Perspectivă filosofică asupra societății și a dreptului - Normele juridice în statul de drept - Dreptul moralei și morala dreptului

I. PERSPECTIVA FILOSOFICĂ ASUPRA SOCIETĂȚII ȘI A DREPTULUI

Filosofia dreptului privește dreptul în esența sa universală, spre deosebire de știința dreptului, care studiază dreptul în natura și caracterele lui particulare. Aceasta expune primele principii ale dreptului, concepute de rațiune și întemeiate pe natura omului.

În acest sens, filosofia dreptului este o proiecție conceptualizată asupra dreptului, pentru a-i dezvălui rațiunile participării lui la universalitatea ființei în devenire, temeiul situării lui în lume, măsura în care el se adeverește ca fiind, pentru ființa umană, speranța pentru adevăr și binele public.

După cum afirma K. Jaspers: „Filosofia se află pretutindeni unde, prin gândire, omul devine conștient de sine. Ea este prezentă peste tot fără a fi numită ca atare, căci de îndată ce gândește, omul filosofează”.

Consider că este necesar să facem distincția între filosofie și teoria generală a dreptului. Astfel, teoria generală a dreptului, cunoscută ca fiind „știința dreptului”, are drept obiect de studiu normele juridice și abordează teme legate de structura normelor, caracteristicile diverselor sisteme juridice, modul de funcționare al sistemelor normative sau sistemele juridice privite ca expresie a tendințelor legislative dintr-o epocă. Scopul acesteia este atât descriptiv, de evidențiere a anatomiei sistemelor juridice, cat și normativ, de formulare a unor reguli care să confere eficacitate legilor sau sistemelor normative.

Spre deosebire de teoria generala a dreptului, filosofia juridică are alte atribuții. Subliniind ideea că aceasta este, în primul rând o filosofie, adică o disciplină a adevărurilor și a conceptelor înalte și abstracte, putem afirma faptul ca se detașează de norme ca expresie a concretului și încearcă să impună, de obicei, principii axiologice care sa stea la baza sistemelor normative, să formuleze sau sa ofere soluții etice unor probleme care nu pot fi rezolvate prin apel la doctrinele juridice sau să conteste validitatea modelelor juridice actuale, propunând noi modele.

Mergând pe ideea de perspectivă filosofică asupra societății, marii filosofi ai lumii, caracterizați ca fiind persoane axate pe studiu, cerebrale, care își petrec majoritatea timpului gândindu-se la sensul vieții, și-au formulat diferite opinii referitoare la viață, om și societatea în care trăiește acesta. Dintre aceste personalități, îi putem reaminti pe Socrate, Platon, Aristotel, Epicur, Decartes, , Hobbes, Locke, Kant, Jaspers etc. Voi expune perspectiva unora dintre ei asupra societății în câteva cuvinte, după cum urmează:

1. Societatea din perspectiva filosofului Socrate

Socrate, filosoful care spunea „știu că nu știu nimic”, este considerat unul dintre cei mai mari gânditori ai civilizației antice, fiind interesat în primul rând de om și viața lui în cetate, ceea ce trebuie să facă în lume.

Cuvintele „a ști” și „a face” sunt pentru el un singur lucru, ca și, de asemenea, „știință” și „virtute”, deoarece aceasta din urmă nu este decât aplicarea celei dintâi. Virtutea este adevărul cunoscut și aplicat. Socrate a preconizat respectarea legilor și a celorlalte reguli morale, afirmând credința sa într-o justiție superioară, în care bunul cetățean trebuie să se supună legilor sociale.

2. Societatea din perspectiva filosofului Platon

Având în vedere natura socială a omului, cât și necesitatea unei înțelegeri contractualiste între oameni în societate, Platon vine cu argumente privind ideea că „o cetate se naște deoarece fiecare dintre noi nu este autonom, ci duce lipsă de multe”. El este de părere că oamenii „se strâng mulți într-un singur loc spre a fi părtași și a se înconjura [...]. Fiecare dă ceva altuia sau ia ceva, socotind ce este mai bine pentru sine”. Cetatea este concepută de Platon ca un întreg, ca un sistem de funcții individuale, ca un individ de proporții mai mari.