Libertatea, sistemele de norme, răspunderea și responsabilitatea

Extras din referat Cum descarc?

Pentru intelegerea notiunii de libertate si pentru cauza exercitiului acesteia oamenii manifesta un anume interes, determinat in cele din urma de finalitatea activitatii tuturor indivizilor. Prima categorie in lantul de succesiune favorabil tine de cursul istoriei sociale. Poporul a trecut de la o structura sociala in care statutul personal se esalona de-a lungul unui continuum de limitari la o structura politica care permite opozitia dintre guvern si cetateni. A doua categorie se remarca prin globalismul evident care include atat interesul general, cat si determinismul in prezenta carora omul este liber atat pozitiv, cat si negativ. 
Cand fiecare face ce-i place, se face adesea ceea ce nu place altora. Aceasta nu inseamna libertate. Libertatea inseamna mai putin a face ce vrem, cat a nu fi supusi altuia; ea inseamna, totodata, a nu supune vointa altuia vointei noastre. Nici un om care este stapan nu poate fi liber . . . Nu cunosc alta vointa libera decat aceea careia nimeni nu are dreptul sa i se opuna impiedicand-o; in libertatea comuna, nimeni nu are dreptul sa faca ceea ce ii interzice libertatea altuia, caci adevarata libertate nu se distruge niciodata pe sine insasi. De aceea, libertatea fara justitie este o adevarata contradictie, caci, oricum am face, totul e stingheritor in actiunea unei vointe dezordonate.
Prin urmare, nu exista libertate acolo unde nu sunt legi sau unde cineva este deasupra legilor; nici chiar in starea de natura omul nu este liber decat datorita legii naturale, care porunceste tuturor. Un popor liber se supune, dar nu ca o sluga: el are conducatori, nu stapani. El se supune legilor, dar nu se supune decat lor. Tocmai datorita legilor el nu se supune oamenilor. Toate ingradirile ce se impun puterii magistratilor de catre republici nu urmaresc decat sa-i impiedice de a se atinge de incinta sfanta a legilor, caci ei sunt slujitorii, nu stapanii legilor si trebuie sa le pazeasca, nu sa le calce. Un popor este liber, orice forma ar avea guvernamantul sau, atunci cand in cel care in guverneaza nu vede deloc omul, ci organul legii. Intr-un cuvant, soarta libertatii este legata totdeauna de soarta legilor: ea domneste sau piere o data cu ele".(Jean-Jacques Rousseau, Scrisori scrise de pe munte, VIII) 
O putere legitima poate guverna fara frica, increzandu-se in consensul populatiei; cea nelegitima manifesta frica fata de popor, propria ei violenta starnind violenta celorlalti; din frica, ea cauta sa-si asigure pozitia printr-o teroare crescanda, astfel ca frica devine starea de spirit fundamentala a tuturor. Legitimitatea este ca o formula magica, care prin incredere creeaza o ordine indispensabila; nelegalitatea este domnia violentei care genereaza prin neincredere si frica, la randul ei, violenta. Temeiul legitimitatii este oricand indoielnic, susceptibil de a fi obiectul criticii; astfel, dreptului ereditar i se poate reprosa ca este irational pentru ca il legitimizeaza si pe idiot si pe cel lipsit de caracter. 
In starile de lucruri legitime, infinit de multe aspecte prezinta neajunsuri, sunt nedrepte, inoportune. Poate ca cei alesi sunt persoane stupide, poate ca legile sunt neinspirate, generand indignare prin efectele lor. Legitimitatea apara legile si pe cei alesi, dar nu la modul absolut. Caci noile alegeri ii indeparteaza pe vechii guvernanti, iar noile deliberari legitime modifica legile. Faptul ca ambele schimbari au loc pe cale legitima face posibila corijarea erorilor fara recurs la violenta. Constiinta legitimitatii accepta mari neajunsuri numai pentru a evita raul absolut, teroarea si frica, proprii regimului despotic. Libertatea politica nu este fructul intelectului pur, ci este dependenta de legitimitate.
In legatura cu ideea de libertate politica, in Occident au fost configurate cateva principii fundamentale (initial, mai ales in Anglia si America, de unde au fost preluate de catre franta si alte state, incepand cu revolutia franceza, fiind elaborate filosofic in perioada iluminismului, printre altii de catre Kant). Incerc sa le formulez aici, pe scurt, in punctele lor esentiale. Libertatea politica, in sensul libertatii politice interne, are urmatoarele caracteristici:
1. Libertatea individului, pentru ca toti indivizii sa fie liberi, este posibila in masura in care poate exista concomitent cu libertatea celorlalti.
2. Individul are o dubla exigenta: de a fi protejat fata de violenta si de a i se recunoaste valabilitatea opiniei si vointei sale. Protectia i-o ofera statul constitutional, iar manifestarea opiniei si vointei sale o face posibila democratia. 
3. Libertatea se poate infaptui numai prin infrangerea fortei de catre justitie. Libertatea lupta pentru dobandirea puterii care serveste justitia si isi atinge telul in statul constitutional.
4. La inviolabilitatea dreptului personalitatii umane individuale se adauga dreptul acesteia de a participa la viata comunitatii. Starea de libertate, prin urmare, poate fi atinsa numai prin democratie, adica prin posibilitatea participarii tuturor la constituirea vointei colectivitatii. Fiecare are sansa afirmarii sale, pe masura autoeducatiei sale politice si a puterii sale de convingere, a opiniilor sale. (K. Jaspers, Originea si sensul istoriei) 
Dorinta de libertate provine din experienta opresiunii, adica din sentimentul cuiva ca nu poate ajunge sa faca ce nu vrea (sau nu poate sa refuze sa o faca fara a se expune pe sine unei pedepse care este mult mai neplacuta decat acceptarea cererii initiale) sau sentimentul ca ei nu poate face ce vrea. 
Cand aceasta experienta devine comuna, tot astfel devine si nazuinta catre libertate. Sensul libertatii ramane clar atata timp cat este gandit drept corectarea opresiunii, ca eliminare a uneia sau a alteia dintre constrangerile specifice impotriva unei intentii simtite si zadarnicite cel mai dur in acel moment.

Fisiere in arhiva (1):

 Libertatea, Sistemele de Norme, Raspunderea si Responsabilitatea.docx

Bibliografie

1. Bauman Zygmunt, Libertatea, Editura Open Society Institute, Budapesta, 1997
2. Bujdoiu Nicolae, Introducere in Filosofia Dreptului, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1998
3. Bujdoiu Nicolae, Sociologie Juridica, Editura Romprint, Brasov, 2002
4. Costin Mircea, Muresan Mircea, Ursa Victor, Dictionar de Drept Civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980
5. Frunza Sandu, Comunicare etica si responsabilitate sociala, Editura Tritonic Academic Books, Bucuresti, 2011
6. Iliescu Adrian-Pau, Miroiu Mihaela, Miroiu Adrian, Filosofie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996
7. Mihai Gheorghe, Fundamentele dreptului Teoria raspunderii juridice, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006
8. Popa Nicolae, Eremia Mihail-Constantin, Cristea Simona, Teoria generala a dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 2005
9. Tudosescu Ion, Florea Mihai, Popa Cornel, Filozofie Materialism Dialectic si Istoric, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975
10. Zidaru Petrache, Complinirea Dreptului Organizarea si functionarea sistemului judiciar, Editura Indaco Publishing House, Bucuresti, 2008