Principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice

Principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice

1. Administratia publica Definim administrația publică ca fiind ansamblul activităților desfășurate de către autoritățile administrației publice centrale, locale, precum și de către alte structuri prevăzute de lege care, în regim de putere publică, organizează și execută în concret legile, în vederea satisfacerii interesului public.

Activitatea administrației publice se poate devfini prin 3 tipuri de activitati: activități cu caracter de dispoziție, activități de asigurare a bunei funcționări a serviciilor publice, activități cu caracter de prestație.

Administrația publica indeplinește are 3 functii principale de functionare (pe lângă altele secundare): de execuție, de informare, de pregătire și de prevedere

Una din ramurile dreptului public, este dreptul administrativ, o ramură a dreptului relativ noua, innascuta dupa secolul XVIII-lea in Statele unite. În țara noastra considerandu-se a lua naștere la începutul secolului XIX-lea, fiind menționat în Regulamantele Organice ale țărilor române de atunci, definind o diversitate de domenii, de la economie la sănătate și de la armată la învățământ;

Centralizare poate fi fie sub forma concentrării puterii centrale sau în unele cazuri deconcentrării aceleeași puteri. Deconcentrarea definindu-se ca transferul unor puteri și atribuții de la puterea centrală la puterea teritoriala

2. Principiul deconcentrăririi

Definiția legală a deconcentrării ne este oferită de art. 2 lit. j) din Legea-cadru nr. 195/2006 a descentralizării "redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu".

Justificarea deconcentrării o regăsim, de exemplu în Franța, în expunerea de motive a decretelor din 1964: „Pentru a face față la nevoi crescânde, statul se vede obligat să intervină în cele mai diverse forme în viața țării [...] în fața acestor fenomene și în fața acestei politici, adaptarea structurilor administrative se impune [...] această restructurare va facilita deconcentrarea, care va avea ca avantaje apropierea administrației de administrați și accelerarea deciziilor“.

Principiul deconcentrării cunscute în sistemul juridic român o dublă definire: constituțională și legală. Valoarea constituțională în ce privește principiului deconcentrării este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 120 alin. (1) din actul fundamental din 1991: "Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice". Analog, acest principiu se găsește definit și în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale ca unul dintre principiile fundamentale în baza căruia se organizează și funcționează administrația publică locală: "Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice [ ]". Cu alte cuvinte principiul deconcentrării, este definit, ca principiu fundamental de organizare și funcționare a administrației publice locale, si privește raporturile dintre puterea centrală și diferitele structuri repartizate ale acesteia în teritoriu. Deconcentrarea reprezintă în principal o formă a centralizării, o modalitate concretă de ameliorare a consecințelor negative rezultate din procesul de centralizare pură. Astfel, fundamentele deconcentrării se regăsesc în carențele sistemului centralizat și în necesitatea de a corecta într-o anumită măsură aceste carențe. Prin deconcentrare sunt atribuite competențe reprezentanților puterii centrale în teritori, pe de o parte prefectul ca unic reprezentanta al statului (definit in Constitutia Romaniei in Art. 123 (2): „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale”), si pe de alta parte autoritatii locala ca beneficiar o autoritate în primul rând executantă, ce nu poate să dicteze reguli juridice aplicabile la nivel local decât în cadrul strict al competențelor pe care le deține prin lege (lucru definit in Constituie in Art. 120 (1): „Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice”).