Misiunile Diplomatice Temporare (Ad-hoc)

1. Consideraţii generale asupra misiunilor diplomatice

Statele, ca şi subiecte ale dreptului internaţional public, stabilesc între ele relaţii diplomatice şi fac schimb de misiuni diplomatice.

La baza relaţiilor diplomatice dintre state şi a schimbului de misiuni diplomatice stă acordul de voinţă dintre statele interesate. Convenţia de la Viena, din 1961 stipulează: ”Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice permanente se face prin consimţământ mutual” (art. 2). Fiind relaţii care se stabilesc în temeiul suveranităţii statelor, ca puteri suverane, ele depind numai de voinţa acestora.

O altă condiţie necesară stabilirii de relaţii diplomatice şi, în consecinţă, pentru a se face schimb de misiuni diplomatice, este recunoasterea reciprocă a statelor, care întreprind aceste acţiuni.

Misiunile diplomatice fac parte din organele statelor care îşi desfaşoară activitatea în străinatate (sunt organe externe ale statului). Dreptul statelor şi a unor organizaţii internaţionale de a face schimb de misiuni diplomatice se numeşte dreptul de legaţie activ şi pasiv, adică dreptul de a trimite misiuni diplomatice în alte state sau pe lângă organizaţii internaţionale şi dreptul de a primi misiuni diplomatice ale statelor străine sau ale organizaţiilor internaţionale. Acest drept de legaţie este un drept suveran al statelor, iar în cazul organizaţiilor internaţionale el rezultă din autonomia funcţională a lor. Totodată, dreptul de legaţie este în concordanţă cu principiul fundamental al dreptului internaţional contemporan principiul cooperării internaţionale .

2. Misiunile diplomatice ad-hoc sau temporare

Misiunile diplomatice pot fi : misiuni diplomatice ad-hoc sau misiuni diplomatice permanente. În acestă lucrare vom trata misiunile diplomatice ad-hoc. Misiunile diplomatice ad-hoc sau temporare sunt cele mai vechi misiuni practicate de către state în relaţiile lor reciproce.

Aşa cum rezultă şi din denumire aceste misiuni diplomatice au o existenţă limitată în timp, fiind înfiinţate, luând naştere pentru satisfacerea unei nevoi pe durată limitată, după îndeplinirea misiunii ele încetând să mai existe.

Importanţa misiunilor diplomatice ad-hoc este dată de: numărul aflat în creştere al acţiunilor de politică externă ; diversificarea obiectelor acestor acţiuni ; necesitatea discutării unor probleme şi luării unor decizii la nivel înalt.

Diplomaţia ad-hoc are un caracter auxiliar faţă de diplomaţia permanentă, aceasta din urmă continuând să fie principalul mijloc de realizare a contactelor între subiecţii de drept internaţional public.

Din categoria misiunilor diplomatice temporare fac parte :

a) delegaţiile statelor la conferinţe internaţionale sau la organizaţii internaţionale ;

b) misiuni speciale ;

c) trimişii itineranţi ;

d) birourile temporale- discutabil.

Unii autori susţin că mai există şi alte misiuni ad-hoc, precum :

a) diplomatul ad-hoc ca mesager ;

b) emisarul secret ;

c) observatorii confidenţiali ;

d) observatorii.