Nediscriminarea

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2744
Mărime: 47.54KB (arhivat)
Publicat de: Zita Nițu
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Alexandru Ticlea

Extras din referat

Partea I Nediscriminarea – Generalităţi

Definiţie:

Trebuie luată în calcul şi situaţia antonimului nediscriminare # egalitate de tratament. În cazul acesta în dispoziţiile art. 5 din Cod. În conformitate cu prevederile europene privind interzicerea oricărei forme de discriminare, al. 2 al art. 5 prevede că orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală este interzisă.

În aceeaşi măsură, codul prevede în categoria discriminărilor directe şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile detaliate mai sus, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitări drepturilor prevăzute în legislaţia muncii. Constituie discriminare directă şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele de mai sus, dar care produc efectele unei discriminări directe .

Mai mult în doctrina s-a ajuns la clasificarea în discriminare directă şi indirectă :

Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile precizate mai sus, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.

Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele de mai sus, dar care produc efectele unei discriminări directe.

Astfel deşi nu există o definiţie unică a „discriminării” în materie de drepturile omului,

Definiţiile acesteia din diferitele tratate referitoare la drepturile omului conţin anumite elemente comune:

1. Există o cauză de discriminare bazată pe o varietate de factori (culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională, etnică sau socială, proprietate, handicap, naştere sau alt statut, clasă socială, ocupaţie, orientare sexuală sau limbă preferată).

2. Există acţiuni care sunt calificate drept discriminare. Acestea pot fi de respingere, limitare sau excludere a unei persoane sau a unui grup de persoane. Acestea variază de la cele mai crude încălcări ale drepturilor omului până la abuzuri verbale.

3. Există consecinţe care pot limita anumite drepturi şi libertăţi fundamentale.

Discriminarea are, de asemenea, un impact asupra societăţii în ansamblu, conduce la consolidarea prejudecăţilor şi la atitudini rasiste.

Discriminarea poate fi definită ca un tratament diferit al indivizilor sau al grupurilor de indivizi pe baza unor criterii arbitrare descriptive sau dobândite, cum ar fi sexul, rasa, religia, vârsta, starea civilă sau părinţii, handicapul, orientarea sexuală, opiniile politice, socio-economice etc.

Principiul nediscriminării impune un tratament egal al unui individ sau grup, indiferent

De caracteristicile lui specifice, şi este folosit pentru a evalua criteriile aparent neutre care pot produce efecte care dezavantajează persoanele care deţin aceste caracteristici.

Partea a II-a Nediscriminarea în Cadrul Juridic al Uniunii Europene

Principiul,. Nediscriminării” în context european se bazează pe articolul 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale , care a fost semnată la Roma, în noiembrie 1950.

Documentul afirmă că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenţa convenţie trebuie să fie asigurată fără discriminare, în special, discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, religie, opinii politice sau alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

În grupurile de interese din anii ’90, de la nivel european s-a exercitat o presiune considerabilă, în scopul de a se asigura că interdicţia discriminării prevăzută de dreptul Uniunii Europene a fost extinsă şi la alte domenii, cum ar fi rasă şi origine etnică, orientare sexuală, convingeri religioase, vârstă şi handicap.

Preview document

Nediscriminarea - Pagina 1
Nediscriminarea - Pagina 2
Nediscriminarea - Pagina 3
Nediscriminarea - Pagina 4
Nediscriminarea - Pagina 5
Nediscriminarea - Pagina 6
Nediscriminarea - Pagina 7
Nediscriminarea - Pagina 8
Nediscriminarea - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Nediscriminarea.doc

Alții au mai descărcat și

Cetățenia Europeană

INTRODUCERE Scopul lucrării este cercetarea teoretică a reglementărilor de drept internaţional public referitoare la populaţia statelor ( tratate...

Egalitatea de tratament și principiul nondiscriminarii în dreptul muncii

Capitolul 1. Consideratii generale privind notiunile de egalitate si nediscriminare 1.1 Egaliatea - drept natural inalienabil Egalitatea este un...

Egalitate și Nediscriminate în Dreptul Uniunii Europene

CAPITOLUL I REGLEMENTAREA PRINCIPIILOR NEDISCRIMINARII SI EGALITATII DE SANSE IN U.E. Sectiunea 1. Directivele in materia egalitatii si...

Discriminarea Rasială

1. Prevederile articolului 14 - Interzicerea discriminării Articolul 14 din Convenţia europeană dispune că exercitarea tuturor drepturilor şi...

Procesul probațiunii

1. Introducere Din punct de vedere etimologic termenul de probatiune provine din latinescul probatio care desemnao perioada de demonstratie, sau...

Homosexualitatea și dreptul de a întemeia o familie privind minoritățile sexuale

Cap. I. Scurt istoric al evoluţiei homosexualităţii Homosexualitatea – un subiect discutat si disputat după 1989. A tasnit, asemenea altor teme...

Interzicerea Discriminării

Capitolul I. Discriminarea 1.1. Scurt istoric Europa este leagănul unei mari diversități de tradiții și culturi. Prăbușirea "cortinei de fier",...

Combaterea Hărțuirii la Locul de Muncă

1. Definiţii Conform Acordului cadru european, semnat la 26 aprilie 2007 de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), Uniunea Europeana a...

Te-ar putea interesa și

Reglementări Administrative ale Uniunii Europene

Introducere: În Uniunea Europeană, aflată în continuă dezvoltare şi expansiune, administraţia publică europeană şi implicit dreptul administrativ...

Cetățenia Europeană

INTRODUCERE Scopul lucrării este cercetarea teoretică a reglementărilor de drept internaţional public referitoare la populaţia statelor ( tratate...

Egalitatea de tratament și principiul nondiscriminarii în dreptul muncii

Capitolul 1. Consideratii generale privind notiunile de egalitate si nediscriminare 1.1 Egaliatea - drept natural inalienabil Egalitatea este un...

Prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor de etnie rromă

INTRODUCERE Dreptul la educaţie este un drept fundamental al omului. Nici unul dintre drepturile civile, politice, economice şi sociale nu poate...

Mijloace de Război Interzise și Sancționarea Penală a Utilizării Lor

INTRODUCERE Tendinţa de a limita mijloacele prin care părţile îşi produc daune în timpul conflictului armat îşi are rădăcina încă în perioada...

Egalitate și Nediscriminate în Dreptul Uniunii Europene

CAPITOLUL I REGLEMENTAREA PRINCIPIILOR NEDISCRIMINARII SI EGALITATII DE SANSE IN U.E. Sectiunea 1. Directivele in materia egalitatii si...

Discriminarea Rasială

1. Prevederile articolului 14 - Interzicerea discriminării Articolul 14 din Convenţia europeană dispune că exercitarea tuturor drepturilor şi...

Nediscriminarea și cetățenia Uniunii Europene

1. Evoluția conceptului de cetățenie a Uniunii Europene 1.1. Tratatul de la Maastricht (TUE) Prima reglementare cu privire la cetățenia Uniunii a...

Ai nevoie de altceva?