Noțiunea și Efectele Prezumției de Nevinovăție în Sfera Dreptului Penal European

ABREVIERI

Art = articol;

Alin = alineat;

Dec = decizie;

Ed = editura;

Nr = numar;

Op.cit. = opera citata;

L. = lege;

Pag = pagina;

Pct = punct;

Rev = revista.

CAPITOLUL I

REGLEMENTAREA PREZUMTIEI DE NEVINOVATIE

Sectiunea 1. Reglementarea principiului in legislatia internationala

Prezumtia de nevinovatie a fost instituita pentru prima data ca regula scrisa de drept modern in secolul al XVIII-lea in legislatia S.U.A., iar apoi in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Cetateanului din anul 1789 . Potrivit art. 9 din Declaratie, “orice om trebuie considerat nevinovat pana la probarea culpabilitatii sale”.

Ulterior, reglementarea este preluata in art 11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului , care prevede ca “orice persoana invinuita de a fi savarsit o infractiune este prezumata nevinovata atat timp cat vinovatia sa nu a fost stabilita intr-un proces public cu asigurarea garantiilor necesare apararii”

Pentru a da efect de obligativitate textului declarativ de mai sus, art. 14 pct 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice statueaza ca “orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni penale este prezumata a fi nevinovata cat timp culpabilitatea sa nu a fost stabilita in mod legal”.

In fine, art 6 par 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului stabileste ca “orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata inocenta pana cand vinovatia sa va fi legal stabilita”.

Sectiunea 2. Reglementarea principiului in legislatia nationala

In legislatia interna, prezumtia de nevinovatie este reglementata alaturi de drepturile si libertatile cetatenesti fundamentale, fiind ridicata la nivel de principiu fundamental si depasind limitele stricte ale procedurii judiciare . Astfel, potrivit art. 23 alin 8 din Constitutie, “pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare persoana este considerata nevinovata”.

In structura sa initiala, Codul de procedura penala, tributar viziunii societatii de la timpul redactarii lui (1968), recunostea prezumtia de nevinovatie doar ca o simpla regula privind sarcina probatiunii si administrarea probelor in procesul penal. Cum importanta acesteia depaseste cu mult materia probelor, legiuitorul a simtit nevoia in anul 2003 sa intareasca semnificatia ei, ridicand-o la nivel de principiu conducator al intregului proces penal. Astfel se face ca potrivit art. 52, intitulat marginal chiar „prezumtia de nevinovatie”, se mentioneaza ca “Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva.”