Norma Juridică

Norma juridică este o regulă de conduită generală şi impersonală stabilită sau recunoscută de stat, care exprimă voinţa forţei sociale care deţine puterea şi a cărei respectare obligatorie este garantată de forţa de constrângere a statului.

Dupa expresia sugestivă a autorului francey Jean-Luk Aubert, norma juridică apare ca „o regulă a jocului vieţii în societate conceput la scara mondiala.”

Cuvântul normă este echivalent cu cel de regulă şi norma de drept s-ar putea confunda cu alte reguli sociale cum ar fi cele de morală, religioase, politice, care guvernează viaţa socială.

Norma juridică conţine pe lângă regulile de conduită şi alte pierderi: principii generale, definiţii, explicarea unor termeni, acestea fiind subordonate scopului funcţionării a regulii de conduită.

Trăsăturile caracteristice normei juridice sunt comune cu cele ale altor norme sociale însă caracterul coercitiv şi natura statală sunt trăsături specifice numai normei de drept

Prin caracterul social al normei juridice se ordonează şi reglementează relaţiile interumane.

Norma juridică reglemntează relaţiile faţă de ceilalţi oameni cu privire la bunuri, impune o anumita conduită, prin caracterul ei perscpectiv, contsând dintr-o acţiune sau inacţiune umană îndreptând spre realizarea unui anumit scop.

În raport ce caracterul perspectiv al normei juridice, se pot identifica norme principii, norme definiţii şi normele sarcini.

Normeşe-principii consfinţesc relaţii social-politice, privesc sistemul de drept în întregime sau doar o anumită ramură a dreptului şi apar ca reguli fundamentale, ca idei călăuzitoare.

Normele-definiţii precizeză sensul anumitor concepte, prin ele se precizează conţinutul.

Normele-sarcini stabilesc competenţe şi atribuţiile unor organe, reglemntează activitatea unor organe de stat, precizându-se cadrul juridic în care acestea urmează sa.şi desfăşoare activitatea.

Norma de drept are caracter ideologic-voliţional, este o creţie conştienta a societaţii şi exprimă o voinţă statală. Nu poartă răspundere juridică pentru faptele săvârşite minorii sub 14 ani şi alienaţii mintal.

Durata aplicabilitaţii normei juridice cu o durabilitate mare în timp şi chiar universale în spaţiu.

Norma de drept are caracter general şi abstract, deci are vocaţie să se aplice la un număr nedeterminat de persoane care se află în acelaşi situaţii determinate. Normele juridice vizează situaţiile juridice în care se află persoanele.

Norma juridică nu reprezintă o indicaţie sau o doleanţă ia reprezintă o dispoziţie obligatorie, are un caracter general-obligatoriu.

Normele imperative, impun părţilor participante la raportul juridic, o anumită conduită, de la care nu se pot abate şi nici nu se pot stabili pentru raporturile ce se încheie între ele, alte raporturi. Acestea pot fi de două feluri:

-norme onerative-prevăd obligaţia de a săvârşi anumite acţiuni care ordonă ceva.

-norme prohibitive- interzice savârşirea unor acţiuni.

Normele dispozitive se împart în două categorii:

-normele permisive – aceste norme lasă la latitudinea sau voinţa părţilor să aleagă conduita pe care doresc să o urmeze.

-normele supletive- în anumite împrejurări, persoanele singure aleg singure conduita de urmat, în caz contrar se aplică prevederile normei.

Structura normei juridice:

-structura internă- (structura logico-juridică)

-structura externă- (structura tehnico-juridică)

Elementele structurii logico-juridică a normei sunt:

-ipoteza- precizează condiţiile, împrejurările sau faptele în raport cu care se aplică dispoziţia normei de drept.

Clasificarea ipotezelor:

-după criteriul preciziei

-ipoteze determinate- fixează cu exacitate condiţiile de aplicare a dispoziţiei

-ipoteza relativ determinată- indică împrejurările de aplicare a normei dar lasă conţinutul faptic concret la aprecierea subiectului de drept.

- după gradul de compexitate a împrejurărilor luate în considerare

- ipoteze simple- precizează o singură modalitate prin realizarea căreia norma devine aplicabilă.

Ipoteze complexe – prevăd mai multe situaţii prin cumularea cărora este posibilă aplicarea normei.

-după numărul împrejurimilor luate în considerare pentru aplicarea normei:

- ipoteză unică – prevede o sinură împrejurare.

-ipoteză alternativă.