Libera circulație a persoanelor

Extras din referat Cum descarc?

Uniunea a adoptat o directiva privind dreptul cetatenilor Uniunii la libera 
circulatie si sedere in statele membre, care reuneste masurile separate din corpusul legislativ complex care a guvernat pana acum acest aspect. Printre altele, noile masuri au menirea de a incuraja cetatenii Uniunii sa isi exercite dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre, de a reduce formalitatile administrative, pastrand doar aspectele lor esentiale, de a defini mai bine statutul de membri ai familiei, de a limita refuzul intrarii in tara sau expirarea dreptului de sedere si de a introduce un nou drept de sedere permanenta.
Directiva reuneste intr-un singur instrument intreaga legislatie privind dreptul 
de intrare si sedere pentru cetatenii Uniunii, aceasta constand din doua regulamente si noua directive. Se incearca astfel o simplificare nu numai pentru publicul general, ci si pentru autoritatile publice, in exercitarea drepturilor acestora. Directiva intentioneaza, de asemenea, sa reduca la minimum formalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca cetatenii Uniunii si familiile acestora pentru a-si exercita dreptul de sedere.
Dreptul la circulatie si dreptul la sedere pana la trei luni 
Toti cetatenii Uniunii au dreptul sa intre in orice stat membru in baza unui act 
de identitate sau a unui pasaport valabil. In niciun caz nu se poate impune o viza de intrare in tara. In cazul in care cetatenii in cauza nu detin documente de calatorie, statul membru gazda trebuie sa le acorde toate sansele rezonabile de a obtine documentele cerute sau de a dispune expedierea acestora.
Membrii familiei care nu au cetatenia unui stat membru se bucura de aceleasi 
drepturi ca si cetateanul pe care l-au insotit. Acestora li se poate impune o cerinta privind viza de sedere pe termen scurt conform Regulamentului (CE) nr. 539/2001. Permisele de sedere vor fi considerate a fi echivalente cu vizele de sedere pe termen scurt.
Pentru sederile mai scurte de trei luni, singura cerinta pentru cetatenii Uniunii 
este sa posede un document de identitate sau pasaport valabil. Statul membru gazda poate solicita persoanelor in cauza sa isi anunte prezenta in tara intr-o perioada de timp rezonabila si nediscriminatorie.
Dreptul la sedere pentru o perioada mai lunga de trei luni 
Dreptul la sedere pentru o perioada mai lunga de trei luni ramane supus 
anumitor conditii. Solicitantii trebuie:
oori sa fie angajati intr-o activitate economica (la un angajator sau ca liber-
profesionisti);
oori sa aiba resurse si o asigurare de sanatate pentru a avea certitudinea ca 
nu vor deveni o povara pentru serviciile sociale ale statului membru gazda pe durata sederii lor. Statele membre pot sa nu specifice o suma minima pe care o considera suficienta, dar trebuie sa tina cont de situatia personala;
oori sa urmeze cursuri profesionale in calitate de cursanti si sa aiba suficiente 
resurse si o asigurare de sanatate, pentru a avea certitudinea ca nu vor deveni o povara pentru serviciile sociale ale statului membru gazda pe durata sederii lor;
oori sa fie un membru al familiei unui cetatean al Uniunii care se inscrie intr-
una dintre categoriile de mai sus.
Permisele de sedere au fost abrogate pentru cetatenii Uniunii. Totusi, statele 
membre le pot solicita acestora sa se inregistreze la autoritatile competente intr-o perioada de cel putin trei luni de la data sosirii. Dovada inregistrarii va fi eliberata imediat, pe baza prezentarii:
ounei carti de identitate sau a unui pasaport valabil;
odovezii ca sunt respectate conditiile de mai sus (a se vedea Articolul 9 al 
Directivei privind dovezile impuse fiecarei categorii de cetateni). Cetatenii Uniunii care urmeaza cursuri trebuie sa arate, printr-un extras de cont sau prin alte mijloace, ca au suficiente resurse financiare pentru ei si pentru membrii familiilor lor astfel incat sa existe certitudinea ca nu vor deveni o povara pentru serviciile sociale ale statului membru gazda. 
Acest lucru va constitui o dovada suficienta ca respecta conditiile privind 
resursele financiare.
Acei membri ai familiilor cetatenilor Uniunii care nu au cetatenia unui stat 
membru trebuie sa solicite un permis de sedere pentru membrii familiilor cetatenilor Uniunii. Aceste permise sunt valabile timp de cinci ani de la data eliberarii.
In anumite coditii, decesul cetateanului Uniunii, plecarea acestuia din statul 
membru gazda, divortul, anularea casatoriei sau incetarea parteneriatului nu afecteaza dreptul acelor membri ai familiei care nu sunt cetateni ai unui stat membru de a-si continua sederea in statul membru respectiv.


Fisiere in arhiva (1):

  • Libera Circulatie a Persoanelor.doc

Imagini din acest referat Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).


Descarcă aceast referat cu doar 5 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un cod promo pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare și codul promo. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi e-mail-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:


* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!