MTCS

Enuntarea problemei presupune formularea acesteia in scris, in termeni clari si expliciti. In urma formularii problemei, rezulta obiectivele cercetarii, obiective exprimate in termeni de obiective generale si specifice.

Obiectivele generale ghideaza cercetarea in ansamblul ei. Un studiu stiintific are unul, maxim doua obiective generale. Nu ne putem concentra eforturile pe mai multe planuri - ori planurile sunt ghidate exact de modul de formulare al obiectivelor generale.

Obiectivele generale ale unei cercetari sunt formulate in urma unui cumul de observatii si, eventual, in urma unui studiu metaanalitic. In ultima situatie, este necesara prezentarea rezultatelor studiului metaanalitic care a ghidat formularea obiectivului general si prin care se demonstreaza lipsa de abordare sau abordarea nepertineta a problemei studiate.

Spre exemplu, constatam ca pe masura ce creste numarul de kilometri parcursi cu un automobil, creste si riscul de aparitie al unui accident si ne propunem sa studiem stiintific aceasta problema.

Concluzionand, enuntarea problemei reprezinta prima etapa a demersului stiintific. Ea este insotita de un studiu al cercetarilor in domeniu si de prezentarea clara si precisa, in termeni cuantificabili, a obiectivelor generale si specifice.

Obiectivele specifice reprezinta aspecte detaliate ale investigatiei stiintifice, deriva din obiectivul general si creeaza baza formularii ipotezelor de cercetare (alternative). In functie de dimensiunile cercetarii si de resursele pe care le are la dispozitie cercetatorul, se pot formula unul, doua, trei douazeci de obiective specifice, aflate in legatura cu obiectivul general.

2. Conditiile unei ipoteze valide.

A doua etapa a demersului stiintific este reprezentata de formularea ipotezelor cercetarii. O ipoteza reprezinta o prezumtie clara, explicita si verificabila referitoare la relatiile sau diferentele existente intre doua sau mai multe variabile. Plecand de la definitia mentionata mai sus, rezulta faptul ca o ipoteza de cercetare este legata, evident, de obiectivele cercetarii. Deoarece o ipoteza urmeaza sa fie testata statistic, formularea acesteia trebuie facuta in termeni de claritate maxima, fara ambiguitati, demersul testarii ipotezelor fiind unul logic si demonstrabil prin procedee statistice specifice.

3. Modalitati de elaborare a ipotezelor.

Deoarece formularea ipotezelor si intelegerea logicii testarii acestora reprezinta un element vital in cercetarea stiintifica, vom analiza pe larg modalitatea prin care sunt elaborate si verificate ipotezele.

Ipotezele sunt formulate atat in cazul studiilor care urmaresc stabilirea unor relatii dintre variabile (numite si studii corelationale) cat si pentru cercetarile ce vizeaza existenta unor diferente dintre variabile (studii factoriale). O prima distinctie se poate face intre ipoteze unilaterale (unidirectionale) si ipoteze bilaterale (bidirectionale) (Clocotici, si altii, 2000).

Ipotezele unilaterale se utilizeaza in momentul in care avem o idee de sensul, directia in care evolueaza variabilele.

Aceste ipoteze sunt mai precise si permit dezvoltarea unor studii pertinente, existand sanse mai mari sa fie sustinute de analiza datelor. O ipoteza unilaterala se recunoaste dupa modul de formulare, deoarece in enuntul acesteia regasim directia de evolutie a variabilelor.

Ipotezele bilaterale nu impun directia de evolutie a variabilelor. Desi mai putin precise in comparatie cu cele unilaterale, ipotezele bilaterale ofera o mai mare libertate cercetatorului. O formulare de genul ,,exista o legatura intre nivelul de anxietate si predominanta simptomelor depresive" poate fi sustinuta atat in cazul in care corelatia este pozitiva cat si in situatia unei corelatii negative. Ipoteza nu este sustinuta doar in conditiile in care, cu o mare probabilitate, se demonstreaza inexistenta unei asemenea relatii.

- Modalitatea cea mai buna de evitare a erorilor este replicarea cercetarii prin proiectarea unui alt studiu. Daca in urma unui alt studiu rezultatele se pastreaza, nivelul de incredere in concluziile extrase va creste. Daca observam o singura data un fenomen, exista un mare risc ca aceasta observatie sa se datoreze intamplarii. Daca il observam de doua, trei, patru ori, putem afirma cu mai mare certitudine ca reprezinta un fenomen real, reproductibil si generalizabil.

In 1967, J.Galtung evidentiaza zece conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o ipoteza pentru a fi valida:

1. Ipoteza trebuie sa fie generala - ceea ce presupune un "continut" mare al ipotezei: "in orice conditii spatio-temporale concrete, relatiile dintre variabile trebuie sa fie adevarate". (Chelcea, 2001, 76)

2. Ipoteza trebuie sa fie complexa. "Din punct de vedere al complexitatii, relatiile dintre doua ipoteze este ceteris paribus I2 > I1 daca n2 > n1" (Chelcea, 2001, 76). Mai simplu, distingem ipoteze de nivel 1, cu o singura variabila, ipoteze de nivel 2, cu doua variabile, etc.

3. Specificitatea ipotezei se refera la numarul de valori. "Se prefera ipotezele in care variabilele au trei valori celor in care variabilele au doua valori". (Chelcea, 2001, 77).

4. Determinarea ipotezei se refera la preferinta analistilor pentru ipotezele cu grad inalt de determinare, in detrimentul ipotezelor inalt probabiliste.

5. Falsificabilitatea ipotezei se refera la faptul ca, in cercetarile empirice se retin doar ipotezele ce pot fi infirmate.

6. Ipotezele trebuie sa fie testabile. In cercetarile empirice se retin doar ipotezele ce pot fi testate (confirmate sau