Opera lui Cesare Beccaria - Despre infracțiuni și pedepse

Introducere

Apariția lui Cesare Beccaria în istoria științelor juridice nu s-a produs pe un teren arid. Numeroasele preocupări în domeniul filozofiei dreptului din perioada Renașterii (Nicolo Machiavelli în Italia, Jean Bodin în Franța, B. Spinoza și H.Grotius în Olanda, J. Locke și Th.Hobbes în Anglia, Althusius și Pufendorf în Germania) și apoi cele din epoca modernă (J.J.Rousseau, Ch. Montesquieu, Leibnitz, Kant, Fichte, Schelling, Hegel) au atras atenția asupra necesității de a regândi problemele politico-juridice, cum ar fi cea a legislației și cea a administrării justiției. „Se resimțea în întreaga Europă necesitatea unei coordonări, stabilizări și raționalizări a normelor juridice care să elimine din câmpul dreptului obscuritățile și contradicțiile și care apoi să ducă la instaurarea unei ordini care să realizeze legile universale și eterne ale rațiunii, traducându-le în norme pozitive sigure” .

Cesare Beccaria Beccaria este unul dintre reprezentanții Iluminismului în Italia. S-a născut la Milano la 15 martie 1738. Este primul fiu al unei familii înstărite care avea și câțiva reprezentanți de prim plan în clerul local; primește o educație tradițională la Colegiul Farnese din Parma, condus de iezuiți. Obține licența în Drept la Universitatea din Pavia pe 13 septembrie 1758. Necesitatea conceperii unor reforme îl determină să aibă preocupări și în domeniul filozofiei, percepută ca o capacitate rațională de a interveni în cele mai concrete problem ale vieții sociale. A fost puternic influențat de autorul „contractului social”: Jean-Jacques Rousseau. În anul 1763 începe să scrie opera Despre infracțiuni și pedepse, finalizată în anul 1764 și tipărită în același an.

Deși, în 1766, Biserica Catolică Romană hotărăște punerea volumului la Index, ideile lui

Beccaria s-au răspândit și în afara Europei. Nu toate propunerile lui Beccaria au devenit legi pozitive în diferite contexte instituționale, însă multe dintre acestea au supraviețuit trecerii timpului.

I. DESPRE INFRACȚIUNI ȘI PEDEPSE

1.1. Prezentare generală

În capitolul introductiv intitulat Către cititor, Cesare Beccaria expune, într-o notă vădit ironică, scopul lucrării: acela de a actualiza anumite legi penale: „Prezenta carte analizează aceste legi, o adevărată scursură a celor mai barbare veacuri, și anume partea privitoare la sistemul penal [...]”. Discursul capătă mai apoi accente sarcastice, satira usturătoare îndreptându-se spre calomniatorii săi. Cu acest prilej, Beccaria formulează intenția de a „reteza o dată pentru totdeauna orice prilej de manifestare al zelului nesigur sau al calomniilor invidiei răutăcioase” Totodată, autorul indică trei „surse” care fundamentează viața colectivității. Primele două, „divine”, sunt „revelația” și „legea naturală” (viciate, de-a lungul timpului, de om), iar ultima - „pactele elaborate de om pentru societate”. Deoarece primele două sunt considerate „imuabile”, atenția se îndreaptă spre cea de-a treia. Mai mult, Beccaria evidențiază dualitatea justiției: divină și umană, subliniind că cea de-a doua este dinamică, suportând transformări: „se poate schimba pe măsură ce respectiva acțiune devine necesară sau folositoare societății” .

De asemenea, autorul constată că, în general, în domeniul dreptului civil, comercial, internațional s-au înregistrat unele reforme, însă nu același lucru s-a întâmplat în ceea ce privește dreptul penal: „foarte puțini sunt cei care au examinat și combătut cruzimea pedepselor și aplicarea aleatorie a procedurilor dreptului penal, care constituie o parte pe cât de importantă a legislației, pe atât de neglijată în întreaga Europă” .

De aceea, demersul lui Cesare Beccaria va urmări tocmai evidențierea aspectelor devenite caduce, nefuncționale în aplicarea legii penale, în acea perioadă, lucrarea fiind structurată în patruzeci și șase de capitole, intitulate sugestiv (spre exemplu: Originea pedepselor, Dreptul de a pedepsi, Consecințe, Interpretarea legilor, Obscuritatea legilor, Clasificarea infracțiunilor, Despre martori, Acuzații secrete ș.a.m.d.). Așadar, în lucrarea lui Beccaria se vorbește despre originea pedepsei, despre dreptul de a pedepsi, consecințele, interpretarea legilor, obscuritatea legilor, proporția dintre delicte și pedepse, erorile în măsurarea pedepselor. Un alt gen de capitole se referă la divizarea delictelor, la omoruri, la dueluri, la liniștea publică, la scopul pedepselor, la mărturii și la formele de judecată.