Metodologia Interpretării Dreptului

Interpretarea normei juridice desemnează procesul intelectual de stabilire a

sensului exact al normei juridice în vederea aplicării acestora şi a realizării

dreptului .

Aşadar, interpretarea este „operaţiunea prin care se stabileşte o legătură logică între dreptul astfel conceput şi execuţia lui.

Din cele expuse, deducem următoarele:

1. interpretarea apare ca o etapă a procesului de aplicare a dreptului.

2. scopul acestei operaţiuni logice constă în a scoate în evidenţă voinţa legiuitorului materializată în norma juridică ce se aplică.

3. subiectul care aplică norma juridică urmează să se convingă că starea de fapt cu care el se confruntă se încadrează în ipoteza normei juridice ce se aplică.

Prin urmare, „operaţia logico-raţională de interpretare a legii se caracterizează prin finalitatea sa practică (asigurarea aplicării corecte a legii şi prin folosirea unor metode specifice, adecvate operaţiunii de desluşire a înţelesului exact al legii.

Necesitatea interpretării e condiţionată de următorii factori. În primul rînd, norma juridică are un caracter general, impersonal, tipic şi nu poate cuprinde toate situaţiile posibile care apar în viaţă. Dar ea se aplică pentru anumite situaţii concrete. Deseori e necesar de a răspunde la întrebare: în ce măsură cazul concret dat este cuprins de norma juridică sau norma juridică dată se referă sau nu şi la cazul concret dat? Pentru a da răspuns la această întrebare, e necesar de a cunoaşte norma juridică la justa sa valore, de a şti precis ce a avut în vedere legiuitorul, ce scop a urmărit el, adoptînd norma juridică dată.

În al doilea rînd, orice normă juridică nu activează izolat, ci în cadrul unui

sistem bine determinat, unde fiecare normă îşi are menirea sa. O normă poate fi înţeleasă mai bine numai dacă va fi privită în contextul general al normelor sistemului de drept, ramurii de drept, actului normativ dat. La înţelegerea adecvată a sensului normei juridice ne ajută şi principiile dreplui (principiile generale, interamurale, ramurale).

În al treilea rînd, adeseori interpretarea normelor dreptului se impune de necesitatea de a înţelege terminologia, stilul folosit de legiuitor.

În fine, în procesul de aplicare a dreptului pot fi şi cazuri de reglementări contradictorii, neclare, confuze. Pentru a ieşi din asemenea situaţii poate apărea necesitatea ca legiuitorul să facă unele precizări, concretizări.

Formele interpretarii difera în functie de subiecţii care realizează aceasta

activitate:

Interpretarea oficială sau obligatorie este aceea care provine de la un organ de

stat care are competenta legala de a interveni cu o astfel de interpretare.

Interpretarea oficiala poate fi la rîndul ei generală atunci cand este realizată de stat

printr-un act special de interpretare ex: parlamentul are competenta de a adopta o

lege de interpretare a altei legi care se afla in vigoare .Interpretarea generala se

caracterizeaza prin faptul ca este data sub forma unui act normativ care face corp

comun cu textul de lege sau actul normativ pe care îl interpreteaza si are caracter

general obligatoriu.

Conform Constituţiei, interpretarea oficială a Constituţiei şi a legilor constituţionale ţine de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.

Interpretarea oficială a legilor organice şi ordinare ţine de competenţa Parlamentului.

Curtea Constituţională, fiind unicul subiect cu dreptul de a interpreta Iegile constituţionale, poate să interpreteze oficial şi celelalte categorii de legii: organice şi ordinare. (Conform argumentului: a majori ad minus cine poate mai mult, poate şi mai puţin).

Scopul interpretării Constituţiei de către Curtea Constituţională constă în următoarele. în primul rînd, clarificarea sensului concret al normelor constituţionale în vederea soluţionării unor litigii concrete, iar în al doilea rînd, găsirea modelului optim de abordare şi soluţionare a unor situaţii particulare prin aplicarea principiilor generale constituţionale. O altă contribuţie importantă a Curţii Constituţionale la interpretarea dreptuiui se prefigurează prin activitatea de control a constituţionalităţii legilor. În această activitate Curtea Constituţională, utilizînd principiile generale ale dreptuiui, ajută organelor juridice să interpreteze corect Iegile. Curtea Constituţională în activitatea sa de interpretare adoptă hotărîri. Hotărîrile Curţii Constituţionale sînt defi-nitive şi nu pot fi atacate (vezi alin. (2) al art. 140 al Constituţiei). Atribuţia de interpretare a Constituţiei de către Curtea Constituţională este una fundamentală, căci soluţionarea oricărui caz cere interpretarea normei sau normelor supuse controlului de constituţionalitate în raport cu Constituţia. Actele interpretative ale Curţii