Parlamentul European

1. Scurt istoric al înfiinţării şi funcţionării Parlamentului european

În istoria politică a Europei au existat diferite organe, foruri care au avut ca atribuţie adoptarea legilor, a deciiziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat. Aceste foruri au fost denumite adunare legislativă, adunare naţională, adunare de stat, parlament sau au purtat denumiri specifice unui singur stat sau unei zone geografice. (de ex. „Duma” in Rusia, „Rixtag” între ţarile scandinave)

Prin denumirea de Parlament înţelegem in primul rand acel organ de stat care funcţionand pe baza reprezentativă, este autoritatea publică legislativa cea mai importantă. Potrivit acestei definiţii parlamentul este un organ de autoritate publică, adică una dintre purtătoarele suveranitaţii statale. Parlamentele moderne au natura reprezentativă avand în compunerea lor membri aleşi, care reprezintă la randul lor o anumită comunitate, comunitate de interese sau întreaga populaţie, care acţionează teoretic in vederea influenţării deciziilor luate in parlament in interesul alegătorilor. Adoptarea legiilor apare ca principala atribuţie parlamentară, pe lânga aceasta parlamentele moderne exercită şi o atribuţie de control asupra puterii executive.

Dea lungul istoriei parlamentelor au fost multe controverse cu privire la avantajele sau dezavantajele uni sau bicamerismului. S-a arătat că in societaţiile omogene legislativul este unicameral, iar in societaţiile eterogene din punct de vedere etnic, religios, lingvistic mai potrivit este bicamereismul. John Stuart Mill spunea ca infiinţarea celei de a doua camere este mai motivată de acel efect negativ care este exercitat asupra constiinţei celor aflaţi la putere, care sunt convinşi că în afara lor nimeni nu trebuie întrebat sau luat in considerare.

Ideea unei uniuni între popoarele, naţiunile europene, respectiv crearea unui Parlament european a aparut cu secole in urmă fiind tratată şi dezvoltată de către filozofi, scriitori, istorici, jurişti, politiceni şi oameni de ştiinţa de pe bătrânul continent. Sintetizând străduinţele lor putem enumera ca surse de inspiraţie sau modele istorice pentru actualul parlament cel puţin următoarele:

În 1693, William Penn (primul guvernator al Pennsylvaniei) în opera sa An Essay Towards the Present and Future Peace of Europe by the Establishment of an european Dyet Parliament, or Estates a elaborat un proiect al Uniunii Europene. Scopul acestei uniuni trebuia să fie asigurarea păcii şi a bunăstării locuitorilor din Europa. El propunea înfiinţarea unui organ din care să facă parte reprezentanţii statelor importante din acea vreme, care să adopte legi obligatorii monarhiilor pe baza unui vot ponderat care să aibă la bază potenţialul economic al statelor în cauză. Tot el a fost cel care a propus crearea unui Parlament European, ca loc de întâlnire a reprezentanţilor tuturor popoarelor de pe continent.

La Congresul de pace de la Paris din 1849, celebrul scriitor francez Victor Hugo prevestind ca va veni ziua aceea când vom trăi ca cele doua grupări imense Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale Europei să-şi dea mâna peste oceanul care îi împarte şi prin aceasta îşi vor schimba stăpânul multe produse şi va înflori comerţul şi industria, îşi exprima convingerea că noua Europă va dispune de un senat care va avea un rol asemănător cu parlamentul englez.

După cel de al doilea război mondial, statele democratice occidentale şi-au dat seama că instituţiile democraţiei trebuie să apară şo la nivel internaţional, motiv pentru care noile organizaţii internaţionale au început să funcţioneze cu adunări parlamentare formate din delegaţi ai parlamentarelor naţionale. Astfel, Uniunea Europei Occidentale (UEO 1955), Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO 1949) sunt primele organizaţii internaţionale, care au câte un parlament format din deputaţi delegaţi din parlamentele naţionale. Asemănarile dintre aceste organe apare şi la nivelul competenţelor, deoarece nu au competenţele clasice ale parlamentelor naţionale, rolul lor reducându-se la unul consultativ.