Finalul celui de-al doilea razboi mondial a gasit in Europa devastata, divizata intre doua grupe de interese: cele ale S.U.A., care doreau impulsionarea tarilor din vest spre o revenire rapida, menita a stopa expansiunea comunismului sovietic, si interesele U.R.S.S., care dorea extinderea influentei sale si in vestul Europei.
Aceste doua surse de presiune au determinat coalizarea Europei occidentale, pe de o parte pentru a face fata dominatiei crescande a Uniunii Sovietice manifestate cu pregnanta in estul Europei , iar pe de alta parte, pentru a contracara o intarire prea mare a influentei americane in zona europeana.
Pe de alta parte, relatiile postbelice dintre tarile europene nu puteau sa nu fie influentate de preocuparea, justificata de altfel, de a preveni orice posibilitate ca Germania sa provoace un alt razboi.
Doua solutii erau posiblile din acest punct de vedere: divizarea Germaniei, realizata deja, sa fie dublata de o inapoiere economica a Germaniei de Vest, in asa fel incat potentialul sau militar sa fie impulsionata, pentru a rezista expansiunii comunismului.
Evident ca cea de-a doua solutie a fost preferata, ea fiind de altfel si in concordanta cu filosofia occidentala. Trebuia asigurata insa o legatura foarte puternica, o interdependenta economica si militara intre Germania si celelalte tari vestice, astfel ca un nou razboi sa fie imposibil de declansat.
Dorinta S.U.A. de a reinarma Germania de Vest in vederea alaturarii acesteia la efortul comun european de rezistenta impotriva comunismului nu convenea insa Frantei, care se opunea unei reinarmari necontrolate a Germaniei si dorea sa pastreze tutela internationala asupra regiunilor Saar si Ruhr, "leaganul" siderurgiei germane.
2. Primele organizatii europene: abordarea interguvernamentala
Ideea reconcilierii franco-germane si a unitatii europene a avut sustinatori marcanti inca din primii ani de dupa razboi. Astfel, Churchill indemna in 1946 Franta si Germania sa construiasca "Statele Unite ale Europei" . Dupa cum se observa, era o sugestie care nu includea Marea Britatnie, fidela S.U.A. si izolarii ei insulare .
Unitatea Europei a fost, de asemenea, sustinuta de Aristide Briand (1929) iar la Conferinta de la Haga, din 1048, care a pus bazele Consiliului Europei, de la Alcide de Gasperi, Paul Henry Spaak, Salvador de Madariaga y Rojo.
Primele incercari de cooperare economica si militara intre statele Europei occidentale sunt marcate insa de principiile abordarii interguvernamentale, care in esenta releva dorinta statelor de a-si pastra neatinsa suveranitatea in cursul procesului de cooperare.
Abordarea interguvernamentala este profund opusa celei comunitare, asa cum vom vedea in cursul acestei sectiuni: in interguvernamentalitate nu exista transfer de competente, statele implicate fiind angajate doar pe calea cooperarii, concertarii eforturilor, iar decizia este luata prin consens, neavand forta juridica sau obligativitate .
2.1. Organizatia Europeana de Cooperare si Dezvoltare (O.E.C.D.)
In 1948 ia nastere Organizatia Europeana de Cooperare Economica (O.E.C.E.), menita a gestiona si distribui intre statele membre ajutoarele destinate reconstructiei, acordate de S.U.A. prin planul Marshall . Dupa incheierea programului de ajutor in 1952, organizatia a continuat sa existe ca spatiu de promovare a unui comert liber intre tarile membre, a primit ca membri si alte state dezvoltate din punct de vedere economic din lumea necomunista, si s-a transformat in 1961 in ceea ce astazi poarta denumirea de Organizatia Economica de Cooperare si Dezvoltare (O.E.C.D).
In prezent O.E.C.D. activeaza in scopul concertarii politicilor economice din
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
