Izvoarele scrise ale dreptului uniunii europene

NOȚIUNEA DE IZVOR AL DREPTULUI EUROPEAN

Noțiunea de izvoare ale dreptului european este asociată în domeniul juridic al integrării europene prin faptul că materializează ideea de sursă sau origine a dreptului european, ideea de factori și condiții ale dreptului european .

Izvoarele dreptului european sunt definite ca ”modalități specifice prin care regulile de conduită considerate necesare în structurile europene devin norme de drept prin acordul de voință al statelor membre .

Izvoarele dreptului european rezultă din sistematizarea realizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din practica instituțiilor europene și a statelor membre și din tratate.

Fondul legislativ al Uniunii Europene este alcătuit din peste 300.000 de acte juridice.

CLASIFICAREA IZVOARELOR DREPTULUI EUROPEAN

Izvoarele dreptului european se clasifică în:

- Izvoare legislative primare;

- Izvoare legislative secundare;

- Izvoare legislative complementare (izvoarele nescrise)

IZVOARELE SCRISE ALE DREPTULUI EUROPEAN

I. Izvoarele legislative primare:

Izvoarele primare reprezintă dreptul suprem al Uniunii Europene. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este învestită cu competența de a asigura respectarea prevalenței prin intermediul a două acțiuni distincte:

- Acțiunea în anulare (art. 263 );

- Procedura întrebărilor preliminare (art. 267 ).

Legislația primară înglobează tratatele privitoare la integrarea europeană. Tratatele stabilesc regulile formale care precizează partajarea competențelor între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, precum și puterea cu care sunt învestite instituțiile europene. Tratatele mai conțin și reguli materiale privind domeniul de aplicare al politicilor europene și structurarea acțiunilor instituțiilor europene.

Legislația primară este formată din:

- Tratatele fondatoare, de instituire (Tratatul de la Paris – 1951; Tratatele de la Roma – 1957; Tratatul de la Maastricht – 1992);

- Tratatele de modificare (Actul Unic al Europei – 1986; Tratatul de la Amsterdam – 1997; Tratatul de la Nisa – 2001; Tratatul de la Lisabona – 2007);

- Protocoalele anexate la tratatele fondatoare și tratatele de modificare;

- Tratatele adiționale. Aceste tratate aduc modificări la tratatele fondatoare (Tratatul de la Bruxelles – 1965; Tratatul de la Luxemburg – 1975; Actul privind alegerea reprezentanților Parlamentului prin sufragiu universal direct – 1976);

- Tratatele de aderare a statelor membre – Danemarca, Irlanda, Norvegia, Regatul Unit – 1972; Grecia – 1979; Portugalia și Spania – 1985; Austria, Finlanda, Norvegia și Suedia – 1994; Cipru, Estonia, Malta, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Ungaria – 2003; Bulgaria și România – 2005; Croația 2013;

Aplicarea izvoarelor primare

Aplicarea legislației primare în spațiu se realizează în statele membre ale Uniunii Europene din momentul intrării în vigoare a tratatului. Durata de aplicare a legislației primare este nelimitată .

Regimul juridic al izvoarelor primare

Ansamblul izvoarelor de drept primare reglementează relațiile dintre statele membre în procesul de integrare europeană și relațiile dintre acestea și statele terțe ca urmare a efectelor produse de tratatele constitutive.

Aplicabilitatea actelor încheiate de către statele membre între ele ține de momentul când au fost încheiate.

Dacă actele între statele membre au fost încheiate anterior Tratatului de la Roma, atunci aplicarea lor încetează. Dacă actele între statele membre au fost încheiate ulterior Tratatului de la Roma, atunci aplicarea lor se supune obligației principiului loialității.