eticii teleologice afirmă fericirea ca scop suprem al vieţii, deşi diferă mijloacele prin care este obţinuta. Hedonismul promovează absenţa durerii din corp şi a suferinţei din suflet ca mijloc de realizare a suferinţei, iar eudemonismul (Platon, Aristotel) teoretizează căutarea raţională a fericirii.

Ambele teorii privilegiază ideea că valoarea mijloacelor (plăcerea, înţelepciunea) este determinată de valoarea scopului şi se centrează pe conţinutul acţiunii morale. Totuşi, hedonismul şi eudemonismul nu stabilesc cadrul necesar şi universal în care conţinutul unei acţiuni are deplină valabilitate morală.

Etica deontologică (Imm. Kant) apreciază că, indiferent de scop, acţiunile au valoare morală doar dacă sunt guvernate de principii normative a căror respectare asigură unei acţiuni caracterul necesar şi universal.

În replică la normativitatea principiilor morale şi a demersului deductiv, etica aplicată depăşeşte domeniul strict teoretic şi adoptă un demers inductiv derivând principiile morale din analiza unor fapte concrete. Astfel, etica aplicata poate fi considerată un demers reflexiv adecvat la situaţiile concrete.

O altă obiecţie adusa teoriilor teleologice i deontologice o constituie universalismul lor nefondat, pentru că nu ţine cont de contextul cultural căruia îi aparţin indivivizii, de codul moral presupus în înfăptuirea unei acţiuni.

Problema binelui public şi a naţiunii de stat sunt două noţiuni care sunt analizate şi definite diferit în funcţie de analistul care o face.

În România, dupa revoluţia din 1989, problema binelui public a început să fie din ce în ce mai discutată, mai ales datorită perioadei de traniţie prin care ţara noastră a trecut.

Această problemă a binelui public este văzută în moduri diferite, foarte mult contând şi cunoştiinţele politice de bază, dar şi viaţa socială şi politică a altor state din Europa în principal.

Sunt situaţii în care politica actuală a unei ţări nu mai este eficientă iar binele public şi interesul colectivităţii trebuie să acţioneze pentru a lua măsuri. Acest lucru presupune însă o schimbare de mentalitate a clasei politice şi a celor care fac din politică o profesie.

În orice stat democratic, politicile publice sunt menite să servească anumite interese sociale sau colective, să asigure binele public. Astfel se nasc diferite întrebări precum care este interesul public prioritar, cum se pot aloca resurse în vederea satisfacerii tuturor nevoilor. Pentru a răspunde la acest tip de întrebări, trebuie avut în vedere faptul că persoanele şi grupurişe diferite au opinii foarte diferite despre ce anume est prioritar pentru societatea în care trăiesc, despre ceea ce înseamn binele şi interesul public. Deasemenea, nevoile, interesele şi priorităţile publice sunt analizate întotdeauna ţinând cont de criterii precum urgenţa nevoilor, amploarea socială a acestora, efectele colaterale, iar lista poate contiua în funcţie de societatea în care se pun astfel de probleme.

Se spune că binele public este locul de întâlnire dintre etică şi politică, lucru cu care sunt şi eu de acord, deoarece pentru a înţelege şi a face ceva pentru nevoile societăţii trebuie să fi şi un bun politician sau cunoscător de politică, dar si un om etic, care să realizeze importanţa reolvării problemelor comunităţii pentru a asigura bunul mers al binelui public demunit şi bine comun.