Munca deținuților în penitenciare

Extras din referat Cum descarc?

Evolutia istorica a muncii in regimurile penitenciare este legata de conceptia cu privire la rolul sanctiunii penale.In conditiile in care munca avea un rol represiv accentuat, munca a fost destinata represiunii si distrugerii fizice si psihice a condamnatilor.In cele mai multe regimuri sanctionatoare munca a constituit o pedeapsa complementara, si anume munca silnica, pe timp limitat sau pe viata.In acele conditii, tribunalele, pe langa pedeapsa privativa de libertate, aplicau si masura muncii fortate, care avea rolul de a duce la epuizare fiinta umana.
In societatea industriala, capitalista, unde munca este consacrata ca un izvor al bunastarii, devenind un drept pentru care se lupta clasa muncitoare pana la consacrarea acestuia in legile fundamentale, sistemele penale recunosc in activitatea productiva un mijloc de ridicare a conditiei condamnatilor si de posibilitate a reinsertiei sociale.
Pe plan international, evolutia notiunii de munca penitenciara a fost legata de ameliorarea statutului juridic al condamnatilor.
Dupa aprobarea regulilor minimale aprobate de Natiunile Unite si Consiliul Europei, munca penitenciara nu este reglementata fundamental diferit fata de munca in libertate. Anumite forme de integrare a muncii detinutilor in munca libera au fost primele preocupari si experiente in acest domeniu. Intentia ce se degaja din continutul regulilor internationale este aceea de a face fata schimbarilor din piata muncii, de a gasi mijloacele necesare pentru ca munca in penitenciare sa nu fie diferita de cea din societate.
In unele administratii penitenciare exista conceptia ca munca detinutilor trebuie sa fie realizata acolo acolo unde societatea are nevoie de mana de lucru ieftina, in locuri de munca putin agreabile pentru majoritatea populatiei.
In timpul comunismului munca detinutilor era considerata cel mai important mijloc de reeducare prevazut de lege. Desi acest deziderat parea pozitiv si consta in ideea umanizarii pedepselor privative de libertate, munca nu era educativa si nici nu ducea la reinsertie sociala din anumite motive:
- condamnatii erau considerati ,,forta de munca speciala" care putea fi folosita in orice loc era nevoie de catre stat;
- condamnatii nu erau folositi dupa specialitatea care o aveau, dupa calificare, dupa posibilitatile intelectuale, ci mai ales de forta de munca necalificata;
- organizarea locului de munca, uneltele, transportul spre locurile de munca erau de cea mai proasta calitate, cu mult sub nivelul societatii;
- retributia muncii se facea procentual din venitul obtinut, 10% pentru condamnat si 90% pentru stat;
- in cele mai multe cazuri condamnatii erau folositi in cele mai grele conditii, indeplinirea si depasirea normelor fiind obligatorie sub sanctiunea nerealizarii niciunui venit sau neacordarii zilelor considerate ca executate pentru scurtarea termenului de discutare in comisia de liberare conditionata.
Chiar si in aceste situatii, munca avea unele trasaturi pozitive si anume:
- munca in exteriorul penitenciarului crea o legatura cu societatea, detinutii venind in contact cu muncitori liberi;
- munca in aer liber era benefica in conditiile de supraaglomerare a penitenciarelor;
- calificarea in unele meserii utile crea o baza pentru unii condamnati de a se integra social;
- indeplinirea normelor crea unele avantaje la hrana, vizite, pachete de la familii, castigarea unor zile considerate ca executate din pedeapsa.
In conditiile actuale munca condamnatilor in penitenciare este considerata avand un rol benefic de cea mai mare importanta pentru regimul penitenciar. Rolul muncii in penitenciare este dat si de caracteristica sa, de a putea antrea intr-un loc, pe timp indelugat si cu efort organizat, in conditiile folosirii de personal putin, o mare parte din populatia penitenciara.
In penitenciarele romanesti munca detinutilor era considerata ca un element pozitiv al regimului de detinere, cu un puternic efect corectiv, intr-un spirit umanist, dar serviciile care se ocupa de educatie si reinseratie sociala a condamnatilor nu se ocupa si de activitati productive, considerand aceasta activitate mai degraba de resortul celor care executa paza, escortarea si organizarea - contractarea muncii. Paradoxal desi munca este considerata unul dintre mijloacele de baza ale conditiei umane, un drept si o valoare constitutionala, desi este amanuntit reglementata de Legea nr. 275/2006 ea nu intra in preocuparea personalului cu roluri reeducative in asezamintele penitenciare. Mai mult de atat, se considera ca activitatea productiva ar fi de natura a diminua timpul alocat activitatilor socioeducative.
Discrepanta dintre activitatile productive, gospodaresti si de deservire a penitenciarului si munca socioeducativa este data de faptul ca, ,,munca" este de cele mai multe ori un aranjament pe baza contractuala si are caracteristicii comerciale si mai putin de tratament educativ. In societatea moderna, munca este considerata la fel ca si valori actuale si in acelasi timp este contestata la fel. Chiar daca se recunoaste muncii o valoare umana, aceasta nu poate fi socotita aducatoare de satisfactii, decat de o utilitate sociala, pe ansamblu. Cei mai multi oameni vad in prezent in munca un ,,rau necesar", care favorizeaza ridicarea creativa a personalitatii, celor care nu au posibilitatea de a se realiza in alte tipuri de raporturi umane aducatoare de satisfactii.

Fisiere in arhiva (1):

 Munca Detinutilor in Penitenciare.docx

Bibliografie

1. Ioan Chis, Drept executional penal, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2013;
2. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal;
3. www.anp.gov.ro
4. www.onuinfo.ro