Izvoarele Uniunii Europene

Ca ansamblu al regulilor de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară,

dreptul comunitar este complex şi original. Aceste caracteristici îşi găsesc reflectarea şi în sistemul izvoarelor dreptului comunitar , izvoare în egală măsură diverse şi ierarhizate (corespunzător autorităţii care le este recunoscută în sistem).

Izvoarele dreptului comunitar pot fi grupate astfel:

a) Tratatele originare:

– Tratatul de la Paris din 1951 (CECO);

– Tratatele de la Roma din 1957 (CEE şi CEEA);

b) Tratatele şi actele modificatoare:

– cele două tratate bugetare;

– Actul Unic European şi Tratatul de fuziune din 1967;

–decizia şi actul privind alegerile directe în Parlamentul European din 1976;

– deciziile şi tratatele de aderare;

– Tratatul de la Maastricht;

– Tratatul de la Nisa.

c) izvoare secundare (derivate) sunt acte adoptate de instituţiile comunitare

pentru aplicarea prevederilor tratatelor:

–regulamentele;

– directivele;

– deciziile;

– declaraţiile şi rezoluţiile;

– recomandările şi avizele.

d) principiile generale ale dreptului comunitar:

– principiul proporţionalităţii;

– principiul egalităţii;

– principiul securităţii juridice;

– principiul dreptului la apărare.

e) jurisprudenţa instanţelor comunitare;

f) cutuma.

Izvoarele primare ale dreptului comunitar

În vârful ierarhiei se situează izvoarele primare, constituind dreptul

originar, care fundamentează ordinea juridică comunitară si constituie un veritabil “corpus constituţional”, beneficiind de o prezumţie absolută de legalitateşi având prioritate faţă de alte acte comunitare de nivel inferior .

Izvoarele primare sunt tratatele care reglementează organizarea şi funcţionarea Comunităţii. Ele sunt instrumente internaţionale, reprezentând acordul de voinţă al statelor membre, ca subiecte suverane de drept internaţional public.

Se disting tratatele originare şi tratatele care le-au modificat pe cele din prima categorie .

Tratatele originare sunt tratatele care au fondat cele trei Comunităţi Europene.

Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, unde Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg au semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeană Cărbunelui şiOţelului (CECO), tratat care viza „plasarea producţiei franco-germane de cărbuneşi oţel sub o Înaltă autoritate comună, într-un organism deschis participării celorlalte ţări ale Europei” (Robert Schuman, Declaraţia de la 9 mai 1950).

Cele două Tratate de la Roma din 25 martie 1957, au fondat Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.)şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A.)şi au dotat cele 3 comunităţi (CECO, CEEşi CEEA) cu o Adunare Parlamentară comună devenită Parlamentul European de astăzişi o Curte de Justiţie.

Tratatele şi actele complementare reprezintă a doua categorie de izvoare primare, scopul lor fiind fie acela de a modifica, fie cel de a completa tratatele de bază.

Cele mai importante privite în mod cronologic sunt:

- În 1976 a avut loc prima extindere prin aderarea Regatului Unit al Marii Britanii,Irlandei şi Danemarcei.