Principiul - poluatorul plătește și dreptul la indemnizație al victimei poluării

- 1. Introducere

Energia nuclearã, cea mai importantã descoperire a secolului XX, s-a dovedit a fi nu numai una din soluţiile general adoptate pentru diminuarea “foamei de energie”, dar şi cea mai cumplitã armã împotriva creatorului însuşi. Tehnicile nucleare şi utilizarea izotopilor în mai toate sectoarele economice aduc nu numai avantaje, ci comportã şi mari riscuri, fãcând sã creascã teama faţã de pericolul nuclear.

Înainte de a provoca radiocativitatea artificialã, omul a fost şi este supus radiaţiilor naturale provenind de la soare şi galaxii îndepãrtate, de la pãmânt, de la apele oceanelor şi din atmosferã la care s-a adaptat în decurs de sute şi mii de ani, fãrã a dãuna evoluţiei sale biologice1).

Radiaţia artificialã îşi are originile în instalaţiile de radiaţii Roentgen folo-site în laboratoare şi spitale, în depunerile radioactive rezultate din experienţele cu ar-me nucleare, în pierderile radioactive ale centralelor nucleare, în extracţia şi prelucra-rea minereurilor radioactive, în depozitarea deşeurilor radioactive.

Spre deosebire de alte nocivitãţi, pericolul radioactivitãţii mediului a fost practic necunoscut pânã la explozia primei bombe atomice în Japonia în anul 1945. Accidentele înregistrate pânã la aceastã datã s-au produs în uzinele ce foloseau mate-riale radioactive şi în laboratoarele institutelor de fizicã atomicã, fiind nesemnificative.

Poluarea radioactivã dezlãnţuitã este însã mai înfricoşãtoare decât explo-zia nuclearã, cu toatã forţa ei distructivã. Ea este o contaminare artificialã a mediului ambiant peste valorile fondului natural, produsã de om în zilele noastre, începând cu descoperirea radioactivitãţii artificiale, cu crearea industriei materialelor nucleare, a centralelor atomoelectrice şi mergând pânã la folosirea în scopuri nepaşnice a energiei nucleare.

Poluarea radioactivã este consideratã o agresiune “aproape perfectã” cu caracter multilateral şi universal, fiind contaminate concomitent aerul, apa, solul şi subsolul, iar prin intermediul elementelor ecosistemului, se distruge în mod lent tot ceea ce este viu. Poluarea radioactivã are impact instantaneu şi pe termen lung asupra tuturor formelor de viaţã vegetalã şi animalã. Pentru om, aceastã formã de poluare este cea mai perfidã, întrucât este invizibilã, fãrã culoare, fãrã miros, nu produce durere imediatã şi nu are limite stabilite şi cunoscute în timp2).

Poluarea cu izotopi radioactivi se datoreazã în cea mai mare parte, activi-tãţilor militare: fabricarea de arme nucleare şi cu hidrogen, experienţele cu aceste tipuri de arme, emisia radioactivã obişnuitã a navelor cu propulsie nuclearã, introducerea de material radioactiv în apele marine, distrugerea intenţionatã sau accidentalã a navelor sau sateliţilor militari cu propulsie nuclearã, folosirea armelor nucleare în caz de con-

Daniela Marinescu, lucrarea “Tratat de dreptul mediului”, Editura All Beck, 2003, pag. 392; Florin Fãinişi, lucrarea “Dreptul mediului”, Editura Pinguin Book, Publishing House, Word Keeper, Bucureşti, 2005, pag. 238

2) Ioan Mihuţ, lucrarea “Autoconducere şi creativitate”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pag. 53 citatã în D. Marinescu, op. cit., pag. 393

flict armat.

Dar nici utilzarea paşnicã a energiei nucleare, nu exclude de la sine poluarea. Industria extractivã a elementelor radioactive, instalaţiile de îmbogãţire a uraniului, reactorii în care se fabricã radioizotopi şi cei de la uzinele nuclearo-electrice constituie surse potenţiale de poluare3).

- 2. Particularitãţile poluãrii radioactive

Pentru a înţelege mai bine fenomenul de poluare radioactivã, trebuie urmãrit ciclul substanţelor radioactive de la obţinerea lor pânã la utilizare.

Producerea combustibilului nuclear începe cu extracţia minereului brut din minele de uraniu sau de toriu, în a cãror vecinãtate se şi prelucreazã, pentru concentrare, în uzine hidrometalurgice. Concentratul de minereu este apoi transportat în uzine metalurgice în care se obţin lingourile de uraniu şi toriu dupã care, diferiţi izotopi ai acestora se separã în uzinele chimice.

Atât în uzinele de preparare şi de îmbogãţire a minereului, cât şi din centrala electricã nuclearã apare o cantitate considerabilã de reziduuri, caracterizate printr-o radioactivitate deosebitã. Alegerea locurilor de depozitare pentru aceste rezi-duuri trebuie fãcutã cu multã responsabilitate, fiind o problemã de securitate socialã, deoarece radioactivitatea afecteazã toate componentele mediului înconjurãtor.

Astfel, în ceea ce priveşte poluarea radioactivã a atmosferei una din sur-se o constituie exploziile nucleare experimentale care, prin temperatura uriaşã pe care o degajã, transformã substanţele radioactive aflate în stare gazoasã sub formã de parti-cule ce sunt proiectate în atmosferã, constituind poluarea atmosfericã primarã, produ-sã imediat la locul exploziei. Distribuţia produşilor de fisiune rezultaţi din aceste ex-plozii din atmosferã, are loc conform unor fenomene de naturã meteorologicã, în fun-cţie de altitudinea la care a avut loc explozia nuclearã, ajungând în final în sol sau în apa oceanelor, fiind vehiculaţi de anumiţi factori meteorologici, sub formã de precipi-taţii. Aceste depuneri, constituie aşa numita poluare radioactivã secundarã.

Alte surse ale poluãrii radioactive ale atmosferei sunt: centralele nucleare, producţia de combustibil nuclear, tratarea chimicã şi metalurgicã a materialelor din re-actoare, utilizarea elementelor radioactive în medicinã şi cercetare. Fiecare dintre produşii radioactivi urmeazã un anumit itinerar, în funcţie de proprietãţile lui chimice şi biologice, ajungând în final în organismul uman şi animal, în plante şi, în mediul înconjurãtor, în general.

Evoluţia riscului pe care poluarea radioactivã a atmosferei îl reprezintã pentru om, este deosebit de complexã, trebuind sã se aibã în vedere o serie de criterii legate de modalitãţile de poluare şi de evoluţia contaminãrii.