Legea Țării

Formarea dreptului feudal nescris ( Legea Ţării)

În cadrul statelor feudale, dreptul îmbracă formă nescrisă sau cutumiară. Popoarele străine ( polonezi, maghiari, sârbi) percepeau dreptul nostru, cum era firesc, ca pe un drept personal (aparţinând unui popor privit din punct de vedere etic). Românii şi-au desemnat propriul drept cu termenii de Legea Ţării sau Obiceiul Pamîntului, aratând că este un sistem normativ al unui popor organizat politic pe un anumit teritoriu.

Legea Ţării prezintă următoarele caractere:

→ caracter unitar. El rezultă din denumire, observând că românii din toate statele feudale foloseau doar acest termen deşi mai avea şi alte denumiri.

→ caracter teritorial, imobiliar. Acesta are în vedere faptul că ne aflăm în faţa unui drept al unei populaţii organizată politic pe un teritoriu fix spre deosebire de dreptul popoarelor migratoare.

→ caracter de creaţie originală a poporului român. Acest caracter priveşte faptul că normele acestui sistem s-au dezvoltat o dată cu dezvoltarea poporului însuşi.

Teorii cu privire la formarea Legii Ţării

S-au format 5 teorii în literature de specialitate cu privirea la formarea Legii Ţării.

1. S-a afirmat originea pur românească a Legii Ţării. Istoricii precum B.P. Haşdeu, Gr. Tocilescu, V. Pârvan dar jurişti cum ar fi I. Peretz, A. Rădulescu, St. Longinescu au susţinut această teorie. Longinescu a arătat că în timpul stăpânirii romane în Dacia s-a transmis dreptul roman şi mentalitatea juridică romană, care a continuat să se manifeste şi după părăsirea provinciei ca un atavism juridic, facând ca dreptul roman să se afle la baza dreptului feudal. Ceilalţi doi ( Peretz şi Rădulescu) au susţinut această idée, demonstrând-o cu analogii între instituţiile dreptului roman şi cele ale dreptului românesc, în material persoanelor, bunurilor, succesiunilor şi obligaţiilor.

2. S-a susţinut originea tracă a dreptului consuetudinar. Istoricii precum I. Andrie-şescu, N. Densuşianu dar şi jurişti I. Nădejde şi G. Fotino au ilustrat-o. Ioan Nădejte a susţinut originea tracă ilustrând-o cu exemple precum proprietatea devălmaşă, instituţia înfrăţirii, răspunderea colectivă, dreptul de proteins, proba cu juraţi şi juramântul cu brazda. Densuşianu a arătat în “Dacia preistorică” că romanii şi dacii au aceeaşi origine tracă dar la un moment dat în istorie s-au desparţit şi au evoluat separate. Nu este vorba de un împrumut din dreptul roman ci de o origine comună.

3. S-a afirmat originea daco-romano a dreptului cutumiar romanesc, o opinie susţinută de D. Cantemir în “ Descrierea Moldovei”, de istoricul N. Iorga dar şi de adeptul şcolii latiniste St. Longinescu.

4. Originea slavă a fost afirmata de istoricii D. Onciul şi de A.D. Xenopol, precum şi de juriştii P. Negulescu şi C. Dissescu. Observăm că influenţa se limitează la nivel terminologic.

5. Origine ungaro-germană susţinută de I. Condurachi; opinie izolată în literature de specialitate.

Trebuie să facem precizarea că dreptul nostru feudal este o creaţie originală a poporului roman în conformitatea cu condiţiile sale de dezvoltare istorică şi nu este alcătuit în întregime din moşteniri şi împrumuturi, cum dau de înţeles unele opnii. Instituţii juridice similare pot aparea dealtfel şi la popoare care nu au avut niciodată vreo legătură, datorită condiţiilor asemanatoare de evoluţie.

Teorii cu privire la sfera de aplicare (conţinutul) Legii Ţării

Într-o concepţie, Legea Ţării ar conţine norme privitoare la dreptul de propietate. Juristul G. Fotino afirmă că Legea Ţării este un drept teritorial, având în vedere desigur dreptul de proprietatea asupra pamântului. Istoricii N. Iorga şi D. Arion afirmă că Legea Ţării este un drept agrar, imobiliar. Aceşti teoriticieni aveau în vedere doar dreptul de propietate al obştilor săteşti, fără să facă referire la marea propietate boierească. În lucrările târzii, Iorga a dezvoltat o teorie- dreptul cutumiar este un drept al agricultorilorşi păstorilor, fără să precizeze faptul că organizarea noastră socială în feudalism cuprindea mai multe clase sociale. Istoricul Bogdan si D. Onciul au susţinut idea că Legea Ţării conţine norme privitoare la organizarea de stat, numind-o un drept cnezial şi voievodal. În preajma celui de-al doilea război mondial s-a afirmat teoria potrivit căreia dreptul obişnuielnic conţine norme privitoare la dreptul de propietate şi organizarea de stat.

În urma cercetărilor sociologice efectuate de D. Gusti, în perioada interbelică, iar după război de H. Stahl şi de P.P. Panaitescu, aceştia au ajuns la concluzia că Legea Ţării cuprindea un sistem complex de norme, care acoperea întreaga materie a dreptului public şi privat. După cum spunea Bălcescu “ obiceiul pamântului a ţinut multă vreme locul şi de constituţie politică şi de condică ţivilă şi criminală”.