Istoria Cadastrului

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 5573
Mărime: 32.71KB (arhivat)
Publicat de: Isidor Ardeleanu
Puncte necesare: 0

Extras din referat

Noţiunea de cadastru. Conform dicţionarului explicativ al limbii române, noţiunea „cadastru” este privită în două sensuri:

a) ca totalitate a lucrărilor tehnice de determinare exactă a unor proprietăţi funciare, cu toate caracteristicile lor, serviciile care efectuează aceste lucrări;

b) ca ştiinţă aplicată, obiectul de studiu al căreia sunt lucrările de cadastru.

Pe continentul european, importanţa iniţială a noţiunii de „cadastru” nu este pe deplin determinată. Astfel, S.R. Simpson consideră că apariţia cuvîntului „cadastru” provine de la cuvîntul latin „capitastrum” care este de fapt conţinutul restrîns al sintagmei „capitum registrum”, adică registrul „capita”, literalmente „capetelor”, astfel că, concomitent cu creşterea importanţei, acesta a început să semnifice „sectoarele de teren supuse impozitării”. Dicţionarele contemporane însă, menţionează că cuvîntul „cadastru” îşi are originea în limba veche greacă, şi anume, de la „katastikhon”, ceea ce ar însemna „borderou, tabel, inventar, registru”, care, tradus cuvînt cu cuvînt, ar avea semnificaţia de „rînd după rînd” sau un fel de „registru al impozitelor”.

În lucrările sale dedicate cadastrului, cercetătorul Henssen I. L. G. menţionează că în Europa continentală cuvîntul „cadastru” semnifică „clasificarea şi evaluarea sistematică a terenului sub controlul organelor administraţiei publice centrale cu ajutorul planurilor terenurilor, executate în baza schemelor topografice şi incluse în corespundere cu sectorul de teren în registru” . Conform unui alt cercetător, G. Larssen , care în mare parte s-a bazat pe analiza cadastrului suedez, „cadastru” înseamnă descrierea sistemică a sectoarelor de teren în limitele unui teritoriu. Descrierea se efectuează cu ajutorul hărţilor care evidenţiază amplasarea şi graniţele fiecărui sector, la fel a înscrisurilor. În ceea ce priveşte înscrisurile, acestea preponderent se referă la informaţia despre numărul de identificare şi suprafaţa sectorului. Sectorul de obicei se diferenţiază în funcţie de tipul de folosinţă. Informaţia trebuie să includă data înregistrării cu trimiterea la dosarul individual. Concomitent cu aceasta, cadastrul clasic trebuie să conţină informaţia despre proprietari, tipul de folosinţă, valoarea bunului şi impozitul funciar. Înscrierile cadastrale pot include şi alte informaţii suplimentare. În ultimul timp, se formează baze de date privind construcţiile, clădirile etc., în special, în cazul cadastrelor automatizate. Astfel, prin esenţa şi conţinutul său, orice cadastru contemporan, chiar şi în forma cea mai simplă şi fără informaţii suplimentare este un cadastru multifuncţional.

În ceea ce priveşte legislaţia Republicii Moldova, art. 2 al Legii cadastrului bunurilor imobile , determină cadastrul drept un sistem informaţional de stat ce conţine înscrieri despre terenuri, despre obiectele aferente lor şi despre drepturile asupra lor, constituit din cadastrul bunurilor imobile şi cadastre specializate. Legea privind cadastrul şi publicitatea imobiliară a României , defineşte cadastrul general drept un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar. Din definiţiile expuse mai sus, observăm că obiectul cadastrului îl constituie în mod primordial proprietăţile funciare, cu excepţia conţinutului definiţiei prevăzute în Legea cadastrului bunurilor imobile a RM, care pe lîngă bunurile imobile, îngloabă şi obiectele cadastrelor specializate.

Astfel, obiectul cadastrului conform legislaţiei RM depăşeşte limitele cadastrului clasic, care în cea mai mare parte se bazează pe proprietăţi funciare, şi include şi aşa obiecte cum ar fi: clădirile şi construcţiile legate solid de pămînt, apartamentele şi alte încăperi izolate, porţiunile de subsol, obiectele acvatice separate, precum şi plantaţiile prinse de rădăcini (plantaţiile perene), înfiinţate în conformitate cu normele stabilite de legislaţie, asemeni şi cablurile telefonice, electrice şi de televiziune, spaţiile verzi, animalele, întreprinderile, armele etc.

În opinia noastră noţiunea de cadastru trebuie să se limiteze la bunurile imobile şi resursele naturale pentru a nu devia radical de la noţiunea clasică a cadastrului, iar celelalte bunuri, cuprinse în cadastrele specializate, pot face doar obiectul unor registre speciale. Mai mult ca atît, nu putem fi de acord cu noţiunea de „cadastru general”, utilizată în art. 3 din Legea cadastrului bunurilor imobile, care stabileşte că „cadastrul bunurilor imobile este cadastrul general al ţării, în care se identifică, se descriu, se estimează şi se reprezintă pe planuri cadastrale toate bunurile imobile din ţară şi se înregistrează drepturile titularilor asupra lor”. Din definiţia în cauză putem deduce că cadastrul bunurilor imobile este ridicat la rangul de cadastru general, iar ţinînd cont de definiţia cadastrului, expusă în aceeaşi lege, înseşi cadastrul bunurilor imobile pare a fi parte componentă a cadastrului, dacă, în mod ipotetic, ar fi să admitem că face parte din cadastrele specializate. Considerăm că, indiferent de faptul dacă cadastrul bunurilor imobile face parte din cadastrele specializate sau are un statut totalmente separat, acesta nu poate preţinde la denumirea de cadastru general, deoarece în afară de cadastrul bunurilor imobile, conform legislaţiei RM, există şi multe alte cadastre specializate. Din punctul de vedere al logicii formale, se sugerează ideea că un oarecare cadastru general ar trebui să fie format din totalitatea cadastrelor prevăzute de legislaţia în vigoare a RM.

