Legea Aplicabilă Filiației și Adopției

I. Introducere

Anul 2011 va rămâne în istoria dreptului românesc drept anul în care, pe 1 octombrie, a intrat în vigoare noul Cod civil român (Legea nr. 287/2009, republicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011), ce a abrogat mai multe acte normative importante, dintre care amintim Codul civil de la 1865, Codul comercial din 1887 şi Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat. Fiind un act normativ extrem de complex (două mii şase sute şaizeci şi patru de articole) şi fiind şi o creație umană, noul Cod civil prezintă câteva imperfecțiuni ce vor trebui remediate în perioada următoare. Acest lucru a fost recunoscut chiar de autoritățile române care au adus importante modificări codului prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, modificată la rându-i prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011.

Noul Cod Civil Român a adus o modificare importantă şi pe tărâmul dreptului internaţional privat român. Astfel, normele conflictuale care reprezintă principalul instrument de lucru în acest domeniu select al dreptului privat, nu se mai regăsesc într-o lege speciala, mai mult sau mai puţin cunoscută de juriști, aşa cum era vechea lege nr.105/1992, ci vor trece la un rang superior, făcând parte din noua reglementare juridică generală pentru întreg dreptul privat român, reprezentată de noul cod civil. În ceea ce priveşte noua reglementare de drept inernaţional privat român, aceasta va fi reprezentată de Cartea a VII- a a Noului Cod civil – Dispoziţii de drept internaţional privat-, carte ce reflectă noua viziune a legiuitorului român, influenţată firesc şi ea de noile realităţi economice şi sociale, în acest domeniu extrem de interesant.

În continuare vom trata prin prisma dreptului internaţional privat anumite reglementări şi dispoziţii, atât din Codul Civil în vigoare, cât şi din legislaţia internaţională, privind filiaţia şi adopţia.

II. Filiaţia

II.1. Consideraţii generale privind instituția filiaţiei

Filiația este o legătură de sânge, o legătură biologică izvorâtă din procreare şi naştere, dar în acelaşi timp filiația este şi o instituție socială, o creație artificială care include elemente de ordin social, cultural şi religios, elemente care şi-au pus de-a lungul timpului amprenta asupra soluțiilor juridice în materie. Filiația, în sensul strict al cuvântului, este raportul care leagă pe copil de părinții săi; acest raport este imediat, căci el uneşte în mod direct pe copil cu tatăl şi mama. Într-un îneles mai generic, filiația este sinonimă cu descendența; ea uneşte în mod succesiv pe toate persoanele care coboară dintr-un autor comun, filiația înfăişându-se ca un element important al stării civile, care contribuie la determinarea personalității juridice a unei persoane. Privită din partea copilului, filiația exprimă pentru o persoană calitatea de copil al anumitor părinți, în timp ce privită din partea părinților filiația ne indică calitățile corelative de mamă şi tată ale acestora, denumite maternitate şi paternitate.

Filiația produce efecte civile de o importanță fundamentală, legea trebuie să dea posibilitatea celor interesați să stabilească precis legătura dintre copii şi părinți, legătură din care izvorăsc atât drepturi cât şi obligații. După cum persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul căsătoriei ori în afara căsătoriei filiația este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Suntem în prezenţa unei filiații din căsătorie când naşterea sau conceperea copilului a avut loc în timpul căsătoriei, cu mențiunea că nu interesează valabilitatea actului juridic al căsătoriei; iar filiația din afara căsătoriei există fie atunci când fie părinții celui în cauză nu erau căsătoriți între ei la data concepiei sau la data naşterii copilului fie, deşi copilul s-a născut cu statutul de copil din căsătorie, filiația sa paternă prezumată a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.