Libera Circulație a Mărfurilor

1. Elemente generale

Regulile esenţiale privind această libertate sunt prevăzute la art. 9-11 din Tratat, fiind dezvoltate, detaliate, în dispoziţiile următoare – art. 12-37. Libera circulaţie a mărfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care să privească toate categoriile de mărfuri şi să implice interzicerea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor ori a altor taxe având efect echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe şi eliminarea restricţiilor cantitative sau a măsurilor cu efect echivalent între statele membre. Instituirea uniunii vamale între statele membre permite condiţii egale de concurenţă între participanţii la circuitul comercial şi productiv, făcând posibilă stimularea producţiei şi a varietăţii sortimentale a mărfurilor, impunerea pe piaţă a celor mai competitive produse, ţinându-se seama şi de costul lor de producţie, concentrarea şi specializarea producţiei şi a întreprinderilor, ca şi implantarea acestora în zonele cele mai indicate economic şi productiv.

2. Uniunea vamală şi barierele fiscale. Interzicerea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent. Tariful vamal comun

Uniunea vamală implică, într-un prim sens, abolirea şi deci interzicerea în comerţul între statele membre de la o anumită dată a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent. Ea a fost realizată odată cu expirarea perioadei de tranziţie menţionată, pentru noile ţări care au devenit membre ale Comunităţilor – Spania şi Portugalia – această perioadă fiind prevăzută până la sfârşitul anului 1992. Interzicerea taxelor vamale are o sferă mai largă, aplicându-se, potrivit art 9, alin 2, nu numai mărfurilor care sunt originare dintr-un stat membru, ci şi celor care provin dintr-o ţară terţă, care se vor afla în lliberă circulaţie între statele membre odată intrate în circuitul comercial comunitar. Mărfurile care au această din urmă provenienţă vor avea acest regim dacă formalităţile de import au fost îndeplinite şi orice taxe vamale sau taxe având efect echivalent care sunt plătibile au fost încasate în acel stat membru şi nu au beneficiat de o reducere totală sau parţială a unor astfel de taxe.

Aşa fiind, în perioada de tranziţie statele membre urmează, potrivit art.12, să se abţină de la introducerea între ele de noi taxe vamale asupra importurilor sau exporturilor ori a oricăror taxe având efect echivalent. Aceste taxe cuprind, aşa cum a decis Curtea de Justiţie, „orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor şi de denumirea sau modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naţionale sau străine pentru că ele trec o frontieră şi care nu sunt taxe vamale în sens strict”; faptul că taxa nu este impusă pentru beneficiul statului, nu are efect discriminatoriu sau protecţionist, nu duce la creşterea preţurilor pentru că este minimă sau că mărfurile în cauză nu sunt în concurenţă cu produsele externe, este lipsit de consecinţă.

Dispoziţia legală menţionată poate fi invocată şi după expirarea perioadei de tranziţie în legătură cu orice taxă vamală posibil să fie introdusă întrucât ea este de aplicabilitate directă şi după această dată. Astfel, s-a statuat că implementarea art.12 nu cere vreo intervenţie legislativă din partea statelor membre, iar faptul că potrivit acestui articol statele membre sunt subiectul unei obligaţii negative nu implică împrejurarea că naţionalii lor nu pot să beneficieze de această obligaţie. De aceea, potrivit spiritului, sistemului general şi formulării Tratatului, art.12 trebuie interpretat ca producând efecte directe imediate şi creând drepturi individuale pe care tribunalele naţionale trebuie să le protejeze.

Art.9 şi 12 care interzic între statele membre taxele vamale asupra importurilor şi exporturilor şi toate taxele cu efect echivalent împiedică legislaţiile naţionale să impună contribuţii obligatorii asupra exporturilor de produse agricole către alte state membre, dacă aceste contribuţii nu sunt impuse pe seama inspecţiilor, realizate în scopul îndeplinirii obligaţiilor conform dreptului comunitar, dacă ele sunt aplicate numai la exporturile produselor în cauză şi nu privesc un sistem general de taxe interne aplicate sistematic indiferent de originea ţării, de export sau de destinaţie a mărfurilor supuse lor şi dacă ele nu reprezintă compensaţia pentru un beneficiu specific sau individual furnizat comerciantului într-o sumă proporţională acelui serviciu.

În practica promovată de Curte s-a evidenţiat faptul că o taxă ad valorem impusă de un stat membru asupra mărfurilor importate dintr-un stat membru în virtutea intrării lor într-o regiune a teritoriului celui dintâi stat constituie o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale asupra importurilor şi este incompatibilă cu art. 9 şi următoarele din Tratat, în pofida faptului că ea este de asemenea impusă asupra mărfurilor care intră în regiune dintr-o altă parte a aceluiaşi stat membru, acest considerent nefiind modificat de faptul că o taxă ad valorem este impusă şi asupra mărfurilor exportate din regiunea în cauză şi că taxa este, aşadar, impusă nu în scopul de a se restrânge importurile, ci de a se furniza autorităţilor administrative locale resurse financiare. De asemenea, este incompatibilă cu aceleaşi dispoziţii legale impunerea de taxe de către un stat membru asupra mărfurilor exportate într-un alt stat membru în virtutea faptului că ele părăsesc teritoriul celui dintâi stat membru şi acest considerent nu poate fi modificat de faptul că taxa este de asemenea impusă mărfurilor dintr-o regiune a unui stat membru spre alte regiuni ale aceluiaşi stat constituie un obstacol la libera circulaţie a mărfurilor care este cel puţin la fel de serios ca o taxă impusă la frontiera naţională pentru exportul de mărfuri din teritoriul unui stat membru ca un întreg.

În concepţia Curţii, art.9 şi 12 trebuie să fie interpretate ca aplicându-se unei taxe de tranzit destinată să compenseze o întreprindere privată pentru suportarea cheltuielilor provenind din îndeplinirea de către serviciile vamale şi veterinare a sarcinilor lor ca furnizori de servicii în interesul public, chiar dacă ea nu a fost impusă de stat, ci se naşte dintr-un acord încheiat de întreprinderea respectivă cu clienţii săi. Aceste articole cer statelor membre să suporte cheltuielile de control şi de formalităţi realizate în legătură cu circulaţia mărfurilor peste frontiere şi prin urmare, interzic în comerţul intracomunitar impunerea agenţilor economici, indiferent dacă se face în virtutea unei măsuri unilaterale adoptate de autorităţi sau ca rezultat al unei serii de contracte particulare, cu cheltuielile de inspecţie şi de formalităţi administrative, singurele taxe autorizate fiind acelea care constituie o indemnizare (compensare) pentru serviciul într-adevăr făcut unui agent economic în mod individual. Totuşi, o taxă care se aplică tuturor vehiculelor în tranzit internaţional a căror încărcătură este verificată în vamă în limitele staţiei rutiere şi nu conferă agenţilor economici, în legătură cu îndeplinirea procedurilor vamale, altele decât cele care derivă din procedura comunitară de tranzit care a fost stabilită în intereul pieţei comune prin Regulamentele Nr. 542/69 şi 222/77, nu intră în cadrul acelei categorii.