Obținerea de date privind situația financiară a unei persoane

Introducere

In timpul celui de-al doilea război mondial, singurele organisme internaționale ce au asigurat controlul internațional al stupefiantelor au fost „Comitetul Central Pemanent al Opiului” și „Organul de Control al Stupefiantelor”, deoarece după ultima reuniune ce a avut loc în anul 1940 s-a autodesființat „Comisia Consultativă a traficului de opiu și altor droguri vătămătoare”. În pofida tuturor eforturilor depuse de comunitatea internațională, până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în materia controlului internațional al stupefiantelor, existau lacune foarte mari. Astfel, pentru a putea ține sub control internațional problema stupefiantelor, dar totodată și informarea O.N.U. cu privire la traficul și consumul ilicit de stupefiante, a fost creată „Comisia Stupefiantelor”, în cadrul reuniunii ce a avut loc în luna februarie 1946. „Comisia Stupefiantelor”, a primit toate sarcinile în materie de droguri, pe care le deținea fosta Comisie consultativă a traficului de opiu și altor droguri vătămătoare.

Drogurile, la ora actuală reprezintă, cum sunt definite de unii specialiști, „orice substanță care, introdusă într-un organism viu, îi poate modifica acestuia percepția, umoarea, comportamentul ori funcțiile sale congnitive sau motrice”. Raportându-ne la cele afirmate anterior, în această secțiune am analizat drogurile cele mai des întâlnite în practica judiciară și anume: Cocaina, Opiul, Morfina, Mescalina, Cannabis și Heriona.

Primele elemente de sănătate publică, expresie a nevoii sociale de a proteja comunitatea umană împotriva bolilor, incapacității de muncă sau decesului prematur, apar odată cu civilizațiile din Egiptul, China, Grecia și Roma Antică. Pentru că, întotdeauna și pretutindeni, boala și suferința umană au constituit un dezavantaj pentru societate și un handicap pentru individ, chiar dacă sistemele de valori diferite de-a lungul timpului au făcut uneori ca răsunetul social al bolii să fie ignorat. În literatura de specialitate4 , s-a subliniat că noțiunea de conviețuire socială are o dublă accepție și anume un sens larg „potrivit căruia cele mai multe relații sociale sunt, în fond, relații de conviețuire socială, relații de viețuire a unor oameni împreună cu alți oameni” și un sens restrâns cuprinzând „acele relații de conviețuire socială care presupun contacte apropiate directe, frecvente între oameni și a căror încălcare implică o suferință morală cum sunt relațiile de familie, relațiile de asistență a celor în primejdie, relațiile dintre locatari, relațiile dintre oameni de naționalități diferite, relații privind exercitarea liberă a cultelor religioase, relațiile privind buna cuviință și respectul reciproc”. În vederea stabilirii legăturii dintre traficul ilicit de droguri și sănătatea publică, gasim necesar să ne întoarcem la art. 382 din Codul penal de la 1936, care incrimina fapta de trafic de stupefiante și care susținea că abuzul s-a constatat că se face de foarte multe persoane cu substanțe numite stupefiante ca morfina, cocaina, ale căror efecte asemănătoare cu cele ale alcoolului, determină tulburări la nivelul funcțiilor fizice ale celor care le consumă.

În prezent, dată fiind amploarea fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri, care nu se oprește la frontierele unui singur stat, pentru ca stoparea acestuia să fie mai eficientă, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 143/2000, dând astfel persoanelor abilitate, dreptul de a acționa cu o mai mare fermitate pentru combaterea acestui fenomen pe teritoriul României.

I. Regimul juridic al drogurilor în România

Înlocuirea legislației care a reglemntat până la sfârșitul anului 1969 regimul produselor și substanțelor stupefiante în țara noastră s-a impus cu necesitate, avându-se în vedere imperfecțiunile fostelor acte normative. Situațiile apărute, au făcut ca aceasta să fie complet depășită, ca de exemplu:

a) Adoptarea de către țara noastră a protocoalelor din 11 decembrie 1946 și din 19 noiembrie 1948, care amendau convențiile internaționale, punând sub control unele droguri și limitând fabricarea și distribuirea stupefiantelor. Necesitatea elaborării protocoalelor s-a datorat modernizării și progreselor efectuate de către chimia și farmacologia modernă, care au dus la descoperirea unor noi droguri, în special cele sintetice, susceptibile să provoace atât dependență fizică cât și psihică;

b) Adoptarea în anul 1961 a Convenției Unice asupra Stupefiantelor, a înlocuit la acea dată toate documentele internaționale anterioare, care făceau trimitere sa stupefiante și care a venit cu noi reglementări.

c) Intrarea în funcție, în anul 1957 a fabricilor de stupefiante din țara noastră, precum și asigurarea condițiilor necesare efectuării exportului de stupefiante;

d) Reorganizarea asistenței medicale, care de-a lungul timpului a suferit o serie de modificări, dar mai mult decât atât, România suferise o nouă organizare administrativă a țării. Pentru a se putea fabrica în mod legal stupefiante, este necesară autorizația eliberată de către Ministerul Sănătății. Persoana care fabrică stupefiante, în speță, agentul economic, are obligația legală să înregistreze la organul de poliție competent din punct de vedere teritorial, că desfășoară o astfel de activitate.