Președintele României

1. Alegerea şi învestirea Preşedintelui României

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat . Accesul la funcţia de Preşedinte al României aparţine, în principiu, fiecãrui cetãţean român, care îndeplineşte condiţiile prevãzute de Constituţie şi de Legea nr. 69/1992 privind alegerea Preşedintelui României:

- sã aibã drept de vot;

- sã aibã cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã;

- sã nu intre în categoria persoanelor care nu pot face parte dintr-un partid politic;

- sã fi împlinit, pânã în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel puţin 35 de ani;

- sã nu fi îndeplinit, anterior, douã mandate în funcţia de Preşedinte al României.

Funcţia de Preşedinte al României este incompatibilă cu : orice altã funcţie publicã, indiferent care ar fi domeniul în care s-ar exercita aceasta şi natura funcţiei; calitatea de membru al vreunui partid politic ; orice funcţie privatã. În urma scrutinului, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur, majoritatea de voturi ale alegãtorilor înscrişi în listele electorale (Legea nr. 69/1992 privind alegerea Preşedintelui României). În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit aceastã majoritate, se organizeazã al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare numãr de voturi. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţionalã. Candidatul a cãrui alegere a fost validatã depune jurãmântul în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, convocate în şedinţã comunã. Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercitã de la data depunerii jurãmântului, pânã la depunerea jurãmântului de preşedintele nou ales. Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organicã, numai în caz de rãzboi sau de catastrofã. Nici o persoanã nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult douã mandate. Acestea pot fi şi succesive. Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivã a exercitãrii atribuţiilor sau de deces. Dacã funcţia de Preşedinte devine vacantã ori dacã Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacã se aflã în imposibilitate temporarã de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigurã, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor (art. 98 din Constituţie).În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul trebuie sã organizeze alegeri pentru un nou Preşedinte.

2. Functiile Preşedintelui României

Constituţia, în art. 80, stipuleazã cã “Preşedintele României reprezintã statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unitãţii şi al integritãţii teritoriale a ţãrii”. El “vegheazã la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritãţilor publice”. În acest scop, Preşedintele exercitã funcţia de “mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Preşedintele îndeplineşte o serie de funcţii specifice:

a) Funcţia de reprezentare presupune ca, în calitate de şef al Statului, Preşedintele sã fie primul reprezentant al statului român atât pe plan intern, cât şi pe cel extern (exemple: încheierea tratatelor internaţionale, acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României etc. - pe plan extern, precum şi acordarea de titluri de onoare, grade militare, acordarea de graţieri individuale etc. - pe plan intern, toate în numele statului român).

b) În al doilea rând, pe linia atribuţiilor specifice activitãţii executive, Preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unitãţii şi al integritãţii teritoriale a ţãrii, de unde şi cerinţa fireascã şi obiectivã ca acesta sã fie “comandantul forţelor armate” şi “preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii”.

c) În sfârşit, Preşedintele este autoritatea învestitã cu sarcina de a veghea la respectarea necondiţionatã a Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritãţilor (puterilor) publice, în conformitate cu prevederile constituţionale. Ca urmare, pentru realizarea acestei atribuţii, Preşedintele este solicitat sã realizeze un “arbitraj” între “puterile statului” sau între “stat şi societate”, dupã caz (vezi, de exemplu, întâlnirile de mediere dintre sindicate şi organele guvernamentale), consideratã, în fapt, ca o funcţie de mediator.