Ipoteca

1. Noțiunea și reglementarea juridică

Potrivit art. 2.343 Cod civil, ,,ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligații “.

Ipoteca fiind un drept real, firesc, conferă titularului său un drept de urmărire și un drept de preferință. Spre deosebire de gaj și de dreptul de retenție, ipoteca se constituie fără deposedarea constitutorului de bunul grevat.

Pornind de la aceste trăsături (caracteristici), literature de specialitate a reținut că ipoteca este acea garanție reală care se constituie fără deposedarea constitutorului, dar care presupune afectarea unui bun mobil sau imobil, garantării unei obligații și care conferă titularului ei, atât un drept de urmărire, cât și un drept de preferință.

Sediul legal al ipotecii îl constituie art. 2.343-2.479 Cod civil.

2. Caracterele juridice ale ipotecii

Ipoteca este un drept real, accesoriu și indivizibil. Fiind un drept real, ipoteca

conferă un drept de urmărire și un drept de preferință.

Dreptul de urmărire conferă creditorului ipotecar posibilitatea de a urmări și valorifica bunul grevat, indifferent în mâinile cui se găsește și chiar dacă a fost înstrăinat de constitutor. În acest sens, art. 2.345, alin. 1 Cod civil precizează că ,,Dreptul de ipotecă se menține asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece“. Art. 2.360 Cod civil conferă creditorului ipotecar posibilitatea de a ,,urmări bunul ipotecat în orice mână ar trece, fără a ține seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale.“

Dreptul de preferință reprezintă acea prerogativă recunoscută creditorului ipotecar de a-și realize cu prioritate creanța, înaintea creditorilor chirofagi și a creditorilor ipotecari de rang inferior. În acest sens, art. 2.345, alin. 2 Cod civil dă dreptul creditorului ipotecar de ,,a-și satisface creanța, în condițiile legii, înaintea creditorilor chirofagi, precum și înaintea creditorilor de rang inferior.“

Ca drept accesoriu, ipoteca nu are o existență de sine stătătoare. Ea se constituie pentru a garanta o obligație principală. Legătura de accesorialitate face ca:

- nașterea dreptului de ipotecă să implice existența valabilă a creanței garantate;

- transmiterea obligației principale să aibă drept urmare și transmiterea ipotecii;

- stingerea creanței să conducă și la stingerea ipotecii.

La rândul său, caracterul indivizibil al ipotecii face ca bunul în integralitatea lui și fiecare parte din el să fie afectată garantării creanței în totalitatea ei. În situația în care ipoteca poartă asupra mai multor bunuri, fiecare dintre acestea este afectat garantării întregii obligații. Acest lucru rezultă din art. 2.344 Cod civil care precizează că : ,,Ea (ipoteca) subzistă cât timp există obligația pe care o garantează și poartă în întregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele și asupra fiecărei părți din acestea, chiar și în cazurile în care proprietatea este divizibilă sau obligațiile sunt divizibile. “

Indivizibilitatea ipotecii își dovedește importanța în următoarele situații:

- în caz de achitare parțială a datoriei când ipoteca rămâne nefracționată,

imobilul, în întregimea lui, rămâne, în continuare, afectat garantării părții din creanța rămasă neachitată;

- în ipoteza în care bunul grevat este divizat - în cazul partajării sau

transmiterii sale fragmentare, creditorul este îndrituit să se îndrepte împotriva oricăruia dintre proprietari pentru întreaga datorie;

- în situația în care creanța sau datoria se divid - cum se întâmplă în cazul decesului creditorului sau debitorului - fiecare dintre succesori este îndreptățit pentru partea ce-i revine să urmărească bunul în integralitatea lui, după cum atunci când datoria se divide, succesorul în patrimonial căruia intră bunul ipotecat poate fi urmărit pentru întreaga datorie.