Ţinînd cont de cele expuse mai sus, considerăm că noţiunea de cadastru este aplicabilă şi poate fi utilizată doar în raport cu bunurile imobile şi alte resurse naturale, iar noţiunea de cadastru general poate fi aplicată în sensul de totalitate a cadastrelor de specialitate, în această categorie fiind inclus şi cadastrul bunurilor imobile. În acest sens, avem în vedere şi faptul că, în forma sa iniţială, apariţia cadastrului este strîns legată de proprietatea funciară, acesta fiind un instrument economico-juridic ce asigura inventarierea terenurilor în scopul impozitării. Astfel, în perioada anilor 3200-2800 î.e.n., în Egipt, la fiecare doi ani se realiza o inventariere funciară care permitea atît restabilirea fondurilor distruse de revărsările Nilului, cît şi stabilirea unei baze pentru impozitul care trebuia plătit în natură .

În opinia lui Gerhard Larsson, înscrisurile privind terenurile au fost determinate, pe de o parte, de necesitatea evidenţei fiscale a terenurilor, mai cu seamă pentru sectorul public (obştesc), care serveau drept temei pentru o impozitare corectă, iar, pe de altă parte, ca înscrisuri de drept, mai cu seamă, pentru sectorul privat, în vederea înregistrării dreptului de proprietate şi altor drepturi asupra terenurilor .

De asemenea, vechi înscrisuri cadastrale au fost descoperite pe tabliţe de lut şi în Caldeea şi Mesopotamia de acum 4000 de ani. În sec. III a. Chr, în Grecia veche exista o tăbliţa descoperită la Pylos din vechiul stat-cetăţe Micene, ce cuprindea date privitor la proprietarii funciari şi parcelele pe care le posedau. Ulterior, în sec. I a. Chr. în Roma antică, în baza măsurărilor topografice, au fost elaborate „cărţi de impunere”. Aceste cărţi se bazau pe măsurările terenurilor efectuate de agrimensori, predecesorii topografilor profesionişti. În timpul domniei împăratului Dominiţian (284-305), au fost iniţiate lucrări de identificare a terenurilor pentru întregul Împeriu Roman.

În viziunea savantului român N. Borş , în accepţiunea actuală, cel mai vechi cadastru a fost introdus în Europa evului mediu de Carol IV în Principatul Milano, care dobîndise independenţa după pacea de la Konstantz (1183). Marele economist Adam Smith, citat de Miclea, a apreciat acest fapt ca fiind „lucrarea cea mai exactă şi cu cea mai mare atenţie în acest domeniu care a fost vreodată făcută”. Graţie inventării planşetei topografice în perioada Renaşterii, cadastrul milanez se evidenţiază prin progresarea măsurărilor topografice asupra terenurilor. Modelul milanez al cadastrului a fost preluat în majoritatea ţărilor europene: statele germanice, statele din orientul apropiat, precum şi din tot Imperiul habsburgic. O influenţă deosebită asupra sistemului de înregistrare fiscal, a avut-o hotărîrea lui Napoleon I despre crearea în Franţa a cadastrului.

Preview document

Istoria Cadastrului - Pagina 1
Istoria Cadastrului - Pagina 2
Istoria Cadastrului - Pagina 3
Istoria Cadastrului - Pagina 4
Istoria Cadastrului - Pagina 5
Istoria Cadastrului - Pagina 6
Istoria Cadastrului - Pagina 7
Istoria Cadastrului - Pagina 8
Istoria Cadastrului - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Istoria Cadastrului.doc

Alții au mai descărcat și

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Drept funciar și publicitate imobiliară

I. INTRODUCERE. Cursul intitulat “ Drept funciar şi publicitate imobiliară “ face o incursiune în interesanta lume a cadastrului şi publicităţii...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Dezlipirea unui Imobil

1.1. Importanţa cadastrului „Pământul este sursa oricărei bogăţii materiale. De la el luăm tot ce folosim sau preţuim, fie că este vorba de...

Publicitatea Imobiliară

Capitolul 1 Consideraţii introductive privind publicitatea imobiliară 1.Definiţie, obiect şi scurt istoric Norma juridică a luat naştere şi s-a...

Tipurile înscrisurilor

INTRODUCERE Actialitatea temei investigate. Actualmente Republica Moldova se află în etapa de tranziţie la economia de piaţă,ce se caracterizează...

Analiza Sistemelor Cadastrale la Nivel Mondial

Capitolul I Definitia, caracteristicile, rolul, scopul, si importanta cadastrului 1.1Noţiuni generale. Originea cuvantului cadastru nu este...

Fondul funciar al României

1. Conceptul de fond funciar. Aspecte istorice În perioada 1947-1989, prin instaurarea aşa-zisului regim de democraţie populară, a început asaltul...

Cadastrul și Publicitatea Imobiliară

Introducere Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere Admiterea în circuitul civil a proprietăţii private a făcut necesară...

Cadastrul Apelor

1.Scurt istoric al cadastrului.Etimologia cuvantului « CADASTRU » Originea cuvantului cadastru nu este stabilita in mod cert, existand mai multe...

Cadastrul General și de Specialitate

Introducere: Data de naştere a cadastrului în Europa poate fi considerată 17 aprilie 1920, când au început lucrările de măsurare pentru...

Ai nevoie de altceva?