Principiul Respectării Demnității Umane

Principiul respectării demnităţii umane

În calitate de valoare umană, demnitatea a fost promovată în “doctrină, în constituţii, în practică, în cutumele naţionale şi internaţionale” şi este un concept de o importanţă universală.

Deşi de-a lungul timpului demnitatea umană a făcut obiectul preocupărilor a diferiţi filosofi, acest concept a dobândit, însă, o importanţă aparte, intrând în atenţia opiniei publice, abia după atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial, genocidul monstruos orchestrat de regimul nazist fiind o cauză majoră a interesului sporit pentru drepturile omului.

Dreptul oricărei persoane de a nu fi supusă torturii, tratamentelor inumane ori degradante face obiectul unui număr important de tratate internaţionale care vizează interzicerea acestui flagel al secolului XX. Dispoziţii referitoare la respectarea demnităţii umane sunt cuprinse in convenţii ca: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Statutul Curţii Penale Internaţionale,cele 4 Convenţii de la Geneva din 1949, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Integritatea fizică şi psihică a persoanei constituie o valoare primordială protejată în mod absolut atât la nivel european, cât şi la nivelul dreptului intern.

Respectarea demnităţii umane la nivelul legislaţiei interne

Principiul respectării demnităţii umane ca principiu fundamental al procesului penal este înscris în dispoziţiile art. 51 Cod procedură penală, care prevede că:“orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsită de lege”.

Deşi textul articolului 51 din Codul de procedură penală face referire doar la primele două faze ale procesului penal, în doctrină s-a exprimat opinia conform căreia dispoziţiile cu privire la respectarea demnităţii umane cuprinse in articolul 51 trebuie extinse si la cea de-a treia fază a procesului penal: executarea hotărârilor penale.

Adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la New York , în 1948, Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime , inumane sau degradante, la care România a aderat prin Legea nr.19/1990, a determinat o modificare a legislaţiei interne prin incriminarea , ca infracţiune distinctă a supunerii unei persoane la tratamente inumane ori degradante.

Principiul respectării demnităţii umane, este consacrat la nivel constituţional, în art.22 alin.(2).Conform dispoziţiilor Constituţiei: ”nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.” De remarcat că dispoziţiile constituţionale îşi găsesc aplicare şi garantare prin dispoziţiile penale, supunerea la rele tratamente in cadrul procedurilor penale având caracter penal, astfel încât pot fi reţinute infracţiunile de arestarea nelegală, cercetarea abuzivă, supunere la rele tratamente, tortură, reglementate distinct în art. 266, 267, 2671 Cod penal.