Probatoriul în procesul penal - operațiunea de administrare și apreciere a probelor în timpul procesului de judecată

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

1.1. Actvitatea procesuală in faza de judecată

În literatura de specialitate , s-a spus ca judecata reprezintă faza centrală şi cea mai importantă a procesului penal.

În acest sens in cadrul şedinţei de judecată, instanţa verifică intreaga activitate procesuală desfaşurată cu toţi ceilalţi participanţi, atât înaintea judecării cauzei cât şi pe parcursul judecării ei.

Această activitate procesuală nu conduce întotdeauna la rezolvarea conflictului de drept penal dedus judecăţii, scopul putând fi reprezentat de soluţionarea unor raporturi procesuale secundare aflate in legatură cu obiectivul principal, soluţionarea cauzei (de exemplu procedura arestării preventive) ori fără a fi conexe acestuia (de exemplu procedura reabilitării)

Într-o altă opinie, faza de judecată cuprinde activitatea procesuală şi proceduală desfăşurată de instanţa de judecată cu participarea activă a procurorului si a părţilor asistate de apărîtori, având ca obiect aflarea adevărului cu privire la fapta si inculpatul cu care a fost sesizată si soluţionarea legală si temeinică a cauzei, în raport de cele constatate, prin condamnarea inculpatului vinovat la sancţiunea prevazută de legea penală sau prin achitarea sau încetarea procesului penal, când exista o cauzăde excludere sau de înlăturare a răspunderii penale

În această activitate de probaţiune, organele judiciare se folosesc de probe obţinute prin mijloace de probă.

Probele ajung la cunoştinţa organelor prin mijloace, numite de probă care sunt prevăzute expres şi limitativ de lege şi prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă.

Sub aspect funcţional, proba are în procesul penal un caracter dublu:

a) proba constituie un instrument de cunoaştere, prin intermediul căruia organele judiciare caută adevărul;

b) proba constituie un instrument de dovedire şi aceasta se manifestă în condiţiile contradictorialităţii când părţile folosesc şi administrează probe pentru a susţine si argumentările făcute.

Pe întreg parcursul procesului penal, organele judiciare identifică, strâng şi interpretează probele care au legătură cu fapta pe care o cercetează şi judecă.

Legea de procedură penală nu admite trimiterea în judecată şi condamnarea făptuitorului pe baza cunoştinţelor personale ale organului judiciar, ci în hotărârea lor, organele judiciare trebuie să se întemeieze pe probe obţinute prin mijloace legale de probă.

1.2.Mijloacele de probă folosite in cursul judecăţii

În ce priveşte alegerea mijloacelor de probă pentru dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt, sistemul nostru probator se intemeiază pe libertatea probelor, în sensul că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia să folosească un anumit mijloc de probă pentru dovedirea unei fapte, având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă prevazute de lege, pe cel mai potrivit pentru împrejurarea pe care o are de dovedit. Libertatea folosirii oricărui mijloc de probă legal asigura dovedirea oricărei imprejurări, în învinuire sau în apărare, chiar si atunci când mijlocul de probă cel mai indicat nu poate fi folosit.

Prin excepţie, unele fapte si imprejurări nu pot fi dovedite decât prin anumite mijloace de probă:

- legea prevede cazurile in care este obligatorie efectuarea unei constatări sau expertize medico-legale (art. 114, 117);

- pentru dovedirea adulterului sunt admise numai procesele-verbale de constatare a infracţiunii flagrante si scrisorile care emană de la soţul vinovat (art. 304 al. 4 Cod penal);

-pentru chestiunile prealabile se folosesc numai mijloacele de probă admise de materia careia ii aparţine acea chestiune (art. 44 al. 2).

Când legea prevede anumite mijloace de probă pentru dovedirea unei împrejurări, fără sa excludă, în mod expres, pe celelalte, se poate proba prin orice mijloc de probă.Procedura probaţiunii constă din: descoperirea probelor (investigaţii proprii ale organelor de urmarire penală, propuneri de probe din partea parţilor);admiterea efectuării lor, care crează obligatia administrării lor prin procedeele probatorii